RUSIA CA O CLASĂ DE PUBERI

De 24 feb., 2023 0 No tags 0

Insist cu cititul, cititul ne ține zdraveni la cap. O să vă mai povestesc despre Arhipelagul Gulag de Alexandr Soljenițîn. Mă aflu în continuare la primul volum. În total sunt 3 volume de oroare omenească.

În anul 3 de facultate am citit, datorită programei, jurnale și memorii din perioada comunistă. Doza aia de barbarie primită la 20 de ani m-a ținut departe de Arhipelag. Am citit totuși O zi din viața lui Ivan Denisovici. După ce am sfârșit am zis gata. Gata! Am rămas pe poziții până anul acesta.

Primele capitole au fost cum m-am așteptat. M-au sfârtecat sufletește. De multe ori m-am oprit și am strâns cu putere ochii. Am încordat mușchii fesieri. M-am ridicat și m-am plimbat prin cameră. Nu am plâns. Soljenițîn, cum am mai notat, are simțul umorului în ciuda anilor petrecuți în lagăr.

Am ajuns cu lectura la procese. Soljenițîn povestește despre pornind de la anul 1918. Apar și stenograme. În timp ce citeam, știți cum e, a început mintea să-mi fugă. Kafka mi-a venit în cap, urmat de Golding și de o imagine a clasei mele, un laborator de biologie, din generală. E ușor să ghiciți de ce Kafka. De la Procesul la procese în care vinovații nu cunoșteau motivul încarcerării. Absurd? Nu, realitate rusească. Golding s-a ivit împreună cu laboratorul de biologie unde am terminat clasa a VIII-a. Rușii au avut și continuă să aibă un comportament de bătăuși rămași fără îndrumarea adulților sau a unui diriginte. Copiii fără atenția adulților sar din Originea speciilor de Darwin sau chiar din cotețele cu porumbeii studiați. Cel mai puternic câștigă, grasul mănâncă cel mai mult.

Simplist, îmi imaginez Rusia ca o clasă de puberi, eu și colegii mei din clasa a VIII-a, rămași fără dirigintă. O să dau nume. O să schimb numele reale ale colegilor. Șeful clasei n-ar fi ajuns blânda Ioana sau înfigăreața Iulia, ci bătăușii Gheorghe și Vasile. Rusia, după căderea imperiului, a rămas să fie condusă de Gheorghe și Vasile. Ei să alcătuiască legislații, coduri, consilii etc. Mă bufnește râsul. Gheorghe și Vasile, așa cum i-am cunoscut eu, n-ar fi fost capabili, cum nici Stalin, așa cum am citit eu, nu a fost capabil.

Asta îmi vâjâie mie prin cap în prezent. De Dragobete n-am nimic de zis. Aș mai menționa Marile Puteri. Dacă aceste puteri n-ar fi exploatat alte popoare, ar fi ajuns ca Rusia, să presare pe suprafața țării lagăre de muncă forțată pentru îndeplinirea delirului celor de la conducere?

Ce chip ar avea lumea azi fără exploatarea celor slabi și e cu putință o asemenea lume?

Foto: Carmen Vulpea boemă

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
17 − 5 =