Disperată să nu mă compromit auditiv

De 4 sept., 2012 2 No tags

De fiecare dată, cu mici excepții, atât de mici că acum nu-mi amintesc nici o abatere, stau și privesc minute în șir ecranul alb până scriu prima propoziție.
Acum, fără să găsesc nimic amuzant, tot ce o să scriu ar trebui să fie o propoziție de început, iar la sfârșit să închei tot cu o propoziție de început.
În primul rând, în primul rând, în primul rând, aș repeta la fiecare rând. Renunț. Pur și simplu o să scriu.
Sâmbătă seară am ieșit în club, în primul rând.
Am adormit și m-am trezit la ora unu. Toată lumea era demult la club.
Am chemat un taxi și am vorbit apăsat, deoarece toropeala îmi cam gonise glasul. De la celălalt capăt, o voce cu nuanțe scandaloase se întreba: dar ce e, domnule, acolo?
Acolo adică la Pantheon.
Taximetristul era să intre într-un stâlp, iar eu derulam pe bancheta din spate a mașinii o amintire. Șerban Foarță la lansarea cărții Foarță-n față se lamenta de muzica de la Pantheon.
Muzica?
Trebuie să existe ca întrebare, deoarece nici eu nu pot să consider houseul muzică.
Înăuntru, în primul rând, am fost privată de frumos. Am privit în jurul meu, fete, băieți, nimic frumos. M-am lăsat pe canapea ușoară încercând disperată să nu mă compromit auditiv, auzul având și el o limită.
Cine mă obligă la asemenea ieșiri?
Îmi place foarte mult să dansez, dar nu am mai dansat de la cursurile de salsa, cluburile de azi nu constituie locuri unde se dansează, ci unde fetele devin marfă, iar băieții acționari.
Mi-au trecut și altele mai rele prin cap. Am oftat și atunci am redescoperit frumusețea. Am găsit fetele frumoase și foarte bine așezate în supradimensionarea intensității sunetelor.
Este și în acest fel de viață o neliniște sufletească, iar conștientizarea cu un suflet m-a îmblânzit.
Nu pot înțelege acest suflet care mă aduce în prag de durere auditiv, dar îl tolerez și chiar încerc să mă bucur de toate neîngăduințele de gust cu care mă pricopsește vârsta.
În primul rând am fost mai mult mătase decât piele la club.

2 Comments
  • gold price
    septembrie 10, 2012

    Ați observat și voi că după ce se căsătoresc, și mai ales după ce fac copii, foarte multe femei încetează să se mai îngrijească? Zilele trecute am ieșit cu soțul și cu fetița la un suc și, la un moment dat, Nereea s-a cerut la baie. Strecurându-ne printre mese, trecem pe lângă o familie cu 3 copilași, le zâmbim și mergem mai departe. În acea secundă cât privirile ni s-au intersectat, mi s-a părut că mama mi-era cunoscută de undeva, așa că la întoarcere am privit-o mai cu atenție, dar tot n-am reușit să-mi dau seama de unde s-o iau. Doar la plecare, când am trecut din nou pe lângă ei, și am văzut că se uita insistent la mine, am realizat că tipa îmi fusese colegă de facultate, dar s-a schimbat atât de mult încât nu-i de mirare că n-am mai recunoscut-o. Ei bine, tot drumul spre casă m-am gândit că eu n-am să accept niciodată să mă neglijez într-un așa hal, încât oamenii care m-au cunoscut cândva să nu mă mai recunoască atunci când trec pe lângă mine pe stradă.

    • dunia
      septembrie 11, 2012

      Da, uneori femeile se neglijează, dar eu le înțeleg sau mai bine zis le scuz, deoarece îmi imaginez următorul scenariu.
      O femeie căsătorită cu un copil și un serviciu de 8 ore. Pleacă dimineața la serviciu, la 5 își ia copilul de la grădiniță, merge acasă și acolo știm cu toții, mâncare, curățenie, vase, haine, călcat, copil, soț.
      De unde timp pentru îngrijire, eu vând cuvinte, dar timp nu ne dă nimeni.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
23 × 18 =