Am devenit femeie în toată firea. Mărturisesc acest fapt după ce m-am observat ușor împlinită la trup. Toate liniile corpului curg realizând belșugul anatomiei. O femeie, o mamă, un adult care deja poartă lungi conversații cu fetița ei.
Mama, scuze că te întrerup, vreau să spun și eu ceva.
Și Mara vorbește, vorbește, vorbește. Eu o privesc și mă încearcă, depinde de situație, o foarte puternică senzație: panica.
Am lăsat în urmă scutecele, alăptarea, laptele praf și diversificarea. În prezent mă obsedează educația.
Ieri răsfoiam o nouă carte când Mara s-a oprit lângă mine.
Ce citești?
Freud, Mara. Știi, el mă ajută să înțeleg și să te înțeleg.
Cu el pot cuprinde cu mintea, fără grija sentimentului de vinovăție, de ce vrei să te căsătorești cu tata, de ce-ți place să te joci cu dușul, de ce mă iubești atât de intens, dar te desparți de mine atât de ușor.
Mara, știi că eu trebuie să te educ pe tine?!
Ah! Privirea ei, o privire atât de liniștită și veselă care transmitea: doar atât, mama? O nimica toată.
Nimicul ăsta mă obsedează însă. Datoria mea de mamă constă în a o învăța ce trebuie, dar mai ales ce nu trebuie. Câștigul civilizației, dar și reversul, drama desprinsă din civilizație. Să controlăm animalul din noi, instinctele și să sublimăm prin frustrări.
Pe lângă această panică care oscilează, mai port în mine și furia, furia femeii. Merg mână în mână panica mamei și furia femeii.
Mă confrunt destul de des cu diferite mame care știu totul despre copilul lor, dar par să fi uitat cine sunt ele.
Femeile au crescut copiii de când lumea, o lume primitivă sau civilizată. La început doar asta făceam, creșteam copii, atât ne permiteau însușirile. În timp s-a descoperit că avem și capacitatea de a gândi, de a decide, de a crea.
Am observat încercând o mare tristețe, că unele mame resping altă organizare, manifestare și desfășurare în afară de meseria de mamă.
Cât de brutală o să fiu dacă le reamintesc că în douăzeci de ani o să purtăm în noi aceeași iubire intensă pentru pruncii noștri, dar ei, prin detașare, se lipsesc de toată iubirea pe care au pretins-o în copilărie?
Ce fac mamele atunci când ele știu să fie doar mame, nimic altceva? Douăzeci de ani par o veșnicie? Da, par, doar că veșnicia e după colț.
Cum ne educăm copiii să fie dacă noi, mamele, alegem să fim doar o prelungire a lor și nu o individualitate?
Și câtă ostilitate în jur! Mame care se resping, se judecă, se critică, se înjură. Fiecare duce o luptă cu victorii inutile. Victoria nu stă în a fi vegan sau consumator de carne, în a prefera medicina homeopată sau alopată, în a alăpta sau a hrăni copilul cu lapte praf, ci în alegeri și în forța noastră de a ne adapta epocii, prin a fi oamenii timpului nostru.
Mamele cresc copii pentru alte timpuri, iar ruptura dintre părinte și copil va fi și mai mare dacă nu ne actualizăm pentru epoca noastră.
Împăcându-ne cu epoca, surmontând greutățile ei vom fi cu un pas mai aproape de timpurile copilului nostru.
Începutul: renunțarea la ostilitate.
septembrie 30, 2014
E-atât de simplu încât uneori simțim nevoia să complicăm lucrurile. Pentru că, iartă-mă că spun dar, doar un acraniat primitiv va manifesta ostilitate în relația cu copilul său. În ce mă privește rămân la părerea că toate cărțile, cursurile și materialele de parenting ce sunt în ultima perioadă în mare vogă nu sunt altceva decât niște tâmpenii colosale menite a sublinia încă o dată faptul că, ca nație, ne prostim pe zi ce trece, după modelul sfertodocților cetățeni ai țărilor „civilizate”. Cum fiecare individ este unic în felul său, e logic că modul în care trebuie ajutat să crească nu poate fi încadrat în niște șabloane prestabilite. Nu există rețete universal valabile.
septembrie 30, 2014
Nu există rețete, de acord. Cărțile te ajută însă, îți indică o direcție sau alta. Unele dintre ele. Eu prefer să citesc despre tipologii nu despre parenting.
Ostili suntem cu toții, chiar și tu cu acest mesaj. Iar simplu chiar nu este, aici nu sunt de acord.
septembrie 30, 2014
Apăi dacă mesajul meu ți s-a părut ostil mi-e aproape clar că ești o delicată lucrătură-n sticlă ori porțelan de China. În ceea ce privește raportul simplu/complicat, e la fel de clar că-i dreptul tău de a fi sau a nu fi de acord cu mine. Am însă ca argument faptul că sunt tatăl unui băiat de 18 ani fără două luni ale cărui performanțe și rezultate dacă m-aș apuca să le expun, mi-ai spune probabil că mint și că așa ceva nu există. Și căruia mi-a fost teribil de simplu să îi îndrum pașii și să-i ofer suport atunci când a avut nevoie.
septembrie 30, 2014
Te inteleg perfect. Nici nu i-am vazut inca ochisorii, dar imi tot pun intrebari despre cum sa procedez ca EA sa fie EA, nu o EU mai mititica.
septembrie 30, 2014
Crina, o să reușești, ea o să-ți arate ce trebuie să faci. Mamele care-și pun întrebări sunt acelea care învață să-și asculte copilul.
septembrie 30, 2014
@Dan
Am citit la tine pe blog despre unele performanțe ale băiatului tău. Am lăsat și niște felicitări într-un comentariu, dacă îmi amintesc bine. Sper să-mi amintesc bine.
Nu aș îndrăzni să te fac mincinos.
De porțelan, adică să am ceva care să aducă a porțelan, nu cred. Dar mesajul tău transmitea ostilitate, cum ziceam, părinții afișează ostilitate între ei, nu mă refeream la copii.
Și făceam doar o observație. Mă bucur și îmi dau speranță rândurile tale, părinții pot să reușească să fie apropiați de copiii lor.
septembrie 30, 2014
as adauga niste adaugiri si completari, pe traseul articolului tau.
De mii de ani femeia poate fi si mama. Dar in trecut, majoritatea nu erau doar mame la cei 5-10 copii, ci si munceau, si inca din greu!. O luna nu am avut masina de spalat rufe, si e f. greu de spalat pt un singur copil, cu toti detergentii inventati astazi; sau adaug diferenta de efort de a framanta o piine si ce lene e cat stau si privesc robotul cum amesteca ingredientele, si eu doar sa mai dozez un strop de apa; sau magicul frigider, ce imi permite sa gatesc 1 data pt 3-4 zile.
Ce s-a intamplat astazi? multumita evolutiei, timpul de munca s-a redus, nr de copii s-a redus, mamele isi pot directiona asta si spre altele: un job in exteriorul casei, timp pt sine. Cine spune ca toata ziua este doar mama se minte si te minte, se anuleaza si incarca maternitatea cu lucruri adiacente. Pt ca evident face si alte lucruri, de la coafura/machiaj/tv/citit/gatit/curat in casa etc etc .
Cat despre dragostea copilului, aceasta ramane toata viata, in functie de calitatea si cantitatea din primii ani de viata. Doar timpul copilului pt mama scade, si modul de manifestare. Tu iti iubesti mai putin mama acum decat in copilarie? Eu am aceleasi sentimente, desi acum am mai multa maturitate sa accept limitele si lipsurile si avantajele.
septembrie 30, 2014
Mii de ani a fost mamă, printre atribuții, educa și copiii, dar nu avea nici un drept în ceea ce îi privește, tatăl hotăra, fratele, în caz de deces al tatălui și apoi soțul.
Și mănăstirea, dacă lua această cale.
Timpul de muncă s-a redus, dar există mame care nu-și fac timp pentru sine și îmi place nespus cum ai formulat, ”încarcă maternitatea.”
Eu îmi iubesc altfel mama. O iubeam intens și ceream exclusivitate, iar acum o iubesc. Nu mai este la fel și nici nu poate fi comparată iubirea copilului pentru mamă cu oricare altă iubire.
septembrie 30, 2014
evident ca functie de zona si regiune; eu ti-am mai zis ca sunt neam cu Stefan ccel Mare si cu Vitoria Lipan.
Despre modul in care se incarca maternitatea, sunt multe de spus. In ultimii ani, venind in contact cu femei de diferite natii, imi dau seama ca nu suntem suficient de obiective si e o obisnuinta ca in Romania sa se ascunda unele neputinte si sa se incarce alte responsabilitati. E f. greu pt. multe femei sa recunoasca esecul (dau cateva exemple!!): unei cariere, sau a lipsei unei pasiuni, sau a casniciei, sau a greutatii depasite, si se scuza ca… sunt mame. Mai trist este ca am cunoscut si invers, scuza ca au serviciu/de facut curat in casa pt ca nu pot sa se ocupe de copii. Si de aici iese conflictul interior si exterior.
Stii cine sufera cel mai mult? copiii. Ca o iau ca o normalitate. Mama se plange mereu cat de mult a suferit ea sa frece/spele de mana. Generatia noastra de mamici se plang ca uite cat au lasat ele pt maternitate. Zau.
Voiam sa zic inca ceva, dar mi-am uitat ideea. Iarta ma si tu, am culcat copilul, facut pachete pt miine, facut o supa pt urmatoarele 2 zile, si fac si must. As putea spune ca mi-am ratiunea pt maternitate si gospodarit :)))
septembrie 30, 2014
gata, mi-ama dus aminte. Despre ostilitate si agresivitati intre mame.
Pe mine ma deranjeaza mamele care isi bat copiii. Sa o faca acasa, sa o faca tacut, dar daca imi ia si Mara mea bataie de la copilul lor, atunci mananca mamele alea o bataie de la mineeeeee!! Pe mine ma deranjeaza o mama care isi mustruluieste copilul si foloseste cuvinte urate langa copilul meu. A trebuit sa explic Marei ce inseamna „urli ca o vita” „esti impiedicata”. Acum ii spun ca sunt cuvinte urate, dar Mara din dotare ma pune sa duc mama ailalta la politie pt cuvinte si comportament urat :)). Pe mine ma deranjeaza mamele care vin cu rasisme si comparatii in parc fix in prezenta fetei mele, care a fost colega de banca o cu fata nemaipomenita cu 2 mamici, si se joaca cu un mulatru plin de energie si totusi atent al ceilalti copii. Ma deranjeaza si pe mine si pe fiica mea amenintarile, frica indusa copilului, cuvinte ca moarte, boala, frica trebuie cat nmai tarziu un copil sa le afle (asa zice maretul pediatru Emil Capraru).
Ostilitatea, agresivitatile apar din neputinta, frica, neimpliniri. Sa nu uitam ca mamele tipa si urla la copii de frica. Cand ratiunea cedeaza, latura animalica iese; nu accept asta insa la o mama ce a luat bacalaureat, ce a citit deja cateva carti.