Aseară am tras de mine. Scriu! Nu scriu! Ba scriu! Ba nu scriu! M-am întors pe partea cealaltă și m-am culcat. Mi-am reproșat în gând lipsa de disciplină. Am hotărât să scriu în fiecare seară. Când îmi lipsesc subiectele, s-ar putea să vă notez câteva versuri.

Poftesc uneori la poezie. Corectez. Poftesc uneori la poet. Din facultate au început să mă fascineze viețile lui Rimbaud și Baudelaire. Mi-l imaginez pe Rimbaud în pantaloni kaki, cu un sac de cafea în spate, într-un apus care îți taie respirația cum numai în Africa e posibil. Rimbaud a făcut trafic cu cafea. Baudelaire m-a atras cu paradisurile artificiale și cu excesul de eleganță. Viețile lor m-au dus către poezie. De obicei admirăm munca unei persoane și suportăm un transfer de la muncă la persoană. Persoana devine mai frumoasă. Cu Rimbaud și Baudelaire s-a întâmplat invers. Viețile lor au înfrumusețat poezia.

Oare cum aș putea să înfrumusețez aceste zile ale omenirii? Să ne așezăm și să citim poezie până ajungem la suflet nu e realizabil. Ne-am civilizat, dar tot animale am rămas. Înainte să adorm aseară mi-am propus să încerc o descrierea a mea exclusiv cu defecte fizice și imperfecțiuni morale.

Ceva de genul:
Am picioare strâmbe care m-au torturat în adolescență. Detest forma sânilor mei. Abdomenul mi se împarte în două. Ați văzut o scroafă care alăptează? Cam așa să vă imaginați mușchii mei abdominali. În rest sunt perfectă. Nu glumesc. Orice altceva iubesc la corpul meu.

La imperfecțiuni morale o să folosesc mai mult tastatura. Am mințit. În prezent rar minciunesc și atunci pentru a nu provoca bosumflări sau să nu rănesc. Am încercat să-mi amintesc prima minciună ieșită pe gură. Nu mi-am amintit. Am furat un elastic de păr. Am înșelat. Am lovit. Am copiat de câteva ori. M-am lăsat pradă nervilor. Am jignit. În prezent vexez fără cuvinte urâte. Rareori am privit cu invidie la altcineva, dar am adunat câteva episoade. Un episod cu colege de facultate care nu treceau pe la cursuri, nu învățau, dar promovau cu note mari. Un alt episod cu bloggeri care habar nu aveau să scrie, stilistic și gramatical, dar raportau un trafic gigant. Mi-au trebuit ani să accept că blogul și bloggerii n-au legătură cu scriitorii, talentul și creația. Un alt episod nu mai știu. O să caut o poezie la Baudelaire care să se potrivească acestor mizerii sufletești.

Până atunci, mă retrag de pe blog. Îmi pun un episod din Sex and the city.

Foto: Bogdan Mosorescu