Lunatecii

De 7 dec., 2009 12 No tags 0

Imi respect promisiunea de a utiliza blogul si ca tehnica de reinviere a literaturii romanesti. De la Gaudeamus m-am intors si cu sute de pagini de poezie soresciana, iar una din ele, mi-a adus in atentie vechile obiceiuri si credinte.

Lunatecii, Marin Sorescu

Doi frati, de sunt nascuti in aceeasi luna,
Trebuie pusi in fiare,
Ca altfel, daca moare unul, moare si celalalt.
Cand se marita fata sau se-nsoara baiatul,
Se cheama o fata si-un baiat cu mama si tata.
Si aduc o pereche de fiare de la cai,
Si-ncuie pe unul de-un picior si pe unul de-un picior
In fiarele alea si zic de trei ori:
„Imi esti frate pana la moarte?”
„Iti sunt frate pana la moarte!”
Ii scoteau din fiare si la urma plecau la cununie.
Ziceau despre unii, cand se-ntampla cate ceva”
„Au fost scosi din fiare si erau lunateci”.

Maica-ta, cand s-a cununat cu mosu-tu,
Cine-a scos-o din fiare? Ghita Amarazeanu.
Ca venea pe la noi si-i zicea mamii: „Soru-meo,
Fratii mamei mele au murit sapte, ca erau lunateci toti
Si mama le murise,
Si-ai de-au ramas n-au stiut sa-i
Scoata din fiare.
Si zicea maica: „Mi-au murit toti fratii ca n-am stiut
Sa-i scot din fiare”.

– Da’ de ce esti, mama, o intreba mama pe bunica,
sora cu Ghita Lautarul?
– E, m-a scos din fiare, ca altfel muream.
Dar de la mine, de cand m-am maritat eu, continua mama,
Nu se mai prea facea asta la nunta.
Pai, ce sa spun,
Daca nici iertaciunea nu se mai zice?
Cand era gata nunta de plecare,
Ginerele lua mireasa de mana,
Se duceau inaintea parintilor
Si-ngenuncheau. Ginerele de-un picior,
Mireasa de amandoua.
Si-un baiat spunea iertaciunile.
Si cand se sculau de jos, sarutau mana parintilor.
Acestia le puneau mana pe cap, le urau sa traiasca
Ii binecuvantau si plecau la cununie.
Acum – draci! Nu mai e nimic.
Binecuvantarea parintilor intareste casa fiilor
Si blestemul parintilor sparge casa fiilor.
Asa se zicea, asa o fi.

Eu si sora mea suntem Gemene amandoua!

12 Comments
  • Dan
    decembrie 11, 2009

    …dar se pare ca n-ati fost ferecate. Ati luat amândoua acelasi drum cam în acelasi timp. Fiecare din voi are un mic avantaj asupra celeilalte, foarte simplu si chiar agreabil de recuperat, dar în medie faceti bine. N-ar fi fost pacat sa fiti puse în fiare?

  • ddunia
    decembrie 11, 2009

    @Dan

    Nu am fost puse in fiare, dar lanturi invizibile salasluiesc deasupra noastra! 🙂

  • Dan
    decembrie 11, 2009

    Sa ramâna acolo mereu!

  • flor
    aprilie 24, 2012

    Doamne,

    I-as ruga pe toti care stiu despre ce inseamna sa fii din frati lunatici sa posteze aici si daca s-ar putea face ceva in sensul acesta.
    Eu am o experienta tare trista.Eu sora mea trecem prin aceleasi necazuri in aceesi periaoda,in aceeasi zi.E groaznic.

  • Elena
    februarie 18, 2014

    Da foarte adevarat si eu si sora mea suntem lunatice si ne-a spus parintele ca trebuie sa ne scoatem din lacate ca altfel vom avea necazuri sau Doamne fereste vom muri.

    • dunia
      februarie 18, 2014

      Elena, preotul spune, preotul face. Tu alegi însă. Acceptă superstiția, acceptă o gândire primară și trăiește viața pe care o ai cu sora ta lunatică.

  • Ioana
    aprilie 19, 2014

    Din pacate mie mi-a murit fiul mai mare la fix 11 luni dupa cununia religioasa . Auzisem ca trebuie scosi din fiare fratii lunatici ( cei doi baieti ai mei erau nascuti in aceeasi luna ) i-am spus fiului meu de acest obicei dar nu a vrut sa auda , a refuzat scoaterea din fiare 🙁 ……..NU pierdem nimic daca este doar un simplu obicei si facem ritualul , dar daca este ADEVARAT atunci se pierd vieti si este foarte grav ……

  • Emilia
    decembrie 12, 2014

    Si eu sunt nascuta in aceeasi zi, aceeasi luna cu sora mea mai mare cu 9 ani. nu am stiut pana acum de aceste dezlegari care au bagat teama in mine. nu stiu ce sa fac. sora mea aste casatorita eu nu. ea este in tara eu in italia.

  • Amanda
    martie 11, 2019

    Buna ziua , am și eu o mică întrebare , eu și fratele meu suntem născuți in aceasi zi și aceasi lună , eu doresc să fac nunta anul acesta , am înțeles că trebuie să facem anumite ritualuri , cine a trecut prin așa ceva să-mă poată sfătui . mulțumesc !

    • Dunia
      martie 11, 2019

      Amanda, nu sunt în măsură să discut despre. Pentru mine nu înseamnă nimic toate astea. Încearcă să găsești ajutor în altă parte.

  • J
    septembrie 6, 2024

    “Povestea” mea: Bunica din partea tatalui a avut 5 copii: A (24 iunie) ,B(3 martie), tata(10 iunie) , D( 5 februarie), E (23 iunie) . Practic si teoretic 3 lunateci . I am enumerat de la mic la mare, nici una n a crezut in superstitii ,numai tata ce bodoganea toata ziua ca la nunta celei mici nu s a rupt un furcoi( ei de traditia asta stiau) . Nu vreau sa zic ca in 2017 a murit cea mai mica dintre frati”E” ( cancer) , la 3 ani dupa a murit tata (Avc) si anul trecut a murit cea mai mare “A” . Iar cele 2 care s nascute in luni diferite sunt bine ms , n au nimic . Coincidenta sau nu … la noi in familie treaba cu lunatecii a fost cat se poate de adevarata . Seara Buna

    • Dunia
      septembrie 10, 2024

      Îmi pare rău pentru pierderile tale.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
22 × 28 =