Omul nu învață niciodată. De aceea păstrează notat în cărți. Ciuma, tifosul, holera

S-au dat două ordonanțe de urgență. Ca reacție, oamenii au năvălit în supermarketuri. După prima ordonanță de urgență, am plâns. Mi-am imaginat un scurt și intens episod în care m-aș infecta. De la a doua ordonanță de urgență dorm prost și visez excesiv de subtil. Nu mai înțeleg nimic. Dacă o să mă infectez? Dacă pică drobul de sare?

Dacă pică, iar timpul nu e capabil să înțeleagă necesitatea mea de a face un plan pentru Mara? În loc de testament, părinții ar putea să se apuce să conceapă un proiect cu anticipare. M-am referit la timp ca la o ființă. Reacție când citești în aceste vremuri Heidegger. Dacă pică, iar febra sau autoritățile nu mă lasă să iau cărți cu mine?

Sunt mai bine decât par în scris. Acaparată de atacul unei boli necunoscute modernității, de oale, mop, aspirator și activități cu Mara, rar deschid blogul. Îmi frământ mințile când spăl vase și noaptea când fuge somnul de mine. Mă ferchezuiesc degeaba seara. În sfârșit am folosit Foreo cu regularitate. Odihna nu mă consideră o gazdă bună. Cu ochii în tavan, mi-am ordonat părerile.

Suntem forțați să conviețuim în același spațiu zi și noapte. Oare ce stări experimentează acele cupluri care nu-și amintesc un ultim concediu în doi? E o vreme pentru afirmare. Muncă voluntară. Hărțuire online. E o situație care împacă varza și capra. Pro vaccin. Contra vaccin. Mai ține cineva să aibă dreptate?! Respecți autoritățile. Scuipi autoritățile.

Azi noapte, patrulele de poliție se țineau după mașini pe Gheorghe Lazăr. De la etajul 7, privind în jos, aveam impresia că urmăresc personajele Marei din Roblox. Enunțul patetic al polițiștilor m-au asigurat de nivelul de realitate. Pentru sănătatea dumneavoastră, rămâneți în case! M-am retras în pat. Ce o să iasă din mine zilele astea? Ce o să iasă din Făt Frumos zilele astea? Să scriu devine tot mai greu. Dorm prost. Mă trezesc speriată. Verific fruntea. Duc mâna la gât. Mă doare? Nu mă doare? De ce mă doare?! Nu mă doare.

Ce bine e să cunoști istorie! Stau uneori cu mâna la falcă și privesc în stradă. Ne confruntăm cu un virus nou. Reacțiile oamenilor însă nu sunt nemaiîntâlnite. Sunt necunoscute. Scoteți cărțile de istorie din biblioteci. Descărcați pdf-uri. Citiți. Ciuma. Tifosul. Holera. O să vă regăsiți în purtările exagerate. Omul nu învață niciodată. De aceea păstrează notat în cărți. El se poartă ca acum 2,5 milioane de ani. Exact! Și atunci se manifesta cu iritare față de dictatele societății.

La toți ne este greu în același timp. Ca întotdeauna, educația face diferența.

Foto: Bogdan Mosorescu

Somn cu Mosen

14937926_1345738988769585_1885205565_nEram în clasa a V-a când profesoara de geografie, doamna Bobei cu caninii mereu rujaţi, a venit la şcoală cu un pachet de vată. A desfăcut punga firesc, a întins vata pe o tavă, iar cu mâinile a început să strângă uşor din părţile laterale. Cu metoda asta ne-a fixat doamna Bobei formarea munţilor prin încreţire.

Vă povestesc despre acest episod amuzant şi atrăgător pentru un copil datorită unei senzaţii care m-a tot încercat în ultimii ani. Simt că mă încreţesc. Am simţit, dar am ajuns să gândesc.

Cu alte cuvinte, mă fac om mare. Dau atenţie alimentaţiei, somnului şi factorilor de stres. Corectez hrana, mă îngrijesc prin ore de somn, elimin factori neplăcuţi prin meditaţie.

Cu dormitul întâmpin ceva dificultăţi. Dorm pe burtă. Mi-e cunoscut faptul că dormitul pe burtă, cu faţa strivită de pernă sau saltea accelerează apariţia ridurilor. Mi-a ajuns pe la urechi şi ipoteza conform căreia poziţia din timpul somnului indică un tip pe personalitate. De aici trag concluzia că funcţionez după tipul de personalitate cu fundul în sus. Devin explicabile nemulţumirile mele.

Aşadar, dorm pe burtă. De foarte multe ori mă trezesc strâmbă. Nu mai pot întoarce capul. Torticolis sau nu, înclinarea capului provoacă dureri. Am început să caut vinovaţi. Primul vinovat: perna. Al doilea vinovat: salteaua.

Am făcut puţină cercetare şi m-am îngrozit. Există posibilităţi mari ca alergia mea de la 30 de ani să fie provocată de materia primă inadecvată din preţioasele obiecte din dormitor. Vă mărturisesc că pentru alergie avem un unic vinovat: alimentaţia din primii trei ani de viaţă. Acum stau la îndoială.

În felul acesta am ajuns la cei de la Mosen. Mosen este o firmă nouă, dar veche. Nu o să vă spun acum povestea lor. O să notez aici cum am scăpat de torticolis. Am schimbat perna. Eu, ca mulţi alţii, mi-am reprezentat Raiul ca pe un norişor alb şi pufos. Când stăteam vara tolănită pe iarbă şi mă pierdeam în cumulus îmi ziceam de fiecare dată că aşa trebuie să fie Raiul.

Am renunţat între timp la asemenea reprezentări. Dar norişorul alb şi pufos l-am păstrat în memoria afectivă. Trăiesc decent fără reprezentări de Iad sau de Rai. Nu am renunţat la somn. Somnul este esenţial. Orele de somn sunt cruciale. De o săptămână dorm în aceeaşi poziţie, pe burtă, dar gâtul nu mă mai deranjeză. Poate chiar am dobândit o ţinută mândră de lebădă. Mă obişnuisem cu lipsa de flexibilitate. Perna mea de la Mosen mă ajută să mă odihnesc ca pe un norişor alb şi pufos. Odihna presupune refacere şi întărire de forţe. Cum să nu vezi unicorni sau elefanţi roz cu forţele întărite? Glumesc. E un alt fel de a spune că reprezentările vieţii se schimbă cu o minte şi un trup odihnite.

Somn cu Mosen.

Nu sunt proastă

Mi-am pierdut somnul. Nu e foarte greu. Când suport șocuri, Ene refuză să mai vină la mine. Patul devine spațiu de răsucire, poate pe stânga, poate pe dreapta, uneori pe spate, dar e atât de întuneric, iar tavanul nu mă atrage.
De data aceasta l-am pierdut din cauza examenului de titularizare. Am căutat subiectele de anul trecut pe internet și șoc.
M-am holbat la ecran, citeam, reciteam, și nu am înțeles ce anume îmi cer acele subiecte. Vag, dacă aș fi dat acel examen atunci, aș fi adunat pe hârtie niște informații ca acelea pe care le am despre teoria relativității.
După această descoperire, două nopți nu s-a mai lipit somnul de mine, iar azi noapte deja mi-am îndeplinit dorința și m-am proiectat într-o sală unde susțineam acel examen.
Coșmar.
Coșmar și derută. O neplăcere exagerată m-a urmărit o zi întreagă, de la țipăt de cocoș, la țipăt de cocoș.
Dar eu sunt o persoană inteligentă, iar o persoană inteligentă pricepe ceea ce i se cere.
Înțelegeți acum deruta.
Eu sunt o persoană inteligentă.
De aici, drama existenței mele ca ființă. Mă definesc printr-o negație. NU SUNT PROASTĂ, căci deșteaptă nu pot susține că sunt că să rămân în ceva pozitiv.
Toată spiritualitatea mea, toată autoeducația mea, desăvârșitul, cioplitul în ființă, eliberarea stă în negativ.
Nu sunt proastă.
Nu sunt, dar subiectele de la examen mi-au alungat somnul.
Din nou, pentru a nu știu câta oară, mă găsesc într-o poziție în care mă întreb încotro s-o apuc, ce am de acceptat, pot să accept ca să decid?
Decizia mea a stat întotdeauna în detașare. Asta urmăresc. Doar că mă aflu prea încordată acum și nici nu hotărăsc să mă eliberez negativ, dar nici să mă declar capacitate.
Aplauze.