Scrisul moare. Nimeni nu o să mai citească. Ziare cu renume și-au închis porțile. Bibliotecile adună praf. Nu li se trece pragul. Blogurile dispar și ele. Cuvântul galopează în extincție.
Mereu m-am întrebat de ce unele persoane refuză să deschidă o carte. A citi înseamnă a face un pas spre cunoașterea de sine. Cum putem să descoperim cine suntem dacă nu ne chestionăm, dacă nu renunțăm la convingerile luate de-a gata din familie? Și mai ales, cum reușim să fim interesanți?! Cum?!
Mă plictisesc înfiorător în compania unor persoane. La un moment dat în discuție încep să fantazez. Transform capul într-o nucă și o scutur puternic în mână. Dacă e un chip frumos, cu buze conturate, mă întreb cum sărută. Las să-mi scape câte o interjecție. Aha, înțeleg! De fapt mă prefac, nu înțeleg, nu vreau să.
E greu să fii interesant, să faci ceva interesant în zilele noastre. Sine qua non, nu se mai înfăptuiește nimic fără a utiliza următoarele cuvinte: originalitate, autenticitate, calitate. Cel puțin în mediile în care mă învârt eu. Îmi dau deseori ochii peste cap. În minutul imediat următor încep să mă cert. Cine te crezi?! Ești buricul pământului? Mă legitimează ceva sau cineva să reacționez sfidător?!
Nu știu să vă răspund, cum nu știu să-mi răspund. Nici nu-mi doresc să existe o mulțime de persoane asemănătoare mie. Pe alocuri, aș pretinde. Simplific totul în ultimii ani. Rar ajung la drame. Eșuez când vine vorba despre viața mea sufletească dedicată Marei. Mara mă provoacă și mă încearcă în prea multe feluri ca să deschid acum subiectul. Am folosit-o doar ca argument.
Nu ajung la drame. Abuzez de o conjuncție. Și?!
Și ce dacă nu mănâncă Mara supă și felul doi?! Și ce dacă nu locuiesc la casă?! Și ce dacă nu mă place vecina de sub mine?! Și ce dacă Făt Frumos anulează concediul în ultima clipă?! Și ce dacă deține puteri magice. Aproape orice acțiune, faptă, cuvânt sau gest încremenesc într-un sens obiectiv, lipsit de conotații.
Mara m-a apropiat de gândirea primară. Mă dusesem prea mult în abstract. În abstract femeile sunt exclusiv cicălitoare, iar bărbații sunt exclusiv bărbați, orice ar însemna banalitatea asta.
Și ce dacă moare cuvântul? Și ce dacă blogurile dispar? Ne suflecăm mânecile și lucrăm. Muncim mințile și lucrăm brațele. Ne adaptăm. Simplificăm. Fumăm din când în când. Iubim. Râdem înainte de toate.
Foto: Simona Nutu
ianuarie 17, 2019
Poate sunt o moară stricată, dar care e faza cu deschisul cărții? citim tot timpul și deschidem diverse cărți (eu am una sau două tot timpul pe birou), de ce tot zici cărți fără să faci referire la ceva anume?
Știi când ești interesant? atunci când ești pasionat de ceva, orice ar fi acel ceva. Ca om educat ai să găsești tot timpul o experiență interesantă în a asculta pe cineva care e pasionat de ceva și ai să înveți ceva nou. Blogurile dispar pentru că au devenit o chestie comercială și dubioasă – în România. În rest nu dispar, dar nici nu atrag atenția pentru că publică chestii care nu ajută pe nimeni. Oamenii s-au săturat să li se vândă tot timpul ceva și să vadă un blogăr că se chinuie să adune cititori în loc să-i respecte pe ăia pe care îi are deja. Dar hei, ce știu eu.
PS: Nu vreau să fiu heităr, dar stai pe pista de biciclete.
ianuarie 17, 2019
Dam, Dam, Dam!
”Faza cu deschisul cărții” este că unele persoane nu deschid cărți, nu citesc. Nu am insinuat, a fost simplu și clar exprimat.
Văd că ai răspunsul la a fi interesant. Bravo ție! Despre bloguri chiar vorbești ca o moară stricată. Răspunzi cu automatisme. Știu, știu, mârlan ca întotdeauna. Tonul moralizator e susținut și de anonimat. De ani de zile spui ce gândești, dar nu spui cum te cheamă.
Și chiar o asemenea încheiere? Scriu eu exclusiv pentru a mă face plăcută?! Mă dezamăgești, zău! Îmi place personajul creat de tine, apreciez ce scrii, ți-am acordat credit pe unele subiecte. Te rog, nu mă lua cu ”stai pe pista de biciclete.”
ianuarie 18, 2019
N-am zis că scrii exclusiv pentru a te face plăcută. Dar scopul nu era să se adune cât mai mulți cititori „să crească blogul” cum se zice? corectează-mă dacă am înțeles eu greșit. Am lansat la un moment dat ideea că poate unii n-o să avem niciodată o comunitate mare în jurul nostru și asta e, renunți la blog sau continui din motive care te privesc personal.
Nu ajută chestia cu numele. Am încercat la un moment dat să comentez cu numele și adresa de mail pe care o folosesc zi de zi, nu cea făcută pentru blog – exact același rezultat și asta pentru că atunci când oamenii nu vor să comunice, nu contează cine e interlocutorul. A fost un curent la un moment dat, toți trebuia să aibă numele în domeniu sau scris mare pe blog CA SĂ TE POATĂ GĂSI UȘOR ĂIA CU CAMPANIILE. Am făcut un blog ca să pun diverse pe el, pentru profesional am linkedin iar pentru personal am facebook. Sau, pentru absolut orice am un mail pe blog pe care chiar îl citesc.
Cumva mi-e greu să înghit atitudinea de pe blogurile românești atunci când văd cum se discută pe reddit de exemplu, la modul anonim cum ziceți voi, despre tot felul de lucruri, în timp ce aici se trezește câte unul să spună că ți-e ușor să vorbești, că nu ai nume și prenume.
Nu știu exact care e scopul tău pe termen lung aici, eu momentan te văd ca o doamnă aici într-o blogosferă unde se umblă cu mâinile murdare, dar sper să-ți iasă.
ianuarie 18, 2019
Scopul meu este să scriu, în primul rând. Blogul semnifică și o ratare a mea ca scriitor, dacă vrei. N-am reușit într-o parte, mă consolez cu defularea aici.
În al doilea rând doresc să mă întrețin cu blogul. Recomand ca orice alt blogger produse sau servicii în care cred. Dau exemplu clinica Smile Vision. Sunt clienta lor, nu le fac reclamă pur și simplu.
Credeam că ai desprins de-a lungul anilor ce anume mă motivează. Încă visez să devin un scriitor, unul interesant, cu viziune, cu ceva de zis.
Dar să lăsăm astea. Ce crezi despre inițiativa Borcanul cu ulei? Chiar am reciti articolul tău despre ”cartofii prăjiți”. 🙂
ianuarie 18, 2019
Prima dată când am auzit de chestia cu uleiul cred că era ceva cu un tip din București – își spunea uleiosul parcă – și m-a scos din sărite modul în care promova toat tărășenia, în sensul că erau informații greșite. Eu de principiu sunt pentru protejarea mediului înconjurător și împotriva folosirii abuzive a resurselor (oricare ar fi ele), dar nu-mi place prosteala și informațiile greșite aruncate în stânga și în dreapta. De aici și aversiunea mea pentru Eco Club Timișoara și VPB.
Am avut la birou o discuție legată de eliminarea uleiului – canalizare sau pus într-o pungă sau ceva similar și aruncat la gunoi. Dacă îl verși în canalizare, acesta ajunge la stația de epurare în apa uzată și teoretic e separat – mă rog, mecanic și biologic se ajunge la apă considerată curată care e tot timpul supusă probelor de laborator. Practic, echipamentele alea au și ele limitele lor și apa aia, deși respectă normele, nu e chiar așa curată pe cum ne-am dori.
În a doua variantă, când îl arunci la gunoi, ajunge la o groapă de gunoi alături de restul deșeurilor menajere și probabil se va infiltra în sol cu timpul. Deșeurile descompuse se transformă în levigat (o zeamă nasoală) și biogaz care, din nou teoretic, sunt extrase din stratul superior al solului care oricum rămâne contaminat.
Părerea mea a fost că ar fi mai bine în canalizare, dar dacă toți am face asta ar fi mult prea mult ulei. Gândirea mea a fost că stațiile de epurare pot fi controlate mai bine și oricum sunt retehnologizate din când în când. Ideal da, ar trebui dus direct la cineva care să-l recicleze. În plus a folosi banii pentru nu știu care grădiniță da, e un gest frumos. Văd că e lipsit de propagandă, deci n-am nimic împotrivă, sper să fie un succes.
Aș vrea totuși ca lumea să înțeleagă că colectarea și reciclarea sunt lucruri diferite, al doilea nu e neapărat o consecință a primului. Degeaba colectăm selectiv, dacă ajung toate în același loc – normal că e primul pas colectarea, dar trebuie să se închidă cercul. În plus colectarea trebuie să-ți fie la îndemână și aici avem mult de lucru.