Citesc Arhipelagul Gulag, volumul II. Citesc Behave de Robert Sapolsky. Mă uit pe HBO la Familia Durrell. Gospodăresc în continuare, dar cu lehamite. Am o dispoziție proastă pe care o simt ca un bolovan legat de piciorul meu. Am aflat ieri de un bebe cu un diagnostic de neuroblastom.

Azi mâinile au refuzat să mă asculte. Am scăpat tot ce am putut din mână. Un borcan l-am făcut țăndări. O cană am lipsit-o de toartă. Un ou l-am spart pe gresie. Aparatul cu abur de la Kaercher l-am stricat, o tragedie în felul ei pentru mine.

Nu pot să nu mă întreb. La ce-i folosesc omului toate bunurile materiale când un copil de 18 luni cade pradă bolii? Îi folosesc. Să plătească investigații, consultații, operații. Să se hrănească în tot acest timp. Pare ceva indecent să te hrănești într-un asemenea context.

Am ieșit azi dimineață cu Mara s-o conduc la școală. Am tras aerul de primăvară în piept. A răsărit soarele, o nouă zi. Așa, și? Ce mai înseamnă toate astea pentru o mamă?! Întrebări. Nu caut, nu-mi dau răspunsuri. Nu mă mir. Nu mă lamentez. Caut să-mi schimb dispoziția.

Am trimis câteva rânduri mamei și niște emoticoane. Mă gândesc la voi. Atât. Inutilitatea mă irită. Prin casa mea au trecut elfii. Așa mă exprim când este vorba despre ziua de curățenie. N-am flori. Vaza e goală. Am spălat-o. E întreagă. Mara o să meargă la Operă cu școala. La prânz mergem la mall să cumpăram o rochie. Boală, neputință, activități zilnice, nevoi personale, mall și gânduri morbide pe care încerc să nu le bag în seamă.

Viața m-a năucit de aseară. Mă pun să citesc. Nu știu ce altceva să fac.