Primul oraș al acestei excursii cu trenul a fost Cracovia. În 26 iunie, trăgeam de bagaje prin gară într-o dimineață deloc răcoroasă, ci rece. După sandalele mele din picioare, maioul de marinar, părea să car după mine și vara, dar după 3 zile în Cracovia nu mai avem nici strop de vară pe mine. Ceea ce urmează să scriu despre Cracovia nu va fi de fapt despre Cracovia. Despre oraș, atracții turistice se poate citi oriunde. Eu o să scriu despre mine, despre ce am simțit, cum am simțit, cum mi-au revenit mie atracțiile Poloniei. Am ales Polonia pentru această excursie deoarece am vrut să ajung la Auschwitz, și am ajuns într-adevăr. Mă așteptam să plâng, mă așteptam la emoții devastatoare, după experiența Dachau, dar la Auschwitz nu s-a întâmplat așa. Pentru a nu știu câta oara, în viața omului, lucrurile vin și se potrivesc altfel decât au fost plănuite sau gândite.
La Auschwitz am devenit agitată. Nările fremătau, ochii se umezeau uneori, e greu să fii mamă și să privești hăinuțe și pantofiori ai unor copii gazați fără să te smiorcăi, e greu și fără să fii mamă.
Dar asta vezi la Auschwitz, încăperi pline de pantofi, de valize, cu nume, adrese, evreii au venit la Auschwitz să muncească, unii chiar și-au cumpărat bilet, cinismul nemților mă face chiar să zâmbesc acum, recunosc, am zâmbit și atunci.
Contrar multor păreri, a vizita un lagăr nu este o experiență devastatoare, a vizita un lagăr este o datorie umană, și încă una sacră. Să nu ni se permită niciodată să uităm ce poate face omul-zeu. Omul îndeplinește multe funcții în viața lui, dar aceea de zeu nu e făcută nici pentru umerii și nici pentru mintea sa. Când omul își ia funcția de zeu, poartă nume înfiorătoare, Hitler și Mengele sunt doar două.
În lagăre, oamenii aveau voie de două ori la baie pe zi, în rest își foloseau pantofii și castronul din care mâncau. WCurile erau curățate cu mâinile de cei mai educați dintre ei, profesori, muzicieni etc. Pe săptămână aveau ca rație 200 de grame de carne. 200 de grame de carne! M-am uitat în jur după persoanele grase să văd dacă se rușinează, dar nu am descoperit nici o grimasă. Bănuiesc că așa cum nu te pui între un hipopotam și apă, așa nu te poți pune nici între un gras și mâncarea lui.
Am părăsit lagărul furioasă, foarte furioasă, cu ciudă pe mine și toate lecturile mele despre armonie. De ce să caut eu armonia când uneori e stringent să fii indignat?
Un om fără demnitate, umilit, orice om care și-a pierdut demnitatea să înfurie cel puțin unul plus unu persoane.
Înapoi în Cracovia, cu discuții aprinse despre evrei, polemici chiar, ne-am așezat la o terasă și am privit în jur. Multe zâmbete. O națiune foarte prietenoasă, amabilă, dispusă să-ți ofere ajutor, orice fel de ajutor, ceva ce nu apare pe meniu, hărți, recomandări, stări de bine.
Seara la hotel am adormit într-un așternut alb și am fost recunoscătoare, am mulțumit pentru prima data pentru un așternut, pentru noroc, pentru viață, pentru șansă.
Tot în Polonia am ajuns la Wieliczka, o mină de sare. Mi-e imposibil să mai mâzgălesc acum despre mină, după impresiile despre Auschwitz, o notez însă, căci minele sunt ceva impresionant într-adevăr.
Îndemn pentru cititor, îndemn pentru om: mergeți la Auschwitz.
iulie 11, 2013
ăăăăăăă nu știu dacă e chiar noțiunea de zeu. Nu știu dacă zeu înseamnă a conduce și subjuga. În plus, nu știu care e teoria zeului legată de scop, scop care la naziști nu prea e cunoscut. Trec, bineînțeles, peste puritatea rasei și atrocități, căci nu despre asta e vorba când vorbim de scop. Ideologia nazistă e formată din bucăți mai mici care nu sunt deloc noi. Curios din fire, mă intrigă ideea de a afla unde voiau de fapt să ajungă într-un final.
Dacă experiența e devastatoare sau nu, ține de psihic și de intelect. Dacă presupunem că persoanele inteligente sunt în general sensibile, drama e mai mare. Depinde cum alegi să percepi lucrurile. Genghis Han e responsabil de multe atrocități și e comparabil din punctul ăsta de vedere cu Hitler, dar lumea nu prea atinge subiectul.
iulie 11, 2013
Propune, dam, o altă noțiune, dar vezi să aibă și o imagine pe măsură, nu doar conceptul să fie tare.
Scopul naziștilor? După Auschwitz am făcut o observație, știam că războiul e o afacere, dar nu știam că și cadavrele pot face bani.
Din părul cadavrelor, și am văzut tone de păr uman, naziștii făceau șosete și alte cele pentru armată, dinții se topeau, bagajele evreilor erau trimise în Germania.
Scopul lor au fost banii și o răzbunare a nației pentru faptul că în primul război ei au fost găsiți vinovați și obligați să plătească toate datoriile.
iulie 11, 2013
Eu nu am inteles articolul, nu cred ca a existat un mare plan al nemtilor. Cred ca a existat un psihopat care a venit la putere pe fondul unei crize economice acute intr-o Germanie aflata in plin regres. Hitler, ca despre el vorbim, a dat omului de rand ce avea nevoie, locuri de munca, vise de maretie, idealuri la care sa aspire. Sustinut de oameni inteligenti a creat o ideologie pe care a insuflat-o unei natiuni fara vise, existau tot felul de organizatii, oamenii erau educati sa creada in ceva din tinerete, existau intalniri si ‘traininguri” cu caracter mistic-religios aproape. Hitler nu a facut compromisuri, a castigat razboaie, germanii pe drept cuvant au avut ce sa urmeze si sa admire. Ce a urmat, lagare, purificare rasiala au fost mici bucati din ceva care puse cap la cap au dus la o mare mizerie. Am vazut intr-un film, La vita e bella, o explicatie cum ca cei mai sensibili gardieni in perioada initiala deveneau cei mai duri apoi, daca stai sa te gandesti are sens. Cine stie cum ar fi reactionat oricare dintre noi prins in sistem si ajuns in locul lor?
Nu, nemtii e un cuvant mult prea larg, cred ca drama o traiau si cei inchisi si cei care-i inchideau chiar daca in moduri diferite. Furia, indignarea iar nu o inteleg. Furie pe cine? Pe gardieni pe nemti, pe Hitler? Sa-i punem pe toti intr-un lagar si sa-i omoram? 🙂 Furia, indignarea, religiozitatea excesiva, patriotismul exacerbat toate lucrurile astea care te fac sa crezi fara sa judeci, sa urmezi orbeste, sa crezi ca esti indreptatit sa judeci sunt de fapt responsabile pentru pierderea umanitatii. Intradevar, e datoria noastra sa intelegem greselile trecutului, vizitand lagare, citind, oricum. Sa incercam fiecare sa ne facem bucatica noastra curata si sa speram ca astfel de episoade o sa fie cat mai rare. Ele exista si acum, din pacate si o sa tot existe. Cred ca important e sa fim calmi, englezesc de calmi 😉 !
iulie 12, 2013
Pe cine furie? Adică să nu-mi permit să fiu furioasă? Nu înțeleg de ce.
Iar eu tocmai asta vreau să subliniez, nimeni nu trebuie să aibă drept de viață și de moarte asupra altei persoane, deci lângă mine, și viața lui Hitler ar fi respectată. Pedeapsa lui, după mine, ar consta să trăiască în condițiile în care au trăit evreii în lagăre.
Fii tu calm, te rog.
iulie 12, 2013
@dunia: Nu știu dacă am altă noțiune, dar știu că aia nu merge.
Știu ce e la Auschwitz, că am fost și eu. Când spun scop, mă refer la imaginea de ansamblu. Sunt lucruri care pur și simplu nu se leagă sau se ascund. Nimeni n-a înțeles încă de unde obsesia naziștilor pentru misticism, ocult, simbolistică și vânătoarea de artefacte ale lumii antice. Încă nu se cunosc detalii legate de ritualuri care aveau loc sau ordinele create de ei (Himler de exemplu).
Mai mult, nimeni nu își explică avansul tehnologic, egalat mult mai târziu de țările dezvoltate, folosind tot oameni de știință germani. Cât despre război, nu cred că era plăcerea cuiva. Mi-e greu să cred că un om inteligent poate să conducă pur și simplu lumea prin ocupare – istoria a dovedit-o de altfel. Treaba cu datoriile a fost pur și simplu manipularea maselor.
@Bogdan Mihai: E greu să scuzi un popor întreg, care știa ce se întâmplă, dar n-a avut coloana să se ridice împotriva unui regim. Cel puțin teoretic, asta îi face vinovați.
iulie 12, 2013
Dam, mă interesează atât de puțin obsesiile și avansul tehnologic. Au murit oameni, i-au umilit și le-au luat demnitatea, doar de asta îmi pasă. În rest nimic, e jocul celor puternici, e banul la mijloc.
iulie 12, 2013
Furia si disperarea, primele doua reactii umane in fata unei aberatii. Toti trecem prin asta, plangem, apoi ne enervamsi vrem razbunare, credem ca noi putem face dreptate, ca stim ce e bine. Din fericire pentru umanitate furia trece si nu inteligenta si spiritul justitiar a scuzat un popor si a facut dreptate ci o lume intreaga trecuta prin 6 ani de teroare. Barbatii, englezi, americani, australieni, unii dintre ei cu burta, cu trabuc si joben, care au inteles ca nu e e dreptate in a lua onoarea si umilii pe cineva pentru a-i arata: „vezi ma cum e?”, ci ca un caracter se construieste prin verticalitate si exemple pozitive, ii exclud pe rusi, ei au raspuns cu aceiasi moneda. Demnitatea nu se ia, umilinta e o stare de spirit. Mortii nu vor razbunare. Cred ca prefera sa plangi pentru ei si sa aprinzi o lumanare. Ura naste ura, dar ce stiu eu? Cat despre obsesiile nazistilor, se cunosc multe detalii, cautau pocalul sfant, se cunosc multe ritualuri, preluau tot felul de simboluri mitologice, faceau cercetari arheologice, cautau idei si teorii care sa sustina „adevarul” lor, nimic fascinant, doar o gramada de idioti. E unul dintre cazurile alea in care te documentezi pana iti dai seama ca pierzi timpul si decizi ca e mai bine sa ramai prost, sa schimbi cartea sau canalul. Dupa eliberare populatia era dusa in lagare si mergea acolo ca in excurie pana efectiv ajungea si vedeau ce se intampla. Apoi ieseau cu aceleasi frustrari, furie si angoase ca si noi. , E greu sa te revolti impotriva unui sistem care-ti pune paine pe masa, noua ne-au trebuit zeci de ani si mai eram si flamanzi. E foarte, foarte mult de discutat despre cum si ce in ce-l priveste pe Hilter si nu merita, sincer :).
iulie 12, 2013
Atitudinea asta a ta condescendentă mă înfurie și ea. Iar demnitatea se poate lua, ma ales atunci când cureți un WC cu propriile mâini, pui rahatul în buzunar și mergi să golești afară. Sau atunci când îți faci nevoile în pantof sau în castronul din care mănânci.
Eu nu știu dacă oamenii aceia și-au dorit răzbunare, nici nu mă întreb ce și-au dorit, cred că toate aceste lagăre au dezumanizat atât omul, încât a rămas doar ceva viu.
Asta au ajuns, ceva viu.
Măi Socrate, eu nu pot să nu sufăr, chiar la ani distanță, pentru toate umilințele lor.
iulie 12, 2013
sper ca voi avea taria, si puterea financiara, peste ani, cand va creste fiica mea, sa mergem la New York de un 11 septembrie, sa participam la mars alaturi de familiile indoliate, si un 6-9 august la Hiroshima, sa lansam lumanari. Macar atat. La Aushwitz mi-e inca prea greu…
iulie 12, 2013
Când te hotărăști pentru Auschwitz, vin și eu cu Mara mea, mi-ar plăcea. Să se cunoască Marele. Te pup.
iulie 12, 2013
poate este 10 ani.
Acum, la varsta asta, sunt prea fragile sa inteleaga moartea, inclusiv a unui animal. D-apoi a unui copil…
p.s. mai mentin mirosul de carne arsa?
iulie 12, 2013
Arakelian, astea sunt povești, cu mirosul de carne arsă.
Nu sunt mici, cred eu. Pe Mara mea nu am ținut-o departe de moarte, i-am explicat cum am putut ce înseamnă.
iulie 12, 2013
Mara mea e mai sensibila. Am evitat anumit nivel.
Despre miros de carne arsa, acum ceva ani, o prietena a fost acolo in excursie. A venit socata datorita mirosului. Mi-a fo greu sa ii explic ca e miros itnretinut special, periodic, pt a marca si mai mult pe vizitatori. Cum la fel au facut periodic si la Versaille 🙂
iulie 13, 2013
Cred că asemenea locuri, întâmplări, evenimente se simt, se observă, se învață. Polemica pe marginea lor e inutilă. Trecutul nu mai e, viitorul nu există. Tot ce avem e momentul prezent. Dacă acum ne punem atenția pe frumusețea lui „acum”, mâine va fi cu siguranță mai bine. Așa am eu o presimțire… Acum nu trebuie să mai semene nicio clipă cu atunci.
Am mai avut intenția de a ajunge în Polonia, la Auschwitz. Am mai auzit povestindu-se, pe diferite tonuri. Am mai luat o dată hotărârea… acum de a ajunge acolo.
Mi-ar fi plăcut să fac o astfel de călătorie cu voi. 🙂 Puțină lume alege astfel de vacanțe.
Mulțam pentru articol.
iulie 13, 2013
M-aș bucura mult să ajungi acolo, iar apoi să revii aici cu câteva impresii.
Mersi și eu pentru participarea la dialog.
iulie 14, 2013
Din pacate omenirea nu cunoaste pedepse adecvate pentru faptele care transced negativ, daca pot spune asa, umanitatea, fapte aflate atat sus pe scala raului incat depesesc cu mult tot ceea ce imaginatia omeneasca a nascocit pentru a se inspaimanta. Ceea ce l-a deosebit pe Hitler de Gingis Han sau orice alt mare casap al omenirii, mai putin Stalin care se afla pe aceiasi treapta a faptelor desi ei ca oameni erau cat se poate de diferiti, a fost, indiferent de scopurile urmarite, a fost organizarea. Hitler a distrus organizat, a distrus ca scop nu ca mijloc. Cei mai multi suntem atat de limitati incat nici macar nu intelegem in profunzime amploarea distrugerilor, sigur pricem rational cifrele dar nu le intelegem. Himmler spunea ca e mult mai usor sa omori un milion de evrei decat 20 de copii pentru ca un milion e doar o cifra in timp ce 20 de copii e ceva ce face impresie si asupra celui mai cretin dintre oameni. Si avea dreptate. Nu cred ca un simplu om poate intelege si procesa cu adevarat tot ceea ce a insemnat nazismul fara a fi profund afectat in miezul tutror trairilor si sentimentelor care ne definesc ca oameni. si atunci fiecare s-a aparat in primul rand pe sine. a inchis ochii, cel mai usor, a negat realitatea, a interpretat voit gresit astfel incat atunci ca si acum toata aceasta poveste are un aer de irealitate. Intr-adevar, si aici e mare drama atunci cand vorbim de trecut nu se mai poate schimba nimic. Ce a fost a fost. Problema e ca nu am invatat si nu vom invata nimic din tot ceea ce ne ofera istoria. Cineva spunea ca toti cei care nu cunosc istoria sunt condamnati sa o repete. Eu spun ca si cei care o cunosc si cei care nu o cunosc sunt condamnati sa o repete.Istoria e un cerc. Exista in istorie o asemenea aura de fatalism, care ar face de rusine si pe cel mai inflacarat musulman .
iulie 14, 2013
Îmi place observația asta a ta, Hitler a distrus ca scop, nu ca mijloc.