În 29 ianuarie, postam pe facebook:
Din ianuarie, am tot citit Scrisoarea I. Că am sugerat sau mi-a cerut Mara, copila a adormit de multe ori pe versuri. Astă seară am ajuns la sfârșit.
Notez versurile. Exprimă ce simt ca blogger.
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.
Mihai Eminescu
Am o mizerie fix în momentul acesta, iar mintea mea, împreună cu sufletul, urlă să o scoată afară. Simt că înnebunesc, tâmplele îmi ard, mâinile îmi tremură, abia mai respir și plâng fără să mă pot controla.
V-am povestit, tot într-un avort spontan sufletesc, despre cum nu reușesc să comunic cu tatăl Marei, iar cartea, Divorțul și copilul mă ajută să înțeleg și să aplic educația și creșterea unui copil cu părinți despărțiți în regim deschis.
După modelul din carte, cu un prilej să aplic, Paștele catolic sărbătorit în familia tatălui Marei, mi-am luat la revedere de la fată cu zâmbetul pe buze, am asigurat-o că mă bucur pentru ea că petrece timp cu tata, iar că eu o să mă simt bine rezolvând din treburile mele. I-am reamintit că suntem recunoscătoare partenerei tatălui că are grijă de el în lipsa noastră și m-am întors înainte să observe că vorbele îmi sunt departe de simțiri.
Pe el l-am sunat și i-am cerut să nu o mai pună pe Mara să mă sune dimineața și seara. I-am explicat: nu vreau să devină o obligație telefonul, vreau să mă sune de drag. A părut că înțelege. Nu am primit telefon nici seara, nici dimineața.
Galopez puțin cu povestea până ieri.
Aseară pierdeam timpul în Piața Unirii când m-a sunat fata și mi-a spus că are piciorul în ghips, urmat de pusi mama. Nu am crezut, Mara păcălește în ultimul timp.
Azi dimineață aflai că are piciorul în ghips și nu merge la grădi. I l-am cerut frumos pe tata, iar tata mi-a adus reproșul că știam de aseară, de ce mă dau în spectacol?!
Nu e trecută ora de la ultima convorbire telefonică. Calm, reușii să întreb frumos dacă nu era datoria lui de tată să mă sune când s-a întâmplat. Se pare că nu. Datoria mea de mamă era să fiu acolo, cu ea, i-am explicat. Pe lângă datorie, mi-aș fi dorit să fiu lângă ea, urlai și suspinai, și dădui cu pumnul în masă. Cumva ajunsei să urlu din momentul ăsta pentru că nu m-a sunat.
Dă-o dracu de carte, de aplicat, de regim deschis. Îi explicai și lui de ce am hotărât să nu o sun cât este cu el. Am lăsat-o să se bucure de el. El îmi atrase atenția că nu îl las, e dreptul lui. Rostii ceva de creșterea în regim deschis, dar toate se pierd în ingratul și exasperantul vorbești din cărți, eu fac cum simt!
El face cum simte, eu nu știu ce să mai fac.
Din nou ajunsei la vorbe urâte, la observația că am îngrijit-o din prima zi când am născut-o și nu m-am trezit mamă peste patru ani, cum s-a trezit el de curând.
Și scriu acest text pentru defulare, fix ca celălalt, Mama, o persoană. În plus, adaug la însemnare scopul de a consemna. Dacă peste ani Mara va ajunge aici, mama își cere scuze. Te-am învățat că părinții greșesc, uneori vorbesc urât și ridică vocea.
Mama iar greșii. Ridică vocea, aruncă cu vorbe urâte, dar în momentul ăsta, mama ta suferă foarte tare, iar în fața ta se străduiește să zâmbească.
Să mă ierți, te rog frumos. Acum și în viitor.
aprilie 4, 2016
Tu faci cum simti si imbini armonios cu ceea ce citesti in carti spre binele copilului, ceea ce face tatal mi se pare santaj emotional, iar ca parinte responsabil ar fi avut datoria sa te anunte cand s-a intamplat incidentul. Eu i-as cumpara si lui cartea de care vorbeai 🙂
aprilie 5, 2016
Eu sper din tot sufletul ca fetita ta nu va ajunge sa citeasca tot ce ai scris tu in acest blog, toate jignirile si vorbele urate care le.ai scris despre tatal ei si familia lui, implicit a ei. Sper ca vei intelege intr-o zi ca rufele si problemele de familie nu se spala in public si mai ales pe internet, unde au si copiii acces. E trist cand o mama face asemenea marturisiri, probabil din cauza lipsei de atentie. Iar parintii nu ar trebui sa ridice vocea si nici sa vorbeasca urat in fata copiilor. Acestia se pot educa si sunt capabili sa inteleaga din vorbe frumoase. Iar daca o veti educa bine, cu siguranta tie iti va aduce reprosuri legate de aceste povestioare, din familia voastra, impartasite public. Sunt sigura ca poti mai mult de atat.
aprilie 5, 2016
Mirabela, ai grijă de copilul tău. Și dacă citești răspunsul, nimeni nu poate mai mult fără ajutor. O familie are datoria să se sprijine în asemenea momente, nu să manipuleze.
aprilie 5, 2016
Si eu sunt divortata si am 2 copii, dar pot sa spun cu mana pe inima ca de dragul lor imi mentin civilizata si amiabila relatia cu el. Pentru ca suntem oameni si indiferent de familia fiecaruia, noi suntem parintii lor si noi 2 trebuie sa ne intelegem, nu eu cu familia lui sau el cu a mea. Nici o mama cu capul pe umeri nu si-ar denigra fostul sot pe internet, unde copii au acces, poate nu acum, dar peste cativa ani, sigur. Probabil din cauza ta nu te-a sunat fetita dupa ce i-ai zis ca nu e nevoie sa te sune zilnic, pentru ca s-a simtit usurata si mai linistita
aprilie 5, 2016
Ca să fie clar:
DENIGRÁ, denigrez, vb. I. Tranz. A ponegri, a defăima, a calomnia, a discredita. – Din fr. dénigrer, lat. denigrare.
Întocmai, nu am făcut asta. Am povestit o întâmplare.
Mai departe. Mirabela, acesta nu este un blog de casnice răutăcioase sau de mame care se realizează în viață doar prin copii.
Dacă ai descoperit un algoritm potrivit tuturor mamelor, situațiilor, familiilor suferinde, scrie o carte și o să te citez în textele mele viitoare.
Fă-ne o favoare, mie și ție, și nu mai scrie, nu mai ești primită aici cu nici o părere.
aprilie 5, 2016
Am vrut sa-ti scriu in privat, dar dupa ce-am citit schimbul de comentarii dintre tine si Mirabela, chiar vreau sa spun ceva.
Tu stii, dar altii care dau pe aici nu stiu, si-i bine sa lamurim asta de la inceput, sa nu se nasca discutii pe langa subiect: sunt casatorita, fericita, cu un om minunat, si am o fetita pe care o iubesc cum n-am iubit pe nimeni in viata asta. cu toate astea, inteleg cuvintele tale, Dunia, pentru ca intr-o masura mult mai mica, stiu exact ce-i in sufletul tau de mama, cand trebuie sa-ti imparti copilul si cand altcineva incearca sa iti spuna cum sa-ti traiesti viata sau cum sa procedezi cu Mara. nu urasc nimic mai mult pe lumea asta decat sa mi se dea indicatii pe ton de sentinta, mai ales in ceea ce il priveste pe copilul meu. intr-o familie sunt mama, tata si copilul/copiii. bunicii n-au ce cauta cu sfaturi nesolicitate si cu impuneri. sunt bineveniti atunci cand ii invita parinttii copilului sa ajute, in rest… sa-si vada de vietile lor. problemele trebuie rezolvate strict intre mama si tatal copilului, iar cand asa ceva nu se poate si unul dintre ei te mahneste intr-o asemenea masura, da, defulezi pe blog, te plangi cui are urechi sa te asculte, te lamentezi punand in cuvinte ce sufletul nu mai poate simti. Iar copilul, la momentul la care va citi randurile astea, trebuie sa stie ambele variante. si a mamei si a tatalui. iar mama, asa cum o stiu (putin) pe Dunia isi va sustine argumentele si nu-si va minti copilul.
dorinta asta de perfectiune si de protejare dusa la extrem, oricat de dorita si benefica pare in ochii parintilor, la un moment dat in viata se va dovedi inutila cand copilul va da cu capul de realitate. nu zic sa te certi si sa urli la sot/sotie de fata cu copilul, in nici un caz. zic doar ca pictarea unui portret ideal al partenerului, cand nu e cazul, e mai mult daunator si ipocrit. o forma de minciuna.
in fine, sunt o gramada de spus pe subiect si ideile se impleticesc. am comentat doar pentru ca numai de comentarii de genul celor ale Mirabelei n-aveai nevoie in situatia asta.
Si apropos, Mirabela, daca mai dai pe aici, blogul e personal, fiecare face si scrie ce vrea pe el. La fel ca si cu bunicii, nu e locul comentatorilor sa ii tina predici autorului ce sa scrie si ce nu.
aprilie 7, 2016
E foarte greu, când ajungi la despărțire și ai un copil, să-l crești în regim deschis. Toți spunem că vrem binele copilului, dar rămân puțini cei curajoși. Curajoșii renunță la orgolii, la conflicte, la discuții în fața copilului, la manipulare.
Dau un exemplu. Mara, spune, mama nu te ceartă. Asta e manipulare. Îi spui copilului ca va fi certat, transformi mama în personaj negativ și în monstru cu șapte capete.
Despre Mirabela, îmi pare rău sincer de ea. Energie consumtă pe o mamă iresponsabilă ca mine. Nu mă interesează părerea ei. M-ar fi interesat argumentele, nu judecata.
Tomata, îți mulțumesc pentru comentariu. Cu drag, un gând bun.