Recent Posts by Dunia

DEPARTE DE ROMÂNIA

De 10 feb., 2023 1 No tags 0

Mi-e somn. Refuz să pun capul pe pernă. O aud pe Daniela Rațiu într-o ureche: Măcar o pagină, măcar o pagină pe zi! Nu o să-mi iasă pagina, dar nici la culcare nu merg cu mâna goală.

O să vă provoc. Vă rog să acceptați deoarece mă ajută să mă simt utilă.

Cum lectura acestor zile este Alexandr Soljenițîn, provocare își are sâmburele în paginile Gulagului. Unii știți, alții nu știți și nu puțini se fac că nu știu. Stalin a stârpit în masă poporul rus. Mielușeii s-au lăsat duși la tăiere. Comparația îi aparține autorului.

Ce m-a șocat pe mine au fost rușii, care deși se aflau în siguranță într-o altă țară, au decis să se întoarcă chiar dacă urmau să fie trimiși în lagăre. Unii n-au bănuit, dar alții au știut. S-au întors. După ce am depășit șocul, m-am întrebat ce anume din noi ne împinge spre asemenea gesturi și mai ales de ce?! De ce alegi tortura, umilința, închisoarea?

Aici vă provoc.
Mi-am imaginat cum ar fi să trăiesc într-o țară departe de România. Să nu cunosc limba. Să nu cunosc nici o altă persoană. Să n-am acoperiș. Să n-am nimic și pe nimeni. În același timp să trăiesc. Aș trăi cu adevărat? Cam așa a arătat viața unui cetățean rus după căderea imperiului.

Cine ar alege să se întoarcă?

Foto: Bogdan Mosorescu

CUM ȘI-A DEMONSTRAT MARA CĂ NOTA NU ESTE DESPRE CEEA CE CUNOȘTI

De 9 feb., 2023 0 No tags 0

Am scris articolul aseară. L-am publicat. Am mai pierdut puțin vremea pe Analytics. Am închis laptopul. Am deschis telefonul. În fiecare seara adorm la un film franțuzesc. Îmi reîmprospătez franceza. În timpul vizionării mi-a venit o idee despre articolul de azi. Nu am notat deoarece nu-mi era somn. Ca întotdeauna, fără excepție, am uitat. Mai mult, abia acum mi-am amintit când m-am așezat din nou la scris.

Mi-a mers mintea dinamită azi. Abia am ținut pasul cu gândurile. Când m-am demachiat m-a luat amețeala de la viteza cu care treceam de la un subiect la altul. M-am așezat la scris. Nimic. Mi-am dat câteva minute. Nimic. Mi-am amintit ce v-am povestit în introducere.

În loc de un articol despre stări sufletești ale femeii, o să vă povestesc un episod cu Mara. Am luat-o de la școală. I-am remarcat botul creț și ochii de oaie rătăcită. Ce s-a întâmplat? Am greșit la test. A avut test la română. Ce ai greșit? Am dat răspunsul greșit la un defectiv de singular sau plural. Ce defective cunoști? Lapte, soare, pantalon. Aha, aha! Uite, Mara, cum singură ți-ai demonstrat că nota nu este niciodată despre ceea ce cunoști. E atât de subiectivă că nici nu merită efortul să aducem prea des în discuție evaluarea.

Eu sunt tare mândră de mine. Mă puteți aplauda, dar cel mai mult m-aș bucura să aud despre părinți care nu-și terorizează psihic copiii cu notele. Cea mai importantă este relația noastră cu copilul. Este importantă în prezent pentru a-i oferi protecție și siguranță. Este importantă în viitor pentru legătura de familie.

Nu mai am nimic de spus. Am terminat și ceaiul. Dau drumul la film. Quelle connerie! Acesta este un cuvânt nou învățat în limba franceză. Mă simt așa pregătită să revăd Parisul după 10 ani!
Bonjour!
Au revoir!

Foto: Bogdan Mosorescu

FRUMUSEȚEA EXPIRĂ, EDUCAȚIA NICIODATĂ

De 8 feb., 2023 0 No tags 0

A fost mama lui Făt Frumos la Timișoara. Părinții locuiesc la Severin. Într-o zi a copt o prăjitură și două plăcinte. Ne-am dezlipit. Cunoașteți expresia?! Am mâncat o felie, două, trei. Mi-am lins degetele. Am făcut conversație. Îmi place așa mult să gătesc! Mie nu mi-ar plăcea să gătesc în fiecare zi, am mărturisit ghiftuită. Nici nu o fac, nici nu vreau. M-aș plictisi.

Mi-am vopsit părul. Corect este că Andrei mi-a vopsit părul. Am făcut și puțină conversație. Cum e ziua ta? Ce faci toată ziua? Gospodăresc. Mamicesc. Citesc cum găsesc zece minute liniștite. Nu scriu aproape niciodată în timpul zilei. Duc o viață banală.

Le vorbesc tuturor de Soljenițîn. Duminică i-am vorbit mamei lui Făt Frumos și lui Carmen Vulpea boemă. Căutați Vulpea boemă pe Instagram. Azi le-am vorbit lui Andrei și Claudiei Ieremia. De oriunde și din orice fac trimitere la Soljenițîn. Să citesc sau să scriu nu mă plictisesc. Mă satur uneori deoarece mă umplu de emoții și dau peste.

Această viață banală s-a dublat, datorită proiectului #poartariduri, de o existență fantastică. Mă simt ca Bruce Wayne. N-am costum de Batman, nu apăr orașul de răufăcători, nu lupt cu psihopați. În schimb am devenit capabilă să trăiesc viața în clipe. Aceste clipe au devenit secretul meu și al lui Carmen. Întâlnim femei extraordinare pe care le privim, le ascultăm, le fotografiem. Aceste femei au ceva de spus sau nu au nici o părere cum mi-a dezvăluit Claudia Ieremia. Ca să ai o părere, ca femeie zdravănă la cap și cu respect de sine, te informezi, cercetezi sau aprofundezi un subiect. Altfel e corect să nu ai nici o părere.

Ce părere ai despre Teambuilding? Nici o părere. Ce părere ai despre Turcia? Ce părere ai despre Ucraina? Putem să facem o listă.

Viața mea de Wonder Woman mă scutește pentru un timp de gândurile banale. Mă lupt cu apucătura femeilor de a se mutila în numele frumuseții. Le explic frumusețea prin chipuri îngrijite, dar personale. Le reamintesc că frumusețea reprezintă o parte, și nu neapărat imensă, din resursele femeii. Repet! Urlu! Șoptesc! Scriu! O femeie frumoasă fără educație este ca produsele cu vânzare accelerată. Luați, luați că expiră! Frumusețea expiră, educația niciodată!

Foto: Carmen Vulpea boemă

APARENȚA DINTR-UN CUPLU ARE TOT ATÂTEA STRATURI CÂT O CEAPĂ

De 7 feb., 2023 0 No tags 0

Poate v-am mai spus. Nu sunt sigură. Nu-i nimic. Mai spun o dată. M-am apucat de ceva timp de Anii tinereții mele de Winston Churchill. Sunt curioasă de mințile remarcabile ale lumii. Am citit 200 de pagini. Stilul m-a cucerit, iar convingerile și opiniile lui Churchill m-au făcut să zâmbesc, să încuviințez sau să mă încrunt. În special o convingere mi-a ridicat o sprânceană, i-a ridicat-o și lui.

Înainte să devină Marele Om al Angliei, Winston Churchill a luat parte la apucăturile colonialiste ale Imperiului. Le lua ca atare. Nu le aproba sau accepta. I se păreau firești. Aici am ridicat eu din sprânceană. La vremea respectivă nici unui englez nu-i trecea prin minte că încalcă drepturile vreunui popor. Englezii și-au desăvârșit competențele financiare în acea perioadă. Nu pot afirma că au furat ca-n codru. Legal, sigur au justificare. Dar gândirea? Winston Churchill a ridicat el din sprânceană când l-a auzit pe un spaniol exprimându-și neliniștea din cauza revoltelor din Cuba. Adică și spaniolii au aceleași pretenții ca englezii?

Ne-am mirat. S-a mirat autorul. S-a mirat cititorul. Am continuat lectura care îți trezește interesul. Este ca și cum ai lua ceaiul cu o minte strălucită. Simți cum la interior ceva irupe. La mine a debordat într-o asociere casnică. Cum s-a mirat Churchill de spaniol, de pretențiile lui similare cu ale englezilor, așa se miră bărbatul actual român de pretențiile femeii. Și femeia dă dovadă de individualism, de ambiție, de miserupism pentru treburile banale ale casei? Aparența dintr-un cuplu are tot atâtea straturi cât o ceapă și tot atâta iuțeală. Câte dintre noi nu miorlăim singure, ne plângem la prietene și atacăm cu arma cea mai testată și eficientă, cicăleala?! Un număr nerecunoscut de copleșitor. Dacă toate femeile ar lua atitudine, instituția căsătoriei și-ar trăi ultimele zile. Oricum, suspectez că femeile încă se mărită deoarece nu renunță la ideea de prințese. Pentru o zi în rochie albă stă femeia zeci de ani în frustrări, furie și tristețe.

Îmi plac parteneriatele dintre două persoane. Le consider benefice pentru ființă. E potențial în doi. Firește, pentru cine știe să-l respecte pe celălalt ca persoană separată, nu ca un englez sau spaniol din perioada imperialismului.

Unde dai și unde crapă. Aici m-au dus pe mine gândurile. Mi-a dinamitat slăbiciunea de femeie. Abia aștept să mă reîntorc la lectură.

Foto: Carmen Vulpea boemă

O CAMERĂ PERSONALĂ ȘI FUNCȚIONALĂ. DAI UN BAN, DAR STAI ÎN FAȚĂ

De 6 feb., 2023 2 No tags 0

Ce nu vezi, nu visezi.

Îmi vine obsesiv în cap fraza asta. Îi aparține lui Soljenitîn. Ce să fac, Soljenitîn citesc, Soljenițîn văd și visez. La muzeu, un zid al plângerii închipuit de Belu-Simion Făinaru, l-am asociat cu locul de execuție de la Auschwitz. La teatru, la spectacolul Katzelmacher, într-un moment de bestialitate umană, priveam trupul gol al bărbatului de pe scenă și mi-am amintit de Soljenițîn care a povestit despre opririle deținuților la baie. Deținuții ajungeau întotdeauna goi la baie.

Ce nu vezi, nu visezi.

Aceeași frază s-a ivit și admirând camera Marei. Am renovat camera Marei. La 13 ani am considerat că este cazul să ne luăm la revedere de la roz, unicorni, căsuța de păpuși și plușuri. Am atins așternutul alb imaculat. Am admirat tabloul cu Spărgătorul de nuci. Am visat cu ochii deschiși în fața draperiei galbene.

Ce cameră frumoasă! Dacă aș fi avut și eu o cameră doar a mea în copilărie!

N-am avut, dar nici n-am văzut o asemenea cameră. Așa că n-am văzut, n-am visat. M-am mulțumit cu colțuri. Un colț cu cărți și m-am bucurat. E o super putere să te bucuri, o capabilitate enormă.

M-am bucurat de ajutorul Ralucăi Ciutureanu pentru renovarea camerei Marei. Locuim la bloc, un bloc comunist construit de cine știe ce ingineri. Revin la Soljenițîn. E ca la alba neagra. Dacă blocul a fost construit de ingineri capabili, cei nestârpiți de scelerați ca Stalin și Ceaușescu, atunci o să reziste și la un cutremur ca în Turcia. Dacă nu, nu o să reziste. Rezistența nu o cunosc, dar recunosc pereții strâmbi. Camera e toată strâmbă. Cu Raluca și Insidecor, problema a dispărut. Nu m-au tulburat prețurile aberante pentru o cameră de copil, m-am bucurat de fiecare centimetru câștigat.

Ne place spațiul. Îngrămădeala ne lasă fără respirație. Uneori, într-o după-amiază agitată, în dezordinea creată de adulți, doi copii și un motan, Mara strigă din camera ei: Simt că nu pot respira! Cu mobilă la comandă și un designer de interior se elimină unghiurile moarte care adună praf și nu au nici o utilitate. Totul la Mara în cameră e funcțional, iar obiectele vorbesc despre ea. Aici am avut o discuție cu Raluca. Ce obiecte folosim? Folosim ceva cu semnificație. Biblioteca, biroul și pereții conțin pisici din Egipt, globul pământesc, o ramă cu Leto, un craniu, globul pământesc, un tapet cu tabelul periodic al elementelor, un tablou cu spărgătorul de nuci etc.

Mara are o cameră personală și funcțională. Asta mi-am dorit, asta am obținut cu ajutorul Ralucăi. Aplauze pentru Raluca. Mara a devenit mai interesată de ordine și curățenie la ea în cameră. Își șterge biroul. Își aranjează cărțile. Își face patul. Aplauze pentru Mara.

Eu îi privesc camera. O văd. Nu o visez. Mă bucur că am renunțat la gândirea românului care știe de toate. N-am știut să-i fac Marei cameră după Pinterest și Ikea. Am abordat cealaltă vorbă românească. Dai un ban, dar stai în față.

Fix așa simt când privesc camera Marei, că stau în față.

INFIDELITATEA SE ÎNTÂMPLĂ

De 2 feb., 2023 0 No tags 0

Dublez lectura Arhipelagului cu filme franțuzești. Bine fac. Cartea e teribilă cu tot umorul lui Soljenitîn.

Mi-a atras atenția în film infidelitatea. Nu mă refer la faptă, ci la reacție. O prietenă îi mărturisește unui prieten că își va părăsi soțul. E vizibilă părerea lui de rău, dar nici o dramă. Au făcut o glumă, apoi el a rugat-o să se mai gândească.
Un prieten îi mărturisește unui alt prieten că el are pe altcineva. Identic, nici o dramă. Infidelitatea se întâmplă, face parte din viață. O acceptăm, nu o acceptăm, e cu totul altă poveste.

Ce se întâmplă în unele cupluri la români ține de Evul Mediu. Nemernico! Curvo! Ce mi-ai făcut tu mie, mie, mă? Te omor. Nemernicule! Am avut grijă de tine, ți-am spălat, ți-am gătit. M-ai luat de proastă! Tu ai mers la curva aia! Drama românească din jurul infidelității produce greață.

Ca femeie care a înșelat și a fost înșelată știu că nimeni nu merită o asemenea trădare. Dar oamenii greșesc. Unii greșesc și le pare rău. Alții greșesc și puțin le pasă că greșesc. În funcție de educație și convingeri, infidelitatea are reprezentare de film franțuzesc sau de închisoare comunistă. Că e amour, că e iubire, un suflet distrus nu se mai repară. Un suflet distrus alege. O să aleagă în fiecare zi să nu cedeze acelui ceva neidentificabil care otrăvește. O să aleagă în fiecare zi să construiască relația de dragoste. Așa ajung oamenii să îmbătrânească împreună. Restul divorțează sau stau singuri.

În filmul franțuzesc cuplurile au ales să rămână împreună. Au încetat o secundă să se iubească. S-au iubit din nou nu fără durere și pierderi sufletești.

Foto: Carmen Vulpea boemă

FRIGIDERUL. MAI GOLUȚ CĂ-I MAI DRĂGUȚ

De 31 ian., 2023 0 No tags 0

Mi-e somn. Toți dorm. În camera Marei s-a stins lumina. Mateiu doarme liniștit lângă mine. Motan s-a cuibărit la picioarele mele.

Eu am citit 100 de pagini din Arhipelagul Gulag de Alexandr Soljenițîn. În același timp, mă uit la filme franțuzești să-mi reamintesc franceza. Nu vă povestesc cum s-au amestecat barbariile lui Stalin cu filmele, și ce visez noaptea!

Mi-am scos caserola din frigider la prânz. Ieri am făcut o mazăre. Lui Mateiu nu-i place. Nu place, mama. Mara mănâncă la școală. Am terminat eu ce mai era. La o înghițitură m-a durut gâtul, o consecință a lecturii. Așa am realizat că mă simt vinovată pentru conținutul frigiderului. La mine frigiderul nu este niciodată plin, nici măcar la sărbători. Detest să arunc mâncare. Oamenii au murit înfometați. Oamenii mor înfometați azi. Stalin a înfometat oamenii politic. Înfometarea actuala reprezintă un eșec la nivelul umanității. De aceea frigiderul meu conține decență alimentară.

Propun pentru lecuirea de risipă de mâncare, lectura Gulagului. Nici nesimțiții n-au scăpare. Cu excepția psihopaților, pe toți ne-ar durea, ca pe mine azi, când înghițim.

Nu mă simt deloc grozav în abundență. Nu mă îndop ca să nu arunc. Mâncarea se savurează. Așadar, că tot trăim într-un avânt al sustenabilității, începeți cu frigiderul. Mai goluț că-i mai drăguț.

Notă: În aceste zile urăsc cu intensitate. Stalin e de vină.

Foto: Carmen Vulpea boemă

GENUL NU E UN CONSTRUCT SOCIAL, E UN DAT

De 30 ian., 2023 0 No tags 0

Merge înainte proiectul #poartariduri. Crește. Se fixează în memoria urbană. A trecut dincolo de memoria urbană. Bogdan Mosorescu a fotografiat-o pe Andra Tautu care locuiește la București. Mi se pare extraordinar câte femei interesante și educate am descoperit!

Lipsă n-am dus și nu ducem de femei educate. Aceste femei lipsesc însă din ansamblu. Le zărești rar. Le auzi și mai rar. Fiicele noastre nu au habar despre ele. Mara mea legitimează fetele de pe Insta sau Tik Tok după numărul de urmăritori. Faima are ultimul cuvânt. Care e alternativa? Asta propun eu, o alternativă pentru frumusețea coruptă din prezent.

La Timișoara, când imortalizăm riduri și purtăm discuții, mă las pur și simplu absorbită de femeia invitată să pozeze. O ascult. Ultima dată am ascultat-o pe Olga Torok. La un moment dat am ajuns să discutăm despre identitatea de gen. I-am mărturisit și vă mărturisesc. Nu sunt capabilă, cel puțin în acest moment, să înțeleg deruta din jurul genului. Cresc o fată și cresc un băiat. Genul nu e un construct social, e un dat. Am văzut și văd diferențele în fiecare zi. Ea, el, feminin, masculin, Mara și Mateiu se înfățișează cu diferențe și trăsături proprii.

Olga m-a ascultat și ea. M-a invitat la un spectacol. Zicea că se potrivește și completează conversația noastră. Apoi a adus în discuție iubirea. Oamenii vor să fie iubiți indiferent de gen. Am exclamat provincial. Adică din lipsă de iubire ne pierdem genul?! Olga m-a privit blând.. Mi-am corectat tonul. Blândețea schimbă comportamentul oamenilor. Mi-am îndreptat spatele. Am zâmbit, dar n-am renunțat. Am ținut-o tot pe a mea.

În 5 februarie urmează să se joace Katzelmacher, spectacolul recomandat de Olga, iar eu sunt tare curioasă. Îmi doresc mult să ajung, dar Mateiu, băiețelul meu scump, face tărăboi seara la culcare daca nu o are pe mama. Îmi țin pumnii. Merge cineva?

Foto: Carmen Vulpea boemă

VINE VIITORUL ȘI NOI NU-L AȘTEPTĂM. CE SCOP AVEȚI?

De 26 ian., 2023 0 No tags 0

Mi se simplifică gândirea. Se încâlcește imediat. Simt. Descriu liniștea. Mă trezesc înjurând. Observ. Mă detașez. Mă implic fără cerere. Mă surprind. Trăiesc în contraste și trăiesc cu disperare și bucurie. Ceea ce este bine. Vă explic.

Mi-e viața pe repede înainte. Sunt încărcată cu programul copiilor. Îngrijesc relația de cuplu. Gestionez relațiile de familie și familia mea e mare. Muncesc la blog. Scriu. Citesc. Abia găsesc timp. Înainte de Mara, înainte de Mateiu, mă înconjura timpul. Nu apreciam pentru că nimeni nu e capabil să aprecieze timpul fără cereri. Dă-mi! Fă-mi! Adu-mi! Ajută-mă! Ține-mă! Iubește-mă! Te rog. Mulțumesc.

Așa s-a ivit bucuria sinceră de a savura un moment, un ceai, o persoană, o conversație, un cearșaf transpirat, o glumă. Experiența mi-a adăugat subtitrare. Citesc sau observ ceva. Privesc în gol și mă cuprinde nimicul. Nu mă mai sperie ca la 16 ani. Asta pentru că am acceptat voința ființei. E ceva în noi care ne împinge spre realizarea unor scopuri. Ce scop aveți? Scopul meu a fost și a rămas scrisul. Nimic nu mă satisface mai tare ca scrisul. O zi în care am scris disprețuiește ziua în care n-am scris. O dimineață cu un articol scris seara îi schimbă gustul ceaiului. E bucurie dacă scriu. E inutilitate dacă nu scriu.

Cui îi place să se simtă inutil? Uneori, când găsesc preocupările omului modern zadarnice, consum, coș plin la supermarket, cumpărături la reduceri, mașină, casă, rate la bancă, o concentrare maximă pe o existență materială, apelez la subtitrare. În dedesubtul ignoranței, pâlpâie forța de autodepășire, de creație a omului.

Suntem în plină creație și autodepășire. Nu cred că vreun om actual are habar despre consecințele creației și autodepășirii. Vine un viitor ca trecutul. Dinozaurii au dispărut. Oamenii dispar în timp ce scriu așa cum s-au prezentat în ultimele secole. Dar viitorul vine și noi nu-l așteptăm. Ne-am luat la trântă cu el. Nu o să fim aici pentru victorie sau înfrângere.

Cine supraviețuiește, să pună un story.

Foto: Bogdan Mosorescu

ANUL ACESTA O SĂ ÎMPLINESC 40 DE ANI DE 3 ORI. LA MULȚI ANI, GEANINELU!

De 25 ian., 2023 0 No tags 0

Acum 22 de ani mă pregăteam de petrecere. Dacă o să calculați, o să vă prindeți că este vorba despre un majorat. Una dintre prietenele mele bune de atunci împlinea 18 ani. Ca în perioada adolescenței, i-am dat o deosebită importanță majoratului. Am încărcat cu însemnătate vârsta și am marcat-o cu o noapte petrecută împreună. Eram trei așa zise cele mai bune prietene. Pulberea s-a ales de noi, dar mă bucur în prezent de amintiri.

Povestesc despre această prietenă deoarece în trecut ne-a exasperat cu întâietatea ei. Ea a împlinit prima 18 ani. Azi am sunat-o. N-am putut să ratez ocazia, s-o gratulez că ea a împlinit prima 40 de ani. Alooo, doamnă, lasă-mă să-mi manifest entuziasmul că ai împlinit prima 40 de ani! Am râs amândouă, iar apoi am trecut la discuții despre copii.

Am lăsat în urmă comportamentul febril de acum 22 ani. Criza că nu-mi stătea părul, disconfortul că mi se atrăgea atenția asupra roșeții din obraji și tămbălăul de la petrecere s-au pierdut în timp ce-mi aranjam cumpărăturile în portbagaj și mărturiseam că mă simt consumată de Mateiu care nu vrea să renunțe la sân.

Pentru că prietena mea a împlinit 40 de ani, o numesc în continuare prietenă, îi mulțumesc pentru un moment anume din copilăria noastră. La finalul clasei a VIII-a s-a organizat excursie la Voineasa. În clasa a VIII-a le-am devenit insuportabilă prietenelor mele și nu m-au mai băgat în seamă. Mă exprim ca atunci și ca Mara în prezent. Copilăria și copiii conțin doze galactice de răutate. Copilăria reprezintă paradisul doar pentru cei care uită cum a fost cu adevărat.
La cursuri mă așezam la marginea băncii, orele erau interminabile. Desenam la sfârșitul caietului și îmi înghițeam lacrimile de ciudă. În excursie am înghițit suficient rahat și am ignorat maxim. Când ne-am împărțit în camere, una dintre ele a refuzat să stea cu mine, iar sărbătorita de azi a gestionat admirabil situația. Dunia cu cine stă? Pentru gestul ei deosebit de atunci, îi port în suflet recunoștință. M-a salvat de o umilință într-o perioadă în care durerile sufletești se intensifică din lipsa de experiență.

La mulți ani, Geaninelu! Fii o femeie de 40 de ani cum îți place ție! Mie îmi place că tot tu o să fii prima care împlinește 50 de ani.

Anul acesta o să împlinesc 40 de ani de trei ori. Azi este doar prima aniversare.

Foto: Bogdan Mosorescu