Mie trebuie să mi se scoale

Există vreun motiv întemeiat pentru viol?

Continuăm să ne adresăm această întrebare. Filmul Mo, văzut recent, readuce în atenția publicului violul. Pentru unii dintre noi, violul constituie un subiect perimat. Dar. Adolescenții glumesc pe seama violului. Bărbații întrețin relații sexuale cu minore. Pentru că ele arată într-un fel. Pentru că uneori nu înseamnă da în capul lor.

Există oameni care acționează corect. De aceea funcționăm. Din nou dar.

Dar de ce bărbații nu acceptă acel nu din partea femeii? Ea a inițiat joaca. Ea și-a dezvelit singură trupul. Ea a revenit asupra faptei. De ce o femeie nu poate să se răzgândească cu un bărbat între picioarele ei?

Cred că am un răspuns pregătit. După film, mi-am analizat experiența sexuală. Fărâme rămase din conversații, bucăți mici de sentimente intime scăpate în așternuturile transpirate s-au adunat într-o imagine de ansamblu sub forța replicii: Mie trebuie să mi se scoale!

Fără nici un fel de grandoare feminină, fără a căuta să dau întâietate propriului sex, socotesc că în acest punct, femeia deține un avantaj pe care bărbatul nu-l trece cu vederea. Pentru a face sex, femeia nu trebuie să facă propriu zis nimic cu vaginul. Nu ceva vizibil în orice caz. Lubrifierea vine de la interior. De aceea violul este dureros. Fără lunecare, vaginul se frânge. Un fost primar de la Severin este întregistrat cum afirmă că vrea să dea în fetițe, cu penisul, firește, să le audă cum pârâie, ca lubenița. Bolnavilor le place asta.

Pentru orice act sexual, bărbatul acționează. Penisul se ridică. Implicațiile psihologice sunt cunoscute publicului larg. Identificarea bărbatului cu competențele sexuale constituie alt subiect.

Un bărbat nu acceptă nu-ul femeii pentru că el nu are opțiunea de a se răzgândi. Lui i se scoală sau nu i se scoală. Nu i se scoală și se răzgândește. I se scoală, iar apoi i se înmoaie. Nu alege. Se întâmplă. Câte femei nu au consolat bărbatul pe toată perioada lor de ființe active sexual? Nu e grav. Se mai întâmplă. Nu contează. Te iubesc.

O femeie are două reprezentări în viața bărbatului, de mamă și de prostituată, iar un eșec în pat vine cu două lovituri insuportabile pentru mintea reptiliană. Înfrângere în fața autorității materne. Înfrângere în fața unei figuri cu rang inferior. Cu alte cuvinte, nu este bun de nimic. Aceasta pare să fie percepția despre sine.

Nimic din toate astea nu este adevărat. Femeile o știu. Bărbații o știu. Asta nu ne împiedică să greșim. Să repetăm. Să nu învățăm din greșeli. Greșim ca să greșim din nou.

Nu înseamnă nu. Violul presupune durere, umilință, anulare.

Nu este un subiect pe seama căruia să râzi. Nu e un subiect de ignorat. Nu înseamnă nu și atunci când bărbatul este deja în femeie. Îmi pare sincer rău pentru acest avantaj al speciei, dar o femeie poate să aleagă și după ce a început mișcarea de du-te vino.

Vino! Du-te! Se poate.

Foto: Bogdan Mosorescu

Ce se întâmplă cu factorul uman

Un copil de 15 ani a fost violat și ucis. O fată. România fierbe de câteva zile. În timpul care s-a scurs, am citit titlurile articolelor. Cometariile pe facebook le-am răsfoit. Acasă am gătit și am făcut curățenie. Orice activitate a fost întreruptă de. Un copil de 15 ani a fost violat și ucis. Un criminal în serie la Caracal.

Cafelele sorbite pe terase umbrite au susținut conversații întrerupte de. Un copil de 15 ani a fost violat și ucis. Postările pe facebook sau instagram m-au îngrețoșat. Le-am făcut, dar am avut senzație de greață. La mall am probat un palton bej. Am ajuns și la. Imaginea reflectată m-a flatat, m-a încântat. Mi-am dat singură o îmbrățișare. În tot acest timp, un copil a fost violat și ucis.

Acasă am citit stenogramele fetei, iar pisica mi-a atins picioarele. Motan a cerut de mâncare. Diversitatea m-a trimis să cumpăr mâncare de pisici, iar o vecină mi-a atras atenția asupra copilului ucis. Să am grijă cu fata mea. A întâlnit-o singură la magazin.

Toată lumea își dă cu părerea. Se miră. Se revoltă. Scuipă scenarii mai mult sau mai puțin verosimile. Făt Frumos e polițist. Mi-am exprimat în fața lui intenția de a pălmui polițistul de la 112. Acțiunea mea susține un comportament de mamă, de persoană decentă. Un copil spune că a fost sechestrat și violat, iar polițistul întreabă de unde-l cunoaște pe agresor. Da, l-aș pălmui ca persoană furioasă, nu ca autoritate, nu ca atotștiutor, nu ca răzbunare.

Las deoparte criminalul. Las deoparte lipsa de pregătire a angajaților dintr-o instituție menită să apere și să protejeze. De când am auzit despre odioasa crimă, mă întreb un singur lucru: Ce se întâmplă cu factorul uman? Am citit despre acest aspect la un singur domn pe facebook. Majoritatea au chiloți de Superman pe ei. Ar fi făcut, ar fi dres. Țara. Poliția. PSD-ul. Deja se construiesc cariere pe un viol și o crimă, ultimul viol și ultima crimă a unui psihopat activ nu știm câți ani.

Nu am încheiere, de aceea nu o să pun punct

Rămâne întrebarea: Ce se întâmplă cu factorul uman

Foto: Bogdan Mosorescu