by Dunia

About: Dunia

Recent Posts by Dunia

Al doilea copil. Mara e geloasă. Eu mă simt vinovată

De 11 nov., 2020 1 Trăiri afective ale mele , , , ,

Când rămâi însărcinată și știi la ce să te aștepți. Eu am știut. M-a pregătit Mara. Dar Mara m-a pregătit pentru grețuri, mișcări ridicole de hipopotam, o neliniște turbată și nejustificată, mâini și picioare umflate, un nas de două ori mai mare. Mara nu m-a pregătit să fac față geloziei și vinovăției. Mara e geloasă. Eu mă simt vinovată.

La un an după despărțirea mea de tatăl ei, Mara a insistat că mai dorește o soră sau un frate. Săptămânal duceam discuții despre. Dorința ei a durat o vreme. N-am scăpat de sâcâială. Am deschis ușor o poartă. Tatăl ei îmi destăinuise că în relația lui se pregătesc pentru un copil. I-am sugerat Marei să ceară un frate sau o soră de la tatăl ei. A refuzat. Nu i-am înțeles refuzul. Bla, bla, lu, lu, de ce, ce se întâmplă? Nimic, mama. Să facă tata un copil, dar să creadă copilul că partenera este mama lui?! Nu știu cum se ascund părinții să nu râdă de copiii lor! Pentru mine, ascunderea amuzamentului m-a solicitat enorm. Eu nu râd de Mara, de problemele ei, de raționamentele ei. Nu uit că-i datorez revenirea la o gândire primară. În momentul acela am reușit să-i abat atenția cu un câine. Ne aflam pe stradă. La felul cum a judecat ea chestiunea, i-am promis că o să vedem ce putem face anul viitor ca să primească un frate sau o soră.

Și Mara a primit doi verișori și un frate în următorii ani. Tatăl ei mi-a ignorat sfatul. Mara are nevoie să fie pregătită pentru ceea ce urmează. I-am zis. L-am asigurat. Am citat surse. Dar eu vorbesc din cărți scrise de specialiști. Așa că a procedat ca de obicei. A pus-o pe Mara în fața faptului împlinit. Cu discuții, cu povești, cu blândețe și cu o imensă răbdare, am trecut și de acest episod cu Mara acceptând. Și-a acceptat verișorii și fratele. Îi iubește. Firește! Anul trecut am început să fac trimiteri către o viitoare soră sau un viitor frate. Nu! Ea nu mai vrea nici o soră și nici un frate. Toate asigurările primite în trecut, că nu o să se schimbe nimic cu venirea unui nou născut, nu s-au dovedit adevărate. I-am ascultat plângerile și consolarea Am avut dreptate nu m-a încurajat. La rândul meu, m-am plâns la tatăl ei. Uite ce ai făcut! Bla, bla, lu, lu acuzațiile și reprosurile nu demonstrează nici o utilitate. Parcă nici cărțile nu mi-au venit în sprijin.

Mara e geloasă. Eu mă simt vinovată. Ea știe că atenția mea va fi împărțită. Eu știu că ea suferă, dar decizia, a mai aduce sau nu pe lume un copil îmi aparține în ciuda durerii ei. Grețurile de dimineață au fost nimic prin comparație cu privirile Marei. Vestea i-am dat-o după ce am aflat și sexul fătului. Înainte de analizele cu pricina, Mara m-a împuns cu degetul în burtă. Încă o face. Mama, ești grasă sau ești gravidă? Nu știu, Mara. Am programare la doctor. Bine. Să mergi mâine. Și sper să fii grasă.

S-a dovedit că nu sunt grasă. A plâns. A refuzat. M-a respins. Am plâns. Am stat lângă ea. I-am suportat îndurerată mânuțele care mă împingeau. Între timp s-a potolit. A probat diverse purtări. Mai ascultătoare. Mai furioasă. Mai respingătoare. Mai detașată. Și excursiile noastre împreună, mama? Și Gaudeamus-ul? Și drumețiile? Și. Și. Și. Toate or să rămână, Mara, o să le reducem durata în primul an, dar ieșirile noastre or să rămână ieșirile noastre.

Mă descurc cumva. Mă poticnesc. Îmi crește burta. Îmi crește iubirea pentru ea dacă așa ceva mai este posibil. Oricum nu e ușor. Habar n-am ce mă așteaptă.

Foto: Bogdan Mosorescu

Studierea politicii de către femei, de către mame ne-ar pune pe urmele virtuților politice

De 10 nov., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , ,

Mi se schimbă scrisul de la preocupările zilnice. Citesc Diplomația, Mari gânditori politici și Berlin Alexanderplatz, dar mi-e gândul la un sufleu de fasole. Să încerc să adaug niște ardei copt în compoziție? Sau în salata orientală să strecor câteva bucăți de țelină apio?

Prea mult gătit în casă din cauza virusului. Cafeaua o beau cu mai puțin zahăr. Lucru sănătos, dar mă strâmb toată. Într-adevăr mi-am îndreptat atenția spre cărțile de politică. Îmi place să știu de ce este lumea cum este. Să înțeleg. Să nu mă mir când descopăr insule pierdute prin Atlantic și Pacific sub conducerea Franței sau a Angliei. Istoria și politica ne scapă de naționalismul vătămător. Prin studiul politicii și istoriei încetăm să delirăm.

Țara în care ne-am născut să rămână ca o mamă pentru noi. Doar gândul la și să zâmbim jovial. Aprecierea exagerată și exclusivă a țării în care ne-am născut distruge rațiunea. Duce la război. Mamele ar trebui să-și învețe pruncii să disprețuiască de mici războiul. Nu prea se întâmplă asta. Copiii care se joacă cu arme și săbii, în special băieții, dar nu numai, pun pe chipurile părinților un zâmbet satisfăcător. Dacă aș intra mai mult în subiect, de ce își înarmează părinții copiii, aș ajunge până la frica unora că băieții lor să nu devină homosexuali. Ce maimuțe suntem pentru aceste persoane! Nimeni nu devine gay, dar poate experimenta. Jocurile cu arme nu schimbă orientarea sexuală.

Studierea politicii de către femei, de către mame ne-ar pune pe urmele virtuților politice. L-aș cita pe Toma de Aquino până la un anumit punct. Prudența, dreptatea, tăria de caracter și cumpătarea, iată spre ce să îndreptăm atenția copiilor! Războiul se justifică când îi aperi pe cei lipsiți de apărare, pe aceia care nu se pot apăra singuri. Pentru orice altceva, războiul înseamnă crimă și aduce bani cuiva.

Studierea istoriei reduce complexul de inferioritate. De ce m-am născut în România? Sau de ce România nu acționează ca Germania? În primul rând ai conștientiza poziția geografică. Franța și Anglia stăpânesc teritorii departe de casă în primul rând datorită poziției geografice. Poziția geografică îi permite Angliei izolarea de orice conflict din Europa și îi asigură un rol de arbitru între puteri. Pentru că asta fac oamenii, luptă pentru putere de când se știu. Unii luptă cu flote și cuceresc popoare. O altă legendă care circulă despre Alexandru cel Mare. Marele l-a întrebat pe un pirat motivul pentru care jefuiește corăbii. Piratul a răspuns senin: Același ca și al tău, atunci când jefuiești pământul! Dar pentru că eu fac asta cu un vas micuț, oamenii spun că sunt pirat, pentru că tu ai o flotă puternică, se spune că ești împărat.

Politica și istoria ne ajută să trecem de la sufleul de fasole la un anumit calm sufletesc. Viața nu înseamnă numai o casă și un copil crescut mai bine ca noi. Viața presupune joc. Pământul a creat prima regulă. Celor mai puțin puternici le stau la dispoziție alianțele. Și să nu uităm pionii. Pionii în Europa s-au împărțit între Rusia și Imperiul Austro-Ungar. Citiți istorie. Citiți politică. Reduc simțitor simțul penibilului, iar plânsetele se transformă. Se consumă cu un pahar de vin și cu organizarea de strategii. Toate astea s-au întâmplat în lume, dar fiecare individ poate să-și construiască în paralel o lume inspirată de marii oameni cu viziune.

Încercați!

Foto: Bogdan Mosorescu

Jur cu mâna pe Freud că nimic în mine nu mă determină să concurez cu un doctor

De 9 nov., 2020 3 Trăiri afective ale mele , , , ,

Anul trecut, de Paște, am pierdut o sarcină. La controlul ginecologic de după, am întrebat dacă am motive de îngrijorare pentru o viitoare sarcină. Răspunsul negativ nu m-a liniștit neapărat, dar am plecat cu o instrucțiune. Vii la mine din prima zi. Chiar din prima zi am năvălit în cabinetul doctorului anul acesta. Cu un debut îndoielnic al sarcinii, am ieșit de data aceasta pe ușă cu un tratament.

Am încredere în doctorul meu. A avut grijă de mine studentă. La 22 de ani când am efectuat primul consult, nu m-a certat că am așteptat atâta vreme. La prima sarcină (cu Mara) m-a asigurat că nu sunt bolnavă, ci însărcinată. Vitaminele le găsesc la piață. Pot face ce vreau cât timp mă simt bine. Cu o grijă constantă și adecvată pentru sănătatea mea, n-am avut, de-a lungul anilor, nici un motiv să mă îndoiesc de autoritatea lui. De aceea m-am fâstâcit când mi s-a sugerat să mai cer o a doua părere pentru tratamentul meu din primul trimestru. Dar de ce aș face asta?

Iar acum ajungem la o anumită discuție. Există o nevoie în anumite persoane în a dovedi că sunt mai deștepte ca doctorii. Doctorii alcătuiesc o categorie specială. Însușirile excepționale îi transformă în zei. Și cum te uiți la zei? De jos în sus. Accesul la educație și informație a redus considerabil distanța dintre doctori și noi ceilalți. Doctorii au păstrat complexul de superioritate, dar cunoștințele le sunt puse la îndoială. Îndoiala a transformat omul simplu într-un monstru fudul. El îndrăznește să gândească, nu e prost, nu e marionetă. Perfect de acord! Și mie îmi place să mă informez. Să ascult ce-mi vorbește doctorul, să-l înțeleg, să-l întreb. Dar nu aș vrea sub nici o formă să-i spun cum anume să-și facă meseria. Eu nu vreau să fiu doctor, croitor, inginer, arhitect, meșter, bucătar etc. Să am cunoștințe despre, da. Că există doctori imbecili, m-am convins și ne-am convins. Aceia au mers la școală obligați de părinți sau dintr-un caracter fudul. Mi-au auzit urechile când eram studentă: Eu studiez Medicina, nu Literele ca tine! Ah, disprețul unui testicol de animal! Dintre cei care mi-au ridiculizat facultatea, câțiva nici nu practică medicina în prezent. Dar nu vorbim despre asemenea doctori.

Vorbim despre doctori excepționali care au experiență. Vorbesc despre Dorin Grigoraș, doctorul meu. De ce să cer o a doua părere despre tratament?! Am refuzat politicos. Defulez acum pe blog.
Unii vor să demonstreze că sunt mai deștepți ca doctorii. Alții vor, asemenea fudulilor din studenția mea, să nesocotească alopatia. Să dea curs dreptului natural. Eu am studiat Literele. Când aud drept natural, îmi vine în minte Aristotel. Fac pe deșteapta. Fac?! Nu. Chiar mă duce gândul la Aristotel.

Când vine vorba despre doctori, din experiența personală, cel mai sănătos este să alegi cu grijă și responsabilitate cui îi acorzi încredere. După încredere, vin discuțiile din jurul unui subiect sau altul care ne înspăimântă: vaccinul, nașterea, tratamentele etc. Împreună cu un doctor luăm deciziile, iar apoi suportăm consecințele alegerilor.

Cu siguranță nu doresc să învăț alte meserii când iubesc să scriu, dar nu am atins desăvârșirea aici. Cert este că mă simt obligată să citesc despre un subiect sau altul. Jur cu mâna pe Freud că nimic în mine nu mă determină să concurez cu un doctor. Că un doctor e bun sau imbecil nu-mi aduce nici o satisfacție personală.

Doctorii au un rol: să ne țină sănătoși.
Eu mi-am ales un alt rol: din când în când să vă dau o stare.

Foto: Bogdan Mosorescu

Să iubești, dar să nu-ți mai placă persoana de lângă tine, iată o situație netratabilă nici măcar de specialiști

De 5 nov., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , ,

M-am așezat să scriu azi. După ce mi-am băut ceaiul cu Motan și Alfred Doblin, m-am mutat pe canapea. Am citit cuibărită în pat. La scris scormonesc după seriozitate. Părăsesc patul cu un aer serios. Din seriozitate mi-am comandat și birou. Își face uneori Mara lecțiile. Biroul meu rămâne canapeaua. Am deschis blogul. Am apăsat pe articol nou. Dintr-un motiv sau altul, lenea, alarma unei mașini, niște țipete, n-am putut scrie. M-am așezat. N-am scris.

M-am așezat să scriu după ce am luat-o pe Mara de la școală. A început să răcnească bormașina. O aud chiar acum. Dar am subiectul în cap. Vreau să-l vomit. Asta e atitudinea în scris, îmi vărs gândurile și nu mai revin asupra lor. Mara a ieșit din cameră stupefiată. Ce se aude, mama? Probabil burghiul e în apropiere de camera ei. Sunetul discordant a zăpăcit-o. E bormașina, mama, nu recunoști?

Am sorbit ultima gură de cafea. Îmi place să-mi las pe fundul ceștii puțină cafea. Ceașca am așezat-o tacticos pe Mari gânditori politici. Astă seară o să mă întovărășesc cu Toma de Aquino. Înainte să plonjez în politică, vă atrag spre un subiect preferat de mine: viața de cuplu. Situația în lume seamănă izbitor cu starea de urgență din martie. Partenerii or să fie din nou forțați să petreacă mai mult timp împreună. Eu, cu burta tot mai lubeniță cu fiecare zi, visez la lenjerie neagră, la ciorapi cu adeziv, la unele nopți, la o noapte din Lisabona. Ca femeie cu defecte, imaginea mea în ultimii doi ani, mi-am construit o relație de cuplu după plăceri și neplăceri trecute și prezente.

Am avut totul: partener, casă, copil, excursii cu familia, aventuri în doi în Africa. Cu tatăl Marei o să am întotdeauna Africa. Ne-am despărțit în Cabo Verde, un arhipeleag pe coastele Africii de Vest. Trec tot acolo despărțirea. Nu mi-a asigurat o viață fericită rețeta pretinsă de societate. Nu ne-am mai plăcut la un moment dat. Să iubești, dar să nu-ți mai placă persoana de lângă tine, iată o situație netratabilă nici măcar de specialiști. Cu Făt Frumos mă asigur zilnic că îmi place de el. E important pentru mine să-mi placă persoana lui și nu e ușor. De aceea, ca orice femeie, mereu deschid discuții. Și ca orice bărbat, nu are chef de ele de cele mai multe ori. Mă ascultă mai atent de când îmi crește burta. Chinuitor pentru el, observ și râd! Transformările din cuplu după apariția unui copil nu-mi sunt străine. Caut cumva să mă asigur, deși recunosc neghiobia, că bărbatul și femeia nu or să cedeze în fața mamei și a tatălui. Iubesc deja un tată. În viitor vreau să iubesc și un bărbat. Nu mă neliniștește că el sau eu ne vom plictisi reciproc. Am stabilit că nu mai suntem ceva nou unul pentru celălalt. N-am teama că nu mai sunt ca înainte, înainte de Mara, înainte de minunea din burtă. Nu mă dau în vânt după cum am fost. Ah, dilemele, reacțiile, luptele în a demonstra ceva, nesiguranța, sugestibilitatea! Mă plac în prezent. Dovedesc o nesimțire decentă și sănătoasă. Mi-e frică de mă paralizează lipsa pasiunii din viața mea. Nu vreau să conviețuiesc fără pasiune, fără nopți portugheze sau alte nopți nenumite.

Unii știți despre ce vorbesc. Alții nu aveți habar. Mulți ignorați. Dar mai sunt persoane și ca mine, cu gura mare, cu examinări sufletești, cu disponibilitate pentru instincte. Mă opresc.

Foto: Bogdan Mosorescu

Am avut o grijă, să nu fac rahatul praf! Produsele Kerakoll m-au salvat, faianță albă ca o lebădă

De 3 nov., 2020 1 Colaborari , , , ,

În anul 2015 m-am mutat la bloc. Mi s-a povestit că în primul an de viață am mai locuit la bloc. Nu am nici o amintire de atunci. De când îmi pot aminti, eu mă știu la casă. Crescută la casă, cu o curte plină de animale și cu strada ca loc de joacă, viața la bloc m-a obligat să revin asupra felului de prezentare. Dialog repetat între mine și mamanu. Mamanu, ne lipsește beciul de acasă. Nu putem ține varză murată pe balcon. Mamanu, ne lipsește podul de acasă. Nu punem cârnații la uscat pe balcon. De ce? De ce? De ce? Din cauza mirosului.

Mirosurile reprezintă o parte esențială a conviețuirii la bloc. Nu există maniere când vine vorba despre miros. De aici am ajuns repede la concluzia că într-un apartament este nevoie de spațiu. Am început descotorisirea. Mamanu are o personalitate strângăreață. Am descoperit-o și în studiile lui Freud și Jung. Nu aruncă nimic. Totul se poate refolosi la un moment dat. Așa s-a declanșat războiul rece dintre două generații.

După descotorosire, am trecut la cârpeală. Sunt un cârpaci. Nu pot financiar să închid apartamentul și să-l dau în renovare unei firme. În loc de, repar, recondiționez, înlocuiesc. Am recondiționat ușile. Ușile aveau puterea de a mă face să plâng. După uși, am dat jos faianța din bucătărie și baie. M-am simțit grozav stând în spatele meșterului în timp ce lovea faianța. Distrugerea seduce prin promisiunea reînnoirii. Am vopsit ușile unui dulap, am vopsit ferestrele. În câțiva ani am schimbat fața apartamentului, iar cel mai mult a contat rașchetarea parchetului. În prezent derulez proiectul Balconul. O altă transformare care m-a solicitat. De câteva zile am vopsit faianța. O vopsea specială pentru, m-a scutit de înlocuire.

După ce am adoptat minimalismul ca stil de viață, un minimalism adaptat, am început să caut activități legate de designul interior. Interesul m-a purtat la seminarele Tempini. Am participat la vreo trei. Ce mai mare realizare? Socializarea. Când am întrebat de vopsea, inginerul Rareș Bradeanu a intermediat întâlnirea mea cu cei de la Casona. Serviciile profesionale de consultanță mi-au pus la dispoziție una dintre cele mai bune vopsele.

Ambele balcoane le-am vopsit în alb cu produse de la Kerakoll. Am avut o grijă. Să nu fac rahatul praf, vorba lui mamanu. Am urmat pașii pentru vopsire. Am cumpărat lavetă specială. Am cântărit exact cantitățile. Am șters faianța ca în filmul Karate Kid, o activitate aparent inutilă, dar tocmai Keragrip Eco Pulep îmi fixează chiar în timp ce scriu vopseaua pe faianță. La final m-am pricopsit. Am o faianță albă ca o lebădă.

Am cârpit. Cârpesc. Mai am de. Să refac instalația electrică. Să schimb ușa de la intrare. Să înlocuiesc biblioteca. Multe de făcut, multe de citit, un copil de născut.

Notă: Recomand produsele Kerakoll.

Cum ești? Cum simți că ești? Să ne găsim drumul în viață

De 2 nov., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , ,

În timp ce citeam finalul funest al lui Lică Sămădăul, elevul select s-a oprit. Ai putea să te uiți cu Mara la Enola Holmes. Am ridicat ochii derutată. Mintea mea era în copacul de care se izbea Lică. Am zâmbit. Cu un gest regal, am mișcat mâna, l-am rugat să continue lectura.

Am vizionat împreună cu Mara filmul Enola Holmes. Am pus pauză când Enola și mama ei dialogau despre a ne găsi drumul în viață. Am rugat-o și pe Mara să repete. Să-mi găsesc drumul în viață. În prezent, Mara dorește să devină cofetăreasă. Ciocolata înseamnă fericire. Nu-și poate imagina o singură persoană care să nu adore ciocolata.

M-am gândit puțin și singură la acest subiect. Să ne găsim drumul în viață. E complicat să apuci pe un drum specific când ai de dus lupte pentru a fi tu însuți. Prima mea luptă s-a datorat poziției din familie. Am fost a doua născută. Câțiva ani m-am învârtit în jurul surorii. E sora mai mică, da. Nu seamănă deloc cu sora ei. De ce nu poți fi și tu ca sora ta?! M-am desprins de sora mai mare. De la ea, am ajuns prietena prietenei mele. E prietenă cu, da. Un iubit de-al prietenei chiar m-a întrebat cu ce am ieșit în evidență în liceu. Am ridicat din umeri. Ai fost prietena ei, a venit răspunsul lui. Un ultim episod care m-a marcat a venit de la o duduie care m-a etichetat ca prietenă a tatălui Marei.

Adevărat. Sunt sora mai mică. Am fost prietena prietenei. Am fost prietena tatălui Marei. Acum citiți. Cum sunt? Cum simt că sunt? Eu mereu am simțit că sunt eu. Am refuzat să mi se spună cine sunt: soră, prietenă, iubită. N-am acceptat să mă definesc prin altcineva. Am căutat să descopăr cine sunt eu. Frământările astea au dus la crearea Duniei. Pe Dunia am construit-o separat de soră, de prieteni, de iubit. Am ridicat, cărămidă cu cărămidă, o identitate. Din frustrare și dorința de a fi, s-a ivit Dunia. Am bătut un drum întortocheat. Până la urmă, separat de ceilalți, sunt Dunia. Nimeni nu-mi poate lua asta.

O s-o ajut pe Mara să fie și să devină fără nici un concurs. Nu mă întrebați cum. În primul rând o să-i repet, ca o mamă plictisitoare, că e frumoasă, minunată și inteligentă. O să mă interesez mereu despre ceea ce gândește, despre ceea ce simte. O să disting gândurile și sentimentele ei din imensitatea de gânduri și sentimente străine. O să-i critic purtarea urâtă, dar nu o s-o judec. O să-i spun că o iubesc când greșește. O s-o conving să ia lecții de autoapărare. Să glumească. Să aleagă ceea ce este corect. Să-și dea importanță prin ea. Familia, prietenii și iubiții nu ne definesc. Noi alegem cine suntem, iar pentru asta apelăm la educație. Educația nu ți-o mai poate lua nimeni.

Să ne găsim drumul. Să vă găsiți drumul.

Foto: Bogdan Mosorescu

Să faci sau să nu mai faci copil după 35 de ani?!

De 30 oct., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , ,

Să faci sau să nu mai faci copil după 35 de ani?! Eu mi-am pus această întrebare. Nu este un moment potrivit pentru a face copil. Nu a fost un moment potrivit când am născut-o pe Mara. Nu e un moment potrivit acum la 37 de ani. Când vine vorba despre copii, o unică întrebare contează: Îmi doresc cu adevărat un copil sau se așteaptă de la mine un copil?

Eu mi-am dorit la 37 de ani un copil. Anul trecut am decis că a venit vremea. M-am considerat bătrână pentru a mai lăsa fie și un an să treacă. Citiți cu atenție. Alăturați gândul bătrâneții pe lângă mine doar în acest context. În rest mă arăt în lume ca un fruct perfect copt. Pentru mine contează mult educația. Avorturile fac parte din viața intimă și nedorită a unei femei. Nu mă consumă o întrerupere de sarcină. Mă macină teribil educația. Părintele își iubește copilul. E un program al speciei. Părintele are o datorie și o responsabilitate. Să se îngrijească de copil în primii ani pentru a-l pregăti fizic și psihic de lumea primejdioasă. Frumusețea presupune primejdie. Hidoșenia presupune primejdie. Toate alcătuiesc plăcerile și neplăcerile vieții.

După 35 de ani, o sarcină scrie altfel pe trupul femeii. Mintea pregătită nu are nici o putere asupra corpului cu înfățișare uzată. Societatea modernă și permisivă din zilele noastre nu ne-a modificat sistemul reproducător. Femeia îmbătrânește, șansele de sarcină scad. Infertilitatea nu e o găselniță a părinților pentru a ne constrânge să-i facem bunici. Literatura de specialitate vă stă la dispoziție. La acestă vârsta prezinți risc și după ce ovulul și spermatozoidul s-au întâlnit. Efectuezi analize atât de scumpe, că la mine s-a întâmplat următorul lucru: sângele a refuzat să iasă. M-a întrebat asistenta îngrijorată: Ați avut probleme de-a lungul timpului când vi s-a luat sânge? Nici o problemă. Donez sânge și umplu punga în timp record. Aici e vorba de factura care mă așteaptă la recepție. În loc de a-mi exprima gândurile, am zâmbit și am întins cuminte cealaltă mână pentru recoltare de sânge.

Încurajez femeile să nu aștepte momentul potrivit pentru a avea un copil. Încurajez femeile să nu se lase forțate de familie, partener sau societate să devină mame dacă nu doresc. La discuțiile întâmplătoare cu Mara despre un viitor în care ea ar fi mamă, folosesc când și dacă. Când o să fii mamă, dacă o să fii mamă. Nu-mi programez fata pentru maternitate, nu-i atârn pe umeri un rol de născătoare. A face copii, imediat după reproducere, ține de putința de a iubi pe cineva mai mult ca pe tine. A iubi pe cineva mai mult ca pe tine ține de a face lucrul corect. Corectitudinea nu se bazează exclusiv pe sentimente. A lua decizia corectă înseamnă uneori să suferi. Durerea ta susține binele copilului.

La 37 de ani, cu burta ca o lubeniță, vorbesc și obosesc. Mă ridic greu din pat sau de pe canapea. Am observat ceva diferit față de sarcina cu Mara. Sunt liniștită. Am griji de mamă nebună. Pică drobul de sare, firește! Cu excepția fricii de virus, în mine este liniște și pace. O să devin mamă. O să iubesc. O să fiu fericită.

Foto: Bogdan Mosorescu

Termopanele, semn de bogăție la români

De 29 oct., 2020 3 Trăiri afective ale mele , , , ,

V-am povestit recent despre cel mai nou proiect pe care-l desfășor în apartament: renovarea balconului. O poză prea puțin favorabilă vrăjitoarei actuale din mine a fost publicată împreună cu un articol. Între timp am trecut de rașchetarea tavanului. M-am împotmolit puțin în căutarea unui meșter care să curețe și să vopsească profilul de metal de la balcon.

După vreo săptămână de întrebări în stânga, de telefoane și de mesaje, la masa din bucătărie, sorbind cu încântare o cafea după multe luni în care mirosul mă făcea să vărs, o prietenă mi-a sugerat să postez fotografii pe un grup și să mă interesez de un meșter. Am ascultat. Am postat. Mi s-a răspuns. Așa am ajuns să-i contactez pe cei de la Lucco Art Metal. Dar să rămânem aici.

Am scris pe grup:
Bună ziua,
Postez aceste poze pentru că am nevoie de ajutor. Îmi poate recomanda cineva, pe Timișoara, un meșter meticulos care să curețe și să vopsească scheletul metalic?
Mulțumesc.

M-am interesat de meșter. Am primit câteva răspunsuri pertinente. Am primit câteva răspunsuri tulburător de imbecile. Mi s-a recomandat să pun termopan. Eu am întrebat de meșter. Am refuzat sugestia cu termopanul. Mi s-a răspuns că așa zice vulpea când nu ajunge la struguri. Din nou, eu am întrebat de meșter, iar ca răspuns, mi s-a aruncat în față că sunt săracă. Locuiesc într-un bloc construit în perioada comunistă. Există un buget, dar nu unul care să-mi permită arhitecții de la Kuxa studio. Firește! După ce m-am mirat contrar rațiunii, oamenii au nevoie de prea puțin pentru a se reîntoarce într-o fază primitivă și brutală, am argumentat cu sublinierea evidentului. Nimeni nu-mi cunoaște gustul și locuiesc la bloc. Când o să-mi permit, o să mă mut la casă.

De la comentarii răutăcioase, prin comentarii cu umor și altele cu un conținut folositor, am ajuns, după cum deja v-am notat mai sus, să-i contactez pe cei de la Lucco Art Metal care or să înlocuiască profilul și geamurile. În continuare refuz termopanele pe balcon. Dacă amintesc din nou de copilăria mea din malul Dunării, de dealurile unde mergeam cu caprele, o să pară că-mi justific gustul. Gustul nu se justifică. În casa lui, fiecare individ e un zeu unde comandă și se simte în siguranță. Mamanu mereu mă chestionează: Ce faci tu, cu stilul tău minimalist, când vine cineva la tine, iar tu ai doar opt furculițe? Simplu. Nu-mi țin casa într-un anumit fel pentru că 60 de zile dintr-un an am oameni la masă. Fiecare în casa lui să-și ducă zilele după chip și asemănare. După chip și asemănare se vor aciua și prietenii, și rudele. Toate persoanele care îmi calcă pragul știu că or să aibă bunurile mele la dispoziție. Casa mea devine casa lor cât timp sunt oaspeți. Cine așteaptă să i se pună masa nu o să mă viziteze des. Pentru asemenea servicii, rezervăm o masă la restaurant. La mine în apartament împărțim mâncarea, dar nimeni nu joacă rolul majordomului.

Operațiunea Balconul este în desfășurare. Ieri am șters faianța cu apă și detergent. Pasul 1 dintr-un șir. Azi o să aplic scotch-ul și o să șterg din nou, de data aceasta cu o lavetă de microfibră de la dm îmbibată într-un produs miraculos care mă va ajuta să schimb culoarea la hidoșenia de faința. Pasul 2. Pasul 3. Cu pasul 4 am emoții. Aplicarea vopselei. O să revin separat cu un articol să vă povestesc despre produs și despre cum am aplicat.

Pentru cei care vă rugați, puteți să o faceți și pentru mine.

Foto: Bogdan Mosorescu

Destul e destul! Bienala timișoreană de arhitectură Beta 2020 s-a încheiat

De 27 oct., 2020 0 Colaborari , , , ,

Ieri am anunțat că urmează să devin pentru a doua oară mamă. Mă simt mult mai bine de când am dat publicare articol. În ultimele luni, de câte ori scriam, mă apăsa ceea ce nu voiam să dezvălui. V-am mărturisit că mă grăbesc să termin niște cărți, Diplomația lui Kissinger și Mari gânditori politici. Motivul l-am lăsat nerostit. Mă grăbesc deoarece mintea mea se încețoșează. Nu dorm mult de la sarcină, dar tot mai des dorm pe mine. În acestă stare ritmul de a citi s-a încetinit.

E un blog personal. Scriu despre mine, iar când ascund ceva, nesuferita senzație de impostoare mă copleșește. Lupt de ani de zile cu această senzație care mă urmărește, iar o sarcină ascunsă i-a creat condiții favorabile de dezvoltare. Ieri am pus frână. Destul e destul!

La ce vă gândiți când auziți Destul e destul? La o mamă cu mâna în șold care își ceartă copilul? La un partener gelos? La un tată exasperat? La expoziția Enough is Enough care a avut loc în cadrul Bienalei de arhitectură Timișoara? Poate unii ați participat. Poate unii ați auzit. Poate unii citesc acum, aici.

De la începutul lunii, la Timișoara s-a desfășurat Bienala de arhitectură Beta 2020. S-a încheiat în această duminică cu o proiecție de film In Comparison de Harun Farocki. Am participat la deschiderea expoziției Enough is Enough. Am ajuns la un eveniment despre managementul deșeurilor. Am ratat alte evenimente din cadrul Bienalei. N-am scris despre nimic. De ce? Pentru că dorm foarte mult pe mine și mă consum în griji de mamă nebună care e convinsă că va pica drobul de sare.

Mi-am ordonat azi gândurile și am decis să vă vorbesc despre scara blocului pornind de la Bienală. În orice bloc din România intri, dacă este ridicat înainte de 1990, te izbește, în afară de putoarea subsolului, o ambianță deprimantă. În orice bloc comunist, Dostoievski rescrie la nesfârșit condițiile de viață ale familiei bețivanului Marmeladov. Așa trăiesc milioane de persoane în România. Părăsesc apartamentul traversând o zonă care mâhnește profund sufletul. Revin în apartament traversând aceeași zonă.

În cadrul facultății de Arhitectură există specializări care ar putea să ne scape definitiv de hidoasa scară a blocului comunist. Planificare urbană, de exemplu. Sau Proiectare de interior. Sau Studiul formei și ambient. Sau. Soluții sunt, banii lipsesc, dar neputința nu se trage nici măcar de la buget, ci de la atitudinea românească. Merge și așa.

Condițiile de viață contează în sănătatea fizică și psihică a individului. Ca stadiu, românul e încă blocat în umplerea burții, dar întotdeauna se găsesc câțiva frumoși nebuni care să se lupte cu morile de vânt. La toate astea mă gândeam în timp ce am traversat hala de la muzeul Corneliu Mikloși pentru expoziția Enough is Enough. Ar fi sunat incredibil și în română. Pentru că Destul e Destul! Unii dintre noi înjurăm și dezaprobăm atitudinea Merge și așa. Unii dintre noi acceptăm să muncim în pătrățica noastră și să lăsăm deoparte plângerile pe rețelele de socializare.

Destul e Destul! Mai ales în România.

Mamă la 26, mamă la 37. Bat în mine două inimi

De 26 oct., 2020 6 Trăiri afective ale mele , , , ,

Dacă e să fiu complet sinceră. Mereu am încercat să fiu. Am decis să fiu. Dar scriu pe blog. Orice sentiment împărtășesc, orice experiență descriu, plasticizez. Orice adevăr are două realități. Sentimentele pot fi învinovățite pentru.

Sunt complet sinceră și notez. Sunt însărcinată și aștept ca primăvara să-mi aducă un băiețel. De ani de zile lucrez fără o agendă. De doi ani am început să planific. Ce fac cu blogul? Cum cresc vânzările la Tricoul Inteligent? Mai aduc sau nu pe lume un copil? Mara a venit pe lume din întâmplare. O întâmplare care m-a făcut o persoană mai bună. În prezent bat în mine două inimi pentru că așa am ales. Am crescut cu o soră. Ne-am certat. Ne certăm. Ne-am bătut. Am încetat. Suntem stâlpi una pentru alta. Mi-am dorit ca Mara să cunoască legătura frățească. Nu mi-am dorit, când visam în malul Dunării la Făt Frumos, să am doi copii cu doi bărbați. S-a întâmplat viața. Se întâmplă.

Am plănuit să devin a doua oară mamă. Am plănuit să-mi cresc vânzările la Tricou în următorii ani. Am plănuit articole pentru remunerare. Undeva încurc lucrurile. Am eșuat și eșuez în a mă transforma într-o femeie puternică, într-o femeie puternică financiar. Cheltuiesc cu talent. Muncesc sisific. Bilanțul contabil descrie zădărnicia la final de an. Așa că dacă bani nu fac, m-am reorientat spre rolul femeii de născătoare. E nevoie și de mame ca mine, anti-eroine, anti-sacrificiu de sine, anti-îndeplinire a vieții prin copil. Sunt doar o mamă care se străduiește și crește o altă persoană. Într-adevăr iubirea e necondiționată, singura iubire necondiționată pe care o accept și recunosc. În rest, da, iubesc condiționat.

Dacă la 26 de ani nu am ales să transpir cearșafuri cu un scop, la 37 de ani intenția nu mi-a fost străină. Vreau un al doilea copil pentru că eu am crescut cu o soră. Un al doilea motiv ține de egoism. Mara o să plece curând de lângă mine. Ca ultim pretext, Făt Frumos are ochii prea frumoși pentru a nu-i da mai departe unui moștenitor.

Articolul acesta introductiv despre mărirea familiei mele va fi primul dintr-o serie. O să notez la modul cel mai personal despre ce înseamnă să fii mamă la 26 și să fii mamă la 37. O să povestesc despre gelozia Marei, despre sentimentul meu de vinovăție, despre ce programe mi-am mai descoperit în cap. Un program înfiorător ține de educație. Pentru mine nu există o educație mai bună ca în sistemul Montessori. O să-mi permit sau nu să-mi trimit copilul la școala Montessori? De aceea scopul magazinului online Dunia s-a schimbat. Trebuia să mă scoată în lume. Să mă ia de pe canapeaua unde visez cu ochii deschiși în fața hărții. Ultima dată am călătorit în Philippine. Scopul magazinului este acum să susțină educația copiilor.

Când nu cad pradă zilelor depresive, mă consider prea educată pentru prejudecăți. Un nou copil mi-a servit programul Montessori. Există educație și fără Montessori, dar creierul meu refuză. O să revin asupra acestui subiect. Acum o să pun punct. Se pare că am o problemă cu magazinul online. Comenzile de la vrăjitoarele actuale l-au zăpăcit. Zâmbesc.

Să mai râdem dacă ne vine.

Foto: Bogdan Mosorescu