Frumusețea care trece cu apă și săpun

De 29 apr., 2022 0 No tags 0

E liniște în casă. Mara este la tatăl ei. Mateiu doarme. Mi-am deschis laptopul. Mi-am făcut un ceai. Am pus un suport de lemn sub cană. Imediat împlinesc 39 de ani. La 39 de ani arăți cine ești și cum ești. Până acum am tot povestit. Povestesc din 2006 despre mine pe blog. În prezent arăt cine sunt.

Mă pozez dimineața nemachiată. Postez pe Facebook și Instagram. Atrag atenția asupra ridurilor, porilor, părului alb, pielii mature. Filtrele de pe aplicații m-au provocat să privesc îndelung unele chipuri cunoscute. S-a operat. S-a injectat. Nu s-a operat. Nu s-a injectat. E filtru.

Chipurile de pe aplicații și chipurile de pe stradă mi-au amintit de un episod din facultate. Într-o noapte am atras un superb băiat. Acest băiat m-a condus acasă și mi-a dat întâlnire a doua zi. A doua zi, în timp ce pășeam alături de el, mi-am simțit obrazul cum arde. M-am oprit și l-am rugat să mă privească. Cred că am reușit să-l fac și pe el să roșească. Și-a cerut scuze. A menționat consumul de alcool și întâmplări trecute cu domnișoare cărora le dispărea frumusețea din timpul nopții cu apă și săpun. Am râs amândoi. Întotdeauna am avut simțul umorului și întotdeauna am apreciat simțul umorului la bărbați. Oamenii serioși mă plictisesc, îmi amintesc de tata și de tragediile vieții. Prefer să râd de mine, de ceilalți, cu ceilalți, și de viață.

De ce își modifică femeia chipul de Facebook? Pe cine păcălește? Dacă obține o întâlnire, atunci amână respingerea. Pentru că va fi respinsă la o întâlnire față în față. E un sentiment oribil să fii respins. E ca un tratament paliativ. Cauza rămâne. Cauzele sunt o stimă de sine scăzută și o lipsă de respect pentru propria persoană. De aceea Facebook-ul și Instagram-ul, cu pozele perfecte, mi se par triste. La dracu cu înșelăciunea! E multă tristețe și suferință. Oamenii sunt înfometați de iubire, de apreciere, de respect.

Pentru iubire, oamenii comit greșeli gigantice. Am o sugestie. Pentru flămândele de iubire, încercați prima dată să vă iubiți și să vă respectați. Nu să spuneți. Nu să urlați. Nu să bravați dacă aveți ascultători. Iubiți-vă! Respectați-vă! Pentru a vă iubi, stați câteva minute cu voi și respirați. Atingeți-vă. Pentru a vă respecta, citiți o carte. O carte e ca un duș după o zi petrecută în pădure. Schimbă perspectiva.

Iubiți-vă! Respectați-vă!

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
20 × 4 =