Sunt într-o relație cu Casa Faenza

Sunt într-o relație cu Casa Faenza Timișoara. Din martie, dar anul 2011, există o legătură între mine și această instituție. La rugămintea unei prietene, angajă a Casei Faenza, în fiecare an, în preajma sărbătorilor pascale cer ajutorul oamenilor buni, buni cu vorba și cu fapta, în sprijinul copiilor.
Iepurașul urmează să treacă și pe acolo, iar direcția lui e stabilită de porniri sufletești.
Cu acest text, intenționez să cer. Nu cer măsurabil. Nu interesează pe nimeni cât. Nu interesează pe nimeni ce.
Atenție, instituția lucrează cu acei copii cu probleme speciale. Bucuriile lor depășesc înțelegerea noastră. De aceea hăinuțe, jucării, dulciuri, donații în salbe de galbeni, glumesc, glumesc, toate vor fi binevenite, bine primite de instituție în numele copiilor.
Există și o răsplată. Un spectacol la care sunt invitați toți aceia pe care nu-i îndepărtează erorile de cromozomi. Genetica nu stăvilește iubirea sau așa ar fi firesc.
Acestea fiind spuse, pe acorduri de mandolină, ascult concertul de mandolină a lui Vivaldi în timp ce scriu, vă rog și eu frumos, în numele copiilor speciali de data aceasta, să urmați o pornire a inimii și spre Faenza.

Din nou, Casa Faenza

Ritm, blogul meu are deja un anumit ritm de câtva timp. Are ritm, și are timp, a devenit cumva autonom.
În ciuda acestui fapt, am rămas datoare câteva articole de bun simț. Azi nu mai amân și aduc mulțumiri sincere și apreciative lui Vladimir Bulat.
Am scris eu acum doi ani un articol despre copiii de la Casa Faenza Timișoara, iar Vladimir Bulat mi-a răspuns și a pregătit un pachet pentru ei. Anul acesta, cu ocazia acelorași sărbători pascale, fără să scriu însă, Vladimir m-a contactat și mi-a cerut ajutorul pentru a mai trimite un pachet copiilor autiști de la Casa Faenza.
Mi-a făcut nespusă plăcere să fiu mijlocitorul unui asemenea gest și separat, într-un dialog cu sinele, nu cu eul, mi-am întărit încrederea în oameni. Oamenii sunt buni, unii doar cresc prost. Neșansa strică orice personalitate, caracterul neavând nici o circumstanță favorabilă.
Am livrat pachetul cu zâmbetul pe buze. Am livrat pachetul în ochi de bugetari mirați că nu există nici o înțelegere între instituție și binefăcător, doar o pornire sufletească. Am închis ușa și am privit în urma mea cu un sentiment de mulțumire sufletească. Vladimir Bulat a fost tot timpul în gândul meu, atunci când am luat pachetul, când am livrat pachetul, când am zâmbit cu satisfacție.
Mulțumirile care merg la el acum vin din două direcții, de la instituție și de la mine.
Mulțumim, domnule Bulat.
Mulțumesc, Vladimir.