Ați întâlnit vreodată gânduri de mamă sau de gospodină transformate într-o capodoperă, într-un Munte vrăjit sau într-un Orlando?
Mă ridic în fiecare dimineața din pat ca orice alt autor din lumea mare. Primii pași aș jura că sunt identici. Cu toții luăm drumul spre baie. Ce se întâmplă apoi? La mine se aude mama. Fiecare ureche răspunde unui glas.
Mama!
Mama!
Mă spăl pe dinți și mă privesc în oglindă. Mi-e gândul doar la ceai, la canapea, la Jurnalul lui Kafka. Am ajuns la Caietul al VIII-lea. Trece o oră între gând și faptă. Lectura ridică o barieră. Suspendarea gândurilor despre detergenți, supermarket și treburi casnice mă încurajează să-mi suport viața.

Îmi suport viața cu grație. O găsesc adeseori plăcută, amuzantă, privilegiată. În unele minute, alteori ore, zile mai rar, mă doboară inutilitatea. Stau inutilă pe canapea. Sorb ceai. Citesc Jurnalul lui Kafka. N-am visat niciodată să salvez lumea. N-am visat niciodată să schimb destine. Am crescut cu lipsuri, iar aceste lipsuri mi-au modelat visele. Dacă e să fiu corectă, mamanu mi-a modelat visele. Mereu i-am reproșat atitudinea supusă, nepretențioasă. Parcă-l aud în urechea distinsă pe personajul lui Dickens, Uriah Heep: Be humble, be humble!

M-am împotrivit prin însușire inconștientă. Am rămas refractară în teorie. Gura a rostit adevăruri inconfortabile, dar ce am înfăptuit? Visul l-am retezat. Un vis fără cap, un vis blocat în nevoi primare, un vis al lui mamanu de a sta iarna la căldură și vara la răcoare. M-am așezat comod în viața mea, iar eu în tot acest timp am crezut că am timp pentru excelență.

Amuzant, ușor trist, suportabil. E călduță viața mea, e acel moment al zilei când soarele pătrunde blând pe fereastră. Spectacolul de umbre și lumini te fascinează. E o promisiune acolo, o speranță, dar și o moarte.
De-a lungul anilor am ucis variații de a fi și am devenit cine s-a nimerit prin noroc și ghinion. Prea puțin am avut controlul propriei vieți.

La 20 de ani am avut un anturaj. Acel anturaj a dat și a schimbat viața. În prezent cred că am un control doar asupra felului cum gândesc. În gândire s-ar putea să ating excelența. Cum? În primul rând pentru că râd des și din tot sufletul.

Umorul e salvarea mea.

Foto: Simona Nutu