Bărbații sunt mai bărbați pe facebook. Femeile sunt incredibil de sensibile

După vârsta de 16 ani, am încercat cât am putut să nu ies în evidență. N-am excelat. Cum aș fi putut?! Râdeam zgomotos. Încă o fac. Vorbeam tare. Am coborât ușor vocea. Mă certam. Continui. Eșec și compromis, așa descriu anii de liceu și facultate. Instinctul și pretențiile sociale m-au căpiat. Mi-ar plăcea să am o mărturisire frapantă. Mi-am luat lume-n cap! N-am făcut-o.

Am continuat după legi scrise și nescrise. Adevărurile simple nu mi le-a indicat nimeni. Că suntem însetați de general. N-am auzit așa ceva din gura adulților. Mi s-a sugerat prin solicitări. Să nu vorbesc neîntrebată. Să nu intervin în discuțiile adulților. Să nu port dungi și carouri în același timp. Particularul provoca un ușor dispreț. E un soi anume de dispreț, am parte și în prezent de el. Mama mă disprețuiește în acest fel și o înțeleg. Mă amuză și mă înfurie în același timp.

Am crescut într-o societate cu o atitudine binevoitoare pentru general. Aplauze pentru numitorul comun. În prezent, cu social media, activitatea care ne scoate din anonimat, atenția indivizilor s-a mutat spre particular. Generalul provoacă un ușor dispreț.

Nu pot spune că nu mă bucur. Mă bucur. Să port azi carouri și dungi în același timp ar stârni alte reacții. Bravada indivizilor pe social media a atins cote maxime. Înainte tendința era să nu te remarci din mulțime, acum tendința îți dă ghes să amplifici peste măsură diferențele.

Bărbații sunt mai bărbați pe facebook. Femeile sunt incredibil de sensibile. Fiecare categorie de gen și-a construit o estradă imaginară pe social media și defilează. Apelează la emoție, formulează des cu nu obișnuiesc să, dar. Recunosc, mă fascinează spectacolul, dar îmi mutilează meseria.

Dacă toată lumea abuzează de sentimente, cu tehnică, fără, cu stil, fără, cu umor, fără, poetic, înseamnă că miza s-a mărit exagerat. Cum anume să scriu? Nu cunosc nevoile cititorilor acestui blog, dar atenția îmi e necesară. Pentru satisfacție personală. Pentru avantaje financiare. Pentru dispoziție. Pentru delirul de grandoare. Nu-l cultiv, caut să-l stârpesc. Asta e cel mai greu. Să nu mă ia valul după mesajele măgulitoare. Până acum toate bune, doar umor și dispoziție plăcută.

Particularul nu a trecut înainte generalului în abordarea activităților din viața indivizilor, dar a câștigat teren. Nu e vorba de evoluție sau de educație.

Este transdisciplinaritate. Încercăm să înțelegem lumea prezentă.

Foto: Romina Popescu

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
29 − 3 =