Am fost la mare. Aproape în fiecare dimineață am ieșit la plimbare cu Mateiu. Am ascultat apa și am alungat imaginea blocurilor și a parcurilor de acasă. Am înotat. Am stat la plajă. Am mâncat salată grecească și fructe de mare. Am citit. Dacă mă iau după cărțile citite, atunci am avut un concediu strașnic. Am terminat trei, am început-o pe a patra.

Ezit când vine vorba despre zilele petrecute departe de casă. Să mă exprim cu vacanță? E primul gând. Să notez concediu? E gândul corectat. Un copil este în vacanță. Un adult are concediu. Un adult-copil își duce viața în alte parte decât în locul în care doarme.

Am desfăcut bagajul în prima seară. Am aranjat cărțile și am ieșit pe ușă. Hainele au așteptat să fie așezate pe umerașe. Stiva de cărți a fost importantă pentru confort. Ritmul de lectură, în fiecare zi timp de aproape două săptămâni, mi-a modificat starea conștientă. Uneori ridicam capul din carte și priveam intens o persoană sau altă. S-a întâmplat să vorbesc cu ochii. Să răspund întrebărilor cu tăceri și zâmbete. Mi-a plăcut. Mi-am simțit puterea frumuseții cum și-a ales cuvintele Irvin Yalom în Plânsul lui Nietzsche. Apropo de această carte. Mi-a fost lăudată. Mi-a fost recomandată. A marcat femei, nu știu dacă și bărbați. Câteva femei mi-au mărturisit. Am citit-o, după cum v-am zis deja, pe șezlong. Unele fragmente au reușit să mă izoleze de tot și de toți din jurul meu. Pe lângă Mara sau Mateiu, mă aduceau cu picioarele pe pământ truismele și clișeele introduse în poveste. Nu critic autorul, trăim cu truisme și clișee. Yalom povestește firesc despre și explică pe înțelesul tuturor psihanaliza și filozofia lui Nietzsche. M-au amuzat teribil rețetele pentru viața în cuplu. Țineți cont de rețete în ghilimele. Cum să rămâi căsătorit? Pregătește-te să renunți la partener pentru a-ți da voie să-l iubești. Pentru mulțumire și rezistență la plictiseala căsniciei, alegeți-vă în fiecare zi partenerul. Nu cedați la șantajul emoțional, la boli, la fericirea copiilor, la reprezentarea de armă a celuilalt întru apărarea de groaznica singurătate.

Oh, câte gânduri nu mi-au perindat prin cap în timp ce dădeam pagină după pagină. Într-o zi, în drum spre plajă, am propus o discuție pentru noi, Mara, Făt Frumos și cu mine, pornind de la următoarea frază: E mai ușor să gândească alții pentru tine decât să-ți comanzi singur. Mara a comentat despre. Făt Frumos a comentat despre. Nu am tras nici o concluzie. În altă zi i-am propus lui Făt Frumos să ne despărțim. De ce de data asta? Păi mai bine distrugi o căsnicie decât să te lași distrus de ea. Ah, de asta, bine că nu suntem căsătoriți.

Am sfârșit Plânsul lui Nietzsche și m-am apucat de Nietzsche. E liniștitor să mă pierd în paginile lui. Mă simt acceptată și puternică în alegerile mele. După tot ce am citit zilele trecute pe plajă, n-am putut să nu mă întreb: Cum e posibil să citim o carte sau alta, să ne taie până la sânge unele cuvinte, unele adevăruri, și să revenim la viața noastră? Mă refer la acea falsă viață trăită după indicații și se cuvine fără să ne străduim să descoperim cine suntem, cine am fost, cine devenim și cine murim.

O întrebare: Cine o să moară când o să moară? Eu? Tu?