Ritm, blogul meu are deja un anumit ritm de câtva timp. Are ritm, și are timp, a devenit cumva autonom.
În ciuda acestui fapt, am rămas datoare câteva articole de bun simț. Azi nu mai amân și aduc mulțumiri sincere și apreciative lui Vladimir Bulat.
Am scris eu acum doi ani un articol despre copiii de la Casa Faenza Timișoara, iar Vladimir Bulat mi-a răspuns și a pregătit un pachet pentru ei. Anul acesta, cu ocazia acelorași sărbători pascale, fără să scriu însă, Vladimir m-a contactat și mi-a cerut ajutorul pentru a mai trimite un pachet copiilor autiști de la Casa Faenza.
Mi-a făcut nespusă plăcere să fiu mijlocitorul unui asemenea gest și separat, într-un dialog cu sinele, nu cu eul, mi-am întărit încrederea în oameni. Oamenii sunt buni, unii doar cresc prost. Neșansa strică orice personalitate, caracterul neavând nici o circumstanță favorabilă.
Am livrat pachetul cu zâmbetul pe buze. Am livrat pachetul în ochi de bugetari mirați că nu există nici o înțelegere între instituție și binefăcător, doar o pornire sufletească. Am închis ușa și am privit în urma mea cu un sentiment de mulțumire sufletească. Vladimir Bulat a fost tot timpul în gândul meu, atunci când am luat pachetul, când am livrat pachetul, când am zâmbit cu satisfacție.
Mulțumirile care merg la el acum vin din două direcții, de la instituție și de la mine.
Mulțumim, domnule Bulat.
Mulțumesc, Vladimir.