M-am trezit de dimineață cu un unic gând: să scriu. Nu mai pot, trebuie să scriu. Ce? Orice. Să notez cuvinte, să copiez citate, să încerc o poveste, să aleg confesiunea.
Nu m-am hotărât încă.
Zilele trecute am visat o prietenă care a plecat foarte departe acum câțiva ani. A murit. Am încercat să descopăr în jur ce anume a declanșat amintirea ei. A revenit ceva din trecut, dar fără legatură cu prietena mea. M-am revăzut pe mine în obscuritatea barului deținut de tatăl meu. O făptură măruntă, așezată pe un scaun, iar mâinile le frecam de genunchi. Semnificația gestului: emoția. Urmăream la televizor serialul Dr. Quinn.
Ah! Dr. Quinn! Așteptam cu frenezie fiecare miercuri. Nu m-aș fi lăsat dusă nicăieri. Doar miercuri seara puteam să-l văd pe Joe Lando. Când s-au sărutat pentru prima dată personajele aproape mi-am rupt degetele. Le împingeam în mușchii picioarelor și mă opream când nu mai suportam durerea.
Visam și mă întrebam despre dragoste.
Nu mi-aș fi imaginat atunci că în viitor o să provoc suferință și o să sufăr în dragoste.
În cărți, în povești, în filme, suferi puțin înainte să se confirme nobilul sentiment. Pe vremuri găseam noblețe în iubire. În prezent simt baudelairian.
Reaua şi buna ta privire
Împrăştie de-a valma şi fericiri şi crime,
De aceea tu cu vinul te potriveşti la fire.

De-a valma, asta e iubirea.
Fericiri și crime, asta e iubirea.

Ce nu e iubirea: o continuă fericire.

Dar il aleg tot pe Baudelaire:

Sirenă rea sau înger, drăcească sau divină,
Ce-mi pasă când tu – zână cu ochi de catifea,
Mireasmă, ritm, lucire, o!singura-mi regină!-
Faci lumea nu prea slută şi clipa nu prea grea?