Sunt feministă în gândire. Sunt o feministă dintr-un grup mare, nu atât de mare cât mi-aș dori, de persoane.

Feminismul este o mișcare. Susține egalitatea în drepturi în sferele de activitate ale tuturor persoanelor indiferent de gen.

Feminismul n-are nimic de-a face cu misandria. Ca feministă iubești bărbatul, dar nu-i permiți să-ți controleze viața. Bărbați încearcă în mod constant să controleze tot la femeie. De ce? M-am întrebat. Cu siguranță s-au întrebat și alte femei. Am câteva răspunsuri.

Încearcă să controleze din egoism. Femeia e a lui. Fix ca băiețeii care-și smulg unul altuia mașinuțele din mână în parc. E mea! Ba a mea! Uneori mașinuța sfârșește sfârtecată. Istoric, e o dâră de femei sfârtecate de egoismul bărbaților.

Încearcă să controleze din delir de grandoare, ego. Femeia fiind privită ca o proprietate, acțiunile ei se răsfrâng asupra reputației bărbatului. Nu știi să-ți controlezi femeia! Vezi că îi umblă ochii! Aceste replici au provocat multe bătăi în cuplu și nesfârșite certuri. Ofensa adusă e năucitoare, iar bărbatul cere răzbunare.

Încearcă să controleze din nesiguranță. Nesiguranța dă naștere la violență, indiferență, nesimțire.

Bărbații au motive, dar n-au educație. Pentru că educația lipsește. Alături de educație vine cunoașterea de sine. Un bărbat educat și cunoscător de sine nu va încerca niciodată să controleze, ci să colaboreze.

În familia mea am trăit, am văzut, am experimentat atitudinea negativă față de femei. Femeia putea și nu putea. Era o listă. Mama putea să gospodărească, să vină direct acasă de la muncă, să ne crească pe noi, să tacă, să respecte deciziile fără a fi consultată. Mama nu putea să bea, alcoolul are urmări grave la femei, să iasă în compania bărbaților, să se îmbrace provocator, să măcăne. Interdicțiile, devalorizarea și controlul le-am observat pe-ndelete la noi acasă.

M-am săturat. N-am ajuns să urăsc bărbatul, dar cu siguranță am devenit exagerat de sensibilă la orice formă de control. Când aud: Când vii acasă? Cu cine ești? Mi se declanșează fricile și spiritul războinic. În adolescență am fugit. Ca fată m-am ferit de băieții care-mi limitau personalitatea. Ca femeie am luptat cu bărbații pentru egalitate. Banalități de genul am rostit: E datoria mea să gătesc și să fac curat în casă? E corect să mă chestionezi la telefon cu cine sunt? E de bun simț să-mi strici dispoziția de câte ori ies în oraș cu prietenele mele?

Sufragetele au purtat lupta grea, adevărată, importantă, agresivă. Au murit femei. Îl citez pe Soljenițîn. Măcar o mică cicatrice să ne rămână în inimă moartea lor. Pentru ca totuși moartea lor să nu fi fost în zadar!

Feministele actuale luptă cu banalități, cu un misoginism care nu vrea să iasă din uz pentru că nimeni nu renunță ușor la drepturi și privilegii. Să ți se pună masa e un privilegiu. Să beneficiezi de muncă neplătită e un privilegiu. Femeia încă prestează muncă neplătită în casă. Femeia muncește mai mult la locul de muncă pentru a demonstra că poate. Femeia încă e curvă în situații în care bărbații sunt bătuți apreciativ pe umăr. Mulți și mulți, și tot mai mulți încă în viața femeii.

Partenerii în cuplu se găsesc rar, dar se pot educa. Primul pas constă în a deveni conștient de celălalt ca persoană separată de care nu dispui după bunul plac. Salvarea instituției căsătoriei, dacă mai poate fi salvată, ține de a stabili o listă cu sarcini pentru fiecare, iar femeia să nu gătească pentru că e femeie, să gătească de drag, dintr-o necesitate sau să nu gătească deloc.

Feminismul a început ca o mișcare. S-a teoretizat în doctrină. A ajuns o boală banală în prezent. Are leac. Se numește educație.

Educați-vă copiii și autoeducați-vă!

Foto: Carmen Vulpea boemă