Ce povești ascultăm la religie

Anul acesta, în septembrie, Mara a mers la școală. A început o nouă etapă în viața ei. Într-un fel, la încheierea celor 7 ani de acasă, s-a închis o ușă. Mara adultă îmi va arătă ce impact a suportat în copilărie cu o mamă ca mine.

Pentru școală nu m-am agitat. Nu m-am interesat de profesori, de materii, de siguranța instituției. Mă ghidez pentru viața de elevă a Marei după modelul familiei Frank, familie de evrei. În primul rând sănătatea, în al doilea rând distracția. Restul le ducem la îndeplinire prin repetiții și obișnuințe.

O singură dilemă am avut de când a început școala. Să o las sau nu la religie. Anul trecut m-a întrebat dacă ea este ortodoxă sau catolică. După o insesizabilă pauză, i-am răspuns că nu este nici una, nici alta, dar a fost botezată la ortodocși. Mara, ești un copil botezat la biserica ortodoxă, dar nu ai nici o religie.

Răspunsul acesta a mulțumit-o atunci. Între timp au început orele de religie. De fiecare dată am grijă să o întreb ce povești ascultă la religie. Am hotărât să participe la aceste ore dintr-o corectitudine față de individ, să fie decizia ei în viitor dacă alege să creadă într-o forță supranaturală cu un fiu născut dintr-o virgină sau nu.

Încerc de fiecare dată să aleg ce este corect pentru ea. Analizez ce simt și ce gândesc, le separ cu rigurozitate și îmi dau voie să mă duc spre corectitudine.

Corect pentru ea a fost să participe la acele ore, iar eu ca un paznic să împiedic infestarea. Nici mai mult, nici mai puțin, Mara a fost deja infestată. Săptămâna trecută povesteam împreună despre o călătorie în Galapagos unde a fost Darwin când Mara mi-a răspuns cu Dumnezeu care a fost pe pământ acum foarte mulți ani.

După o altă pauză insesizabilă, i-am reamintit că Dumnezeu este un nume pentru partea bună din noi. Că unii oameni aleg să creadă într-o forță care ne pedepsește sau răsplătește după fapte, dar Dumnezeu este asemenea lui Gulliver, un personaj dintr-o carte.

A urmat o reacție care pe mine m-a umplut de greață. Mi-a strigat, căci a strigat către mine, că dacă eu nu cred în Dumnezeu, nici ea nu crede în Darwin al meu.

O să-mi explic greața. Consider că școala și ora de religie mi-au infestat copilul. Îmi doresc pentru Mara să gândească și să aleagă singură. Nu o cresc într-o religie sau cu o anume bucătărie. Indivizii în copilărie sunt ușor impresionabili, dar adulții au instrumentele necesare să edifice și să lase manipularea deoparte.

Ce mi-a rămas de făcut? Mi-a trecut prin cap la furie să o retrag de la orele de religie. Am abandonat. Aș supune-o pe ea la o presiune prea mare. O să am încredere în ea și inteligența ei, iar eu o să merg înainte cu întrebarea: ce povești ai ascultat la religie? O să-i vorbesc în continuare de știință, de evoluție, de Darwin și de Dawkins.

O să-mi cresc copilul să creadă în el însuși, să fie bun și corect pentru că e om și nu pentru frica de pedeapsă din partea unui Dumnezeu răzbunător, dar care ne iubește.

Sănătoase să fim, mama să muncească mult și în viitor să mergem împreună în Galapagos pe urmele lui Darwin.

Până la urmă și mama crede în ceva, în evoluție și bun simț.

10 Comments
  • Romina
    decembrie 15, 2016

    Hmm, imi amintesc ca ai mei mereu incercau sa ma faca sa siu atenta la religie – sa spun rugaciunea seara (chiar daca nici ei nu erau omuleti care sa se duca la biserica in fiecare duminica)..
    Undeva in clasa a 2-a m-am rasculat din cauza unei profesoare.. a iesit un pic de scandal, dar a trecut rapid – am ramas la religie: cu povesti despre paianjenii rai, iar, spovedanii si alte alea.
    In clasa a 6-a am luat primul 4 la religie pentru ca am refuzat sa spun rugaciunea la inceputul orei. Acasa a fost haos („cum sa ia copilul 4… la religie? ce-a fost in capul tau?”)
    Si acela a fost „the point of no return”.. Ce m-a dus acolo? Citit, mult citit. Observatie si curiozitatea de a afla una-alta.
    Desi imi place sa cred ca a inceput totul cand aveam vreo 5-6 ani si bunica incerca sa-mi deseneze stelute cu 5 colturi pe foaie.. si eu intrebam mirata „cum sa arate asa.. ca eu vad doar niste puncte?”.. si asa am ajuns la zgait ochii in caiete de astronomie vechi de 30 de ani.
    (scuze de incoerenta raspunsului – vad ca de cand timpul meu e dat doar unui anume tip de proiecte de scoala, vocabularul se reduce considerabil)

  • Dunia
    decembrie 15, 2016

    În ce proiecte ești implicată, Romina?

    • Romina
      decembrie 15, 2016

      Proiectele de scoala (arhitectura).. – fie ca e proiectare de cladiri, restaurare sau urbanism – modul de lucru e similar: acelasi vocabular (considerat fancy de arhitecti, dar limitat), acelasi mod de transmitere a informatiei (desene, harti etc.) si mult prea putine argumente care sa aiba treaba cu viata in sine, nu cu „compozitia formala”, „coloritul”, „planimetria” etc.

  • Adriana
    decembrie 15, 2016

    Te intelg, vrei ca fata ta sa fie ca tine…si eu am aceleasi asteptari de la a mea. Si cand vezi ca nu-ti calca pe urme te infurii. E normal. Dar sa fii atat de vehement impotriva a ceva, in cazul asta, D-zeu, nu ajuta, nici pe tine, nici pe ea. Lasa-i pe Darwin si pe D-zeu in aceeasi conversatie si pe masura ce o sa devina adult, fata ta o sa stie sigur sa faca diferenta si sa aleaga in care dintre ei sa”creada”.

  • Dunia
    decembrie 15, 2016

    Adriana, eu vreau ca fata mea să fie ca ea, nu ca mine. Îmi permiți, te rog, să te întreb de unde știi tu ce anume mă ajută pe mine?

    • Adriana
      decembrie 15, 2016

      Imi pare rau ca am uitat sa precizez ca nu vroiam sa o iei ca pe un sfat. Mi-am exprimat parerea si atat.Sigur tu stii mai bine ce te ajuta.

    • Vlad
      decembrie 17, 2016

      Ca ea (Mara, nume frumos!), care încă nu este formată în totalitate și despre a cărei ”infestare” (poate că trebuia să folosești ghilimelele) scriai mai sus, nu poate să fie ca EA… deocamdată. Acum se formează. Felicitări pentru decizia finală, continuă să îți exerciți rolul de gardian-îndrumător.

      Adriana își exprima părerea prin analogia sentimentelor experimentate de ea în momente similare aferente experiențelor cu conotație asemănătoare. Don’t take it that personal :))

      • Dunia
        decembrie 19, 2016

        Nu consider necesare ghilimelele. Religia chiar infestează un copil.

        Cu Adriana am vrut să fie clar, de aceea am întrebat. Funcționez bine și pot da un răspuns pertinent dacă am înțeles bine ce a vrut să mi se transmită, fără interpretare.

  • Inspectoru'
    decembrie 16, 2016

    Tind sa cred ca ai procedat corect lasand-o sa participe la ora de religie…pana la urma ii va prinde bine aceasta experienta…sa observe direct mecanismele cu care se lucreaza asupra mintilor oamenilor pentru a mentine o minciuna vie…chiar daca ea acum nu sesizeaza minciuna.
    Poate ca nu trebuia sa te simti scarbita in acel moment, poate ca trebuia sa simti ceva ce numa un parinte poate simti atunci cand isi vede copilul neajutorat si stie ca are nevoie de indrumare parinteasca pentru a-i da toate sansele sa devina un om indepentedent…poate ca ai avut parte si de acest sentiment, insa nu a fost la fel de intens ca celalalt.
    Ideea e ca ea, la varsta asta, crede si in alte personaje care de fapt nu exista, ca Mos Craciun, Mos Nicolae, Iepurasul, sau ca Bau Bau (ma refer la cel al copiilor aici) si logica ei nu este inca suficient de dezvoltata ca sa faca unele legaturi.
    Tu continua sa o veghezi si sa o indrumi si in cele din urma va constientiza si singura ridicolul fictiunii religioase…poate ca nu inca din clasa a 6-a cum sustine Romina ca i s-a intamplat, dar mai bine mai tarziu decat niciodata.

  • Alex
    decembrie 20, 2016

    Eu unul n-aş lăsa copilul pe mâna unei religii absolutiste, ceea ce ortodocsia este. Am fost în situaţia să mă „prindă” religia, nu-i doresc nimănui aşa ceva în tinereţe.

Dă-i un răspuns lui Romina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
23 × 3 =