Leagănul

Deoarece ieri am vorbit de Leagănul lui Lucian Blaga, mă simt datoare să pun azi pe blog întreaga poezie.

Lucian Blaga – Leagănul

Eram așa de obosit
și sufeream.
Eu cred ca sufeream de prea mult suflet.

Pe dealuri zorile își deschideau pleoapele
și ochii înroșiți de neodihnă.

Pierdut – m-am întrebat:
Soare,
cum mai simți nebuna bucurie
de-a răsări?

Și-n dimineața-aceea fără somn
cum colindam cu pași de plumb
într-un ungher ascuns am dat de-un leagăn.
Păianjenii-și teșeau în el măruntele lor lumi,
iar carii-i măcinau tăcerea.

L-am privit cu gândul larg deschis.
Era leagănul
în care-o mână-mbătrânita azi de soarta mea
mi-a legănat
întâiul somn și poate-ntâiul vis.

Cu degetele amintirii
mi-am pipăit
încet,
încet,
trecutul ca un orb
și fără să-nțeleg de ce
m-am prăbușit și-n hohote
am început să plâng deasupra leagănului meu.

Eram asa de obosit
de primăveri,
de trandafiri,
de tinerețe
și de ras.
Aiurind mă căutam în leagănul bătrân
cu mâinile pe mine însumi
– ca prunc.

4 Comments
  • Dan
    decembrie 7, 2012

    Aproape gând la gând…

  • Andreea
    decembrie 10, 2012

    De mult nu am mai citit o poezie.

  • Domnul C
    decembrie 10, 2012

    Expresia „sufeream de prea mult suflet”, m-a dus cu gandul la Fanus Neagu, care spunea, dragul de el, ca sufletul e distanta dintre inima si umbra ei.

  • dunia
    decembrie 11, 2012

    @Dan

    Nichita cu Blaga, da, da. 🙂

    @Andreea

    Ti-as sugera un volum de versuri, Minulescu, Nichita, Eminescu, Blaga, Mircea Micu pe noptiera de langa pat. Seara inainte de culcare se citeste usor o poezie.

    @Domnul C

    Fanus Neagu. Spre rusinea mea, nu am citit nimic de Fanus Neagu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
28 × 5 =