O viață aici și o viață în altă parte

De 20 iul., 2022 0 No tags

Am terminat Cartea iluziilor de Paul Auster. M-am apucat de Billy Bathgate de E.L. Doctorow. Am trecut deja de primele 100 de pagini care pentru mine reprezintă botezul. Decid dacă îmi place sau nu. Indiferent de răspuns, cartea o citesc. Au fost cărți care m-au provocat să mă arunc pe jos ca un copil mic când pune plictiseala gheara pe el. Nu e cazul cu ultimii autori. I-am devorat de Kadare, Murakami și Auster. Mi-a trecut prin cap, care e plin de idei crețe și ondulate, că datorez foamea de romane pauzei lungi. Nu m-am oprit din a citi beletristică, dar am împins-o în margine. Psihologia, istoria și filozofia m-au atras mai mult.

Câteva zile m-a mulțumit răspunsul. Devorez romanele pentru că mi-au lipsit. Petrecându-mi timpul acum în compania lor, realizez că le-am dus dorul, dar m-am prefăcut. Oare cu ce mă mai prefac? Mă suspectez de falsuri, mai ales că mereu m-am simțit împărțită în două, între o viață aici și o viață în altă parte, între ceea ce sunt și ce nu am devenit, sau ceea ce am devenit și ce aș fi putut ajunge. Nu vă chinuiți să înțelegeți sau măcar turnați-vă un pahar de vin și citiți în timp ce sorbiți. Eu mi-am turnat vin pe fundul paharului. Mi s-a scurs o picătură pe sticlă. Am șters cu șervețelul, dar s-a prelins pe degetul mijlociu. M-am șters și am mirosit. Mi-am amintit de vinul de la biserică și m-am strâmbat. M-am reașezat la laptop și v-am povestit despre.

Cu ce altceva mă mai prefac? Nu mă cruț cu întrebările. De dimineață în parc am avut posibilitatea să observ nestingherită două mame. Mateiu a insistat să se dea pe tobogan și să repete. Discuția despre o fetiță cu un nume care la biserică a primit și alt nume mi-a smuls un zâmbet. Mamele din parc și copiii lor mă ajută să-mi fac o idee despre viitorul României. E trist! Aș putea să-mi mai torn un pahar și încă unul, iar după al treilea să o țin tot așa. Să iau calea beției. Țara asta n-are șanse. Nu propun emigrarea. Dezamăgirea e cruntă, e la nivel de specie. Nu știu ce e de făcut, nu am nici o propunere, nu vin cu nici o idee și nu sper.

Iau ziua cum vine. Viitorul se impune indiferent de atitudinea mea, de acțiuni, fapte și circumstanțe. Iubesc oamenii. Detest oamenii. Mă dezgustă. Mă plictisesc. Mi-e dor de unii. Nu pot fără ei. O fi de la vin. Mai bine nu aș publica astă seară, dar o să mă ghidez după comentariile voastre. Firește, e nevoie de persoane interesante și cu umor, cei prea serioși au altceva de realizat în cele 24 de ore ale zilei.

Eu vă îndemn să purtați cărți și să-mi povestiți despre ele. Viața devine suportabilă, interesantă, o aventură cu ele.

Foto: Simona Nutu

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.


Solve : *
27 − 13 =