Cel mai bun sfat primit, să am răbdare cu mine

M-am plâns în articolul de ieri. Eu am considerat că nu m-am plâns. Aproape niciodată nu sunt de părere că mă plâng. Notez. Relatez. Împărtășesc. Apoi urmează reacțiile celorlalți. Rezultatul este că m-am plâns și bine am făcut. Mi-a scris o splendidă femeie și mi-a sugerat să am răbdare cu mine. M-am blocat.

Am privit poate un minut întreg ecranul telefonului. Să am răbdare cu mine. Am citit. Să am răbdare cu mine. Am recitit. Ceva ce nu mi-ar fi trecut prin cap. Am răbdare cu Mara. Am răbdare cu Matei din tei. Temperamentală de fire, cu emoții puternice, mi-am dozat răbdarea între copii și celelalte persoane dragi mie. Cu un trup zdravăn, rar s-a întâmplat să-l menajez sau să-l păsuiesc. Nici acum nu l-am păsuit. M-am așteptat să funcționeze și să mă asculte imediat cum am ieșit din spital. Și m-a ascultat câteva zile până m-a răpus durerea.

De azi dimineață mi-am redefinit atitudinea față de corp. O să am răbdare. O să-mi accept lăuzia și o să dorm. O să mă odihnesc. O să trec pe lângă plinte cu ochii închiși. Hm, pe cine păcălesc?! Azi am scos aspiratorul și am aspirat toată casa. Apoi am tras un pui de somn cu Matei. M-am ridicat jumătate de oră mai târziu cu gândul la blog. Aș scrie, aș scrie, aș scrie!

Fiecare gând interesant se pierde într-un sărut pe năsuc. Fiecare idee demnă de atenție se împrăștie când îi adulmec Marei obrazul. Mara a plecat la tatăl ei. Înainte de Matei, când Mara petrecea timp la taică su, mă lovea casa goală, spațiul din apartament. După Matei, cu Mara absentă de câteva zile, m-a lovit un gol sufletesc. E greu să te descurci rațional cu sentimentele. Degeaba îmi vorbesc și mă consolez. Simt că o trădez pe ea.

În acest punct mă apucă durerea de cap. O să am răbdare cu mine. Între timp nu vă pierdeți voi răbdarea cu mine. Mai am trei săptămâni de lăuzie. Suportați-mă și o să revin în forță cu Diplomația lui Kissinger și Nietzsche. Anul ăsta o să insist cu Nietzsche.

Voi aveți răbdare cu propria persoană?

Foto: Bogdan Mosorescu

1 Comment
  • Teodora
    martie 20, 2021

    Nu pe cât mi-aș dori. Este un întreg proces să înveți să ai răbdare cu tine. Mă străduiesc să nu ”mă biciuiesc” atât de tare de fiecare dată. Uneori îmi iese, alteori plâng de nervi. Nu ești singură în asta, doamnă dragă!

Lasă un răspuns la Teodora Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
11 × 26 =