Am fost sclavi simpli. Am devenit sclavi costisitori

De 21 iul., 2022 0 No tags

Ieri a răsfoit Mateiu albumele Marei. S-a oprit la Modigliani. A privit câteva secunde o femeie goală, tolănită în pat, cu sprâncene negre, subțiri, drepte, și păr la subraț. O femeie urâtă după gustul meu de aici zăpăceala care a urmat când a rostit: Mama! Am râs.

Astă seară l-am adormit pe Mateiu tolănită în pat ca femeia lui Modigliani. La un moment dat m-am ridicat la marginea patului ca să-mi redirecționez gândurile. Când mă stăpânesc gânduri și senzații neplăcute, mă fâstâcesc. Emoția puternică provoacă o mișcare aproape necontrolată. Fix ca acum 11 ani, când o adormeam pe Mara, preocuparea pentru moarte a revenit. Îmi este teamă că mor și o să-mi crească pruncii fără iubirea mea.

Pe marginea patului, cu Mateiu la piept, m-am întrebat ce anume îi determină pe oameni să țină atât la viața lor. Dacă bătrânețea n-ar presupune boală, durere, incontinență, sclerozare, s-ar putea împăca cineva cu dispariția?! Cunoaștem această viață și numai această viață. Credincioșii își mai imaginează o viață. Necredincioșii contemplă, eu contemplu un sfârșit nedrept. De ce să părăsesc ceea ce cunosc pentru ceea ce nu cunosc? Sunt curioasă de ziua aceea în care o să mă împac cu moartea. În prezent o ușuiesc. Să zboare ca păsările nepoftite.

În Billy Bathgate de Doctorow, primul meu Doctorow cum am stabilit cu T.O. Bobe într-un schimb de replici pe Facebook, am citit, cât am apucat în cele 120 de pagini, descrierile a câteva crime. Cât de puțin conta viața la începutul secolului XX. Apoi mi-au sărit gândurile la prizonierii japonezi din lagărele rusești. Vieți care au contat pe pământ cât găinațul de porumbel.

Individul s-a ridicat în importanță prin îmbunătățirea condițiilor de viață. Doar într-o economie puternică sau oarecum stabilă, viața individului s-a transformat din sclav simplu în sclav costisitor. Plătim scump accesul la cunoaștere prin ignorarea cunoașterii propriu-zise. Accesul la informație a produs un paradox. Cunoaștem, dar nu știm. Știm, dar nu avem habar. E un fel de moarte vie. Cunoaștem că murim, dar nu știm ce va fi. Știm că vom muri, dar nu avem habar de obscenitatea morții.

De aceea e important să luăm zilele cum vin. Să afurisim stupiditatea. Să râdem cât mai mult, cât mai tare.
Dacă tot părăsim singura lume cunoscută, de ce să nu o facem cu zâmbetul pe buze? Venim urlând, să plecăm într-un mod corespondent. Cu surle și trâmbițe, trăim supuși, să ne revoltăm în moarte.

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.


Solve : *
21 − 5 =