M-am apucat să citesc Cronica păsării-arc de Haruki Murakami. Imediat după prima pagină m-am oprit să caut pe Youtube Coțofana hoață de Rossini.
În prezent citesc când doarme Mateiu și seara înainte de culcare. Mateiu adoarme în brațe. Îl așez lângă mine pe canapea. Uneori se așază și Motan colac la capul lui Mateiu. Îmi fac o ceașcă de cafea. O pun lângă măsuța de lângă. Deschid cartea, mă cufund în canapea și citesc.

După mai multe pagini din Murakami mi-a trecut prin cap un gând amuzant. Până la un punct, pare că mă citesc pe mine. Până la un punct. Mie nu mi-a dispărut Motan, nu m-a sunat nimeni pentru sex prin telefon, rar am parte de discuții interesante. Cum vi s-ar părea o femeie cu patru sâni? L-am întrebat pe un prieten pe Instagram. I s-ar părea incredibil și minunat.

Mateiu se trezește. Motan se trezește tras de coadă. Las cartea deoparte. O parte din minte rămâne prinsă de poveste. Altă parte se lasă trasă de mână. Mateiu îmi arată cu degetul pantofii și ușa. Vrea afară. Afară nu o să ajung pe nici o alee demnă de atenție. Sunt gunoaiele de pe stradă demne de atenție? Nu, nu sunt. În parc îl dau în leagăn pe Mateiu, pe tobogan, ne jucăm la nisip, alergăm după jucăriile altor copii. Dacă ne apucă ora 3 după amiază în parc ne retragem. Mara sfârșește imediat cursurile și poate mergem la o înghețată.

Uneori ieșim cu toții la înghețată. Ne însoțește și tatăl lui Mateiu. Revenim acasă. Mâncăm pe fugă. Spălăm un copil. Scărpinăm un alt copil. Ne pregătim de culcare. Agitație! Țipete! Noapte bună, somn ușor, pusi! Mateiu se cuibărește la sân. Adoarme. Se lasă liniștea. Mă ridic din pat. Umblu ca o fantomă. Iau laptopul. Deschid. Mă terorizează începutul. Mateiu scâncește. Mara deschide ușa. Trece la bucătărie. Toarnă un pahar cu apă. Trece în dormitor. Vizitează baia. Se spală pe dinți. Noapte bună, mami. Noapte bună, Mara. Te iubesc. Eu mai mult. Ba eu.

Dimineață sună alarma. Repetitiv. Zgomot, miros, cuvinte, activități. Nimic interesant nu se întâmplă. Motan este ușor ursuz.

Foto: Bogdan Mosorescu