Nu mai sunt o femeie frumoasa.
Negatia din aceasta propozitie a secundei prezente nu rezulta defel dintr-un moment trecut in care as fi afirmat ca sunt o femeie frumoasa.
Mereu mi-am zis si am soptit celor ce m-au ascultat ca descriu o domnisoara draguta, ascunsa, seducatoare. Niciodata nu mi-as fi colorat discursul si impresiile despre mine intr-o formula pauneasca.
Dupa opt luni de sarcina ma mahneste realitatea mea de demoazela. Tin mult sau prea mult la aspectul fizic. Ma uit minute in sir la mine in oglinda cu speranta sa descopar unele trasaturi osoase ce inainte nu le luam in seama. Farmecul femeii gravide nu ma prinde, nu-l zaresc.
Superficialitatea femeii m-a derutat. Tanjesc dupa tocuri, mi-am cumparat tocuri.
Nu gasesc in mine pareri de rau din cauza acestei descoperiri, ca si cum acesta lipsa de adancime mi-am recunoscut-o intotdeauna, sarcina doar m-a provocat s-o confirm, s-o spun cu voce tare.
Imi ofer tineretea fara batranete, imi traiesc propriul basm, si ma las totusi terfelita de sentimente sumare, abjecte, ignobile, iar eu pretenduiesc fapturii mele exigenta, autoritate, competenta.