M-am așezat la scris. Mateiu nu a fost de acord. M-a vrut lângă el. M-am așezat lângă el. Am ațipit. Atâta gâlceavă am în cap de o săptămână! Asta seară e în sfârșit liniște. Recunosc, mi-am turnat un pahar de vin. Noroc mie. Am supraviețuit vernisajului #poartariduri.

Dacă vă întrebați cum a fost. Pentru mine a fost așa: Bună seara, bine ați venit! La revedere, mă bucur că ați ajuns. N-am purtat o conversație cap coadă cu o persoană. Am făcut multe poze. Firește, lumea se pozează cu maimuțele, deși îi dau dreptate aici Biancăi Granieri. Care maimuță, sunt mai multe?!

A ieșit excelent vernisajul dacă reperul ar fi numărul de vizitatori, puhoi de lume! Nu sunt capabilă să vă povestesc. Dorm pe mine. Expoziția va fi deschisă până în 24 martie. Treceți pragul Casei cu iederă. O să vă minunați arhitectural, natural de la miere și antropologic de la portretele de pe simeze. Cum ne reprezentăm frumusețea în corelație cu condițiile socio-culturale sau când o să ne privim autentic în oglindă și o să ne întâlnim cu decăderea supremă?

O să mai revin pe blog cu relatări de la vernisaj sau poate nu o să mai revin.

Vă rog să lăsați comentarii, știu că putem vorbi mult și bine despre apucăturile femeilor de a se mutila în numele frumuseții.

Foto: Bogdan Mosorescu