Ajutați-mă ca fiicele noastre să aibă alternativă la femeile de plastic

De 17 nov., 2022 0 No tags

Mi-am cumpărat flori. I-am dat apartamentului o nuanță de mov. Mi-am făcut manichiura. Le-am dat mâinilor un aspect de curat. Am luat prânzul la Homemade. I-am dat zilei semnificație prin câteva fotografii pentru proiectul #poartariduri. Cu o fată de 12 ani căreia i-au venit toanele, acum râde, acum i se schimonosește chipul, acum îmi face bilețele cu te iubesc în cinci limbi, acum ridică tonul, acum mă îmbrățișează, îi dau o deosebită atenție acestui proiect.

Îmi doresc ca fetele și tinerele să aibă ce să admire pe lângă femeile de plastic. M-am săturat de Barbie, de frumusețe coruptă, de frumusețe din bisturiu, de frumusețe nepământească. De aceea o să mă străduiesc să scot în față femei frumoase, interesante, inteligente, educate. Femeile educate fac diferența dintre o victorie măruntă și un război câștigat.

Ce înseamnă o victorie măruntă? O să mă folosesc de exemple din viața Marei. Și-a cumpărat un hanorac descoperit pe Tik Tok. O frumoasă fată de acolo l-a recomandat. Bucuria a durat până la prima purtare. Să vă lămuresc și cu războiul câștigat. I s-a dat posibilitatea la școală să-și mărească nota la matematică. A reușit. Toată ziua i-au sclipit ochii, iar încrederea în sine i s-a consolidat.

Femeile doar frumoase colecționează victorii mărunte. Pozele perfecte de pe Instagram alcătuiesc dovezi irefutabile. Prea puține știu ce înseamnă irefutabil. Unele s-ar putea să zâmbească. Futabil le va deruta și le va trimite mințile vlăguite de fuga după locul 2.55 din cursa Chanel pe urmele unei nopți fierbinți. Ca să fiu sinceră acum, femeie doar frumoasă sau femeie frumoasă și interesantă, toate visăm la nopți deosebite de plăcere sexuală. Sexul practicat cu conștientizare delectează trupul și farmecă mintea. Nu cunosc plăcere mai mare!

Ca să aibă ce să admire fetele ca Mara, e necesar să iasă în față și femeile inteligente și educate. Se vaită ele că nu știu să pozeze, că nu se pot relaxa, bla, bla, bla! Să pozezi înveți. Să ai o părere personală presupune școală și carte, carte și școală. Fără educație pierdem 1% care ne diferențiază de verișoarele maimuțe.

Ajutați-mă să scoatem în față femei frumoase, îngrijite, inteligente, originale, educate. Ajutați-mă ca fiicele noastre să aibă alternativă la femeile de plastic.

Foto: Simona Nutu

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
2 − 1 =