Zice Dunia

Îmi doresc pentru mine, cu toate lecturile, cu toate meditațiile și introspecțiile, să ajung în punctul acela în care nimic nu mă mai miră.
Consider că acest punct din viață aduce și detașarea, detașare de rău, de critică, de ipocrizie, de superficial. E uman zic eu.
Zilele trecute mi-am zis că tocmai această umanitate mă și dezumanizează. Un om atât de pașnic, atât de detașat îmi apare plin de iubire în absența ei. În prezența ei totul te miră, mai ales firescul.
Se pare că am devenit avangardistă, am terminat de nimicit obiceiurile vieții românești în mine, și rămânând fără obiect, am trecut la propriile teorii. Distrug ce am ridicat chiar eu.

2 Comments
  • Claudia
    iunie 11, 2013

    Eu nu te vad ca pe un om care pune toate lucrurile in ordine si apoi sta si se uita la ele. Sfarsitul unei etape e doar inceputul alteia si ar trebui sa te bucuri, multi nu trec nici de prima etapa, nici nu stiu ca mai exista ceva dupa…

  • dunia
    iunie 12, 2013

    Nu mă vezi pentru că nici nu sunt acel om, intuiești foarte bine. Detașarea însă este altceva, e cea mai bună modalitate de a face față emoțiilor, iar pe mine emoțiile mă dau uneori peste cap.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
16 × 8 =