De o săptămână îmi tot apar, la amintiri pe facebook, poze de la Gaudeamus. Din 2008, luna noiembrie a primit o nouă semnificație pentru mine prin participarea benevolă la târgul internațional de carte. Împreună cu câteva prietene, iar din 2016 și cu Mara alături, trei sau patru zile le-am dedicat cărților, teatrelor, ateneului, operei, muzeelor, prânzurilor copioase la Carul cu Bere sau Lacrimi și sfinți, micului dejun la Ad Hoc, prietenilor, certurilor, achiziției de cărți sau de lenjerie intimă când Timișoara descria un mare handicap la acest capitol.

În acest an, dintr-un motiv cunoscut de întreaga planetă, Gaudeamus nu a mai avut loc. Stăm acasă. Stăm în casă. Ne luptăm cu dispozițiile. Ne îmbărbătăm cu un pahar de vin, prin discursuri patetice în oglindă, citind o carte sau alta, vizionând filme etc.

Mara și cu mine, amândouă atinse de dorul de Gaudeamus, ne-am apucat de o carte luată anul trecut de la Editura Univers. Acum! Nu presupuneți că Mara are dorințe puternice când vine vorba despre lectură. Oh, nu! La București, cu ocazia târgului de carte, Mara a savurat macarons de la Paul, s-a bucurat de spectacolele teatrului Țăndărică, s-a mișcat lejer prin Cărturești Carusel în căutarea unul carnețel fără număr, și-a cumpărat cărți pentru biblioteca ei. Într-adevăr funcționăm cu două biblioteci într-una: titlurile ei, titlurile mele, Mami zână, Suntem într-o carte și Iliada, Micul prinț, Nesupusele, 100 de femei pentru 100 de ani de Românie Modernă.

Seara, înainte de culcare, citim dintr-o carte. Încă mă mai roagă să-i cânt, dar și citim. Ca regulă, am stabilit că înainte de culcare, să mergem pe titlurile alese de mine. Luna aceasta, după ce am sfârșit cartea despre Mozart, am scos din maldărul de cărți adunate pe scaunul de lângă pat, Nesupusele. Dacă nu ajungem la Gaudeamus anul acesta, să vină Gaudeamus la noi! Și am deschis cartea, acțiune care a declanșat o furtună. Dar de ce cartea asta? Tu mereu alegi. Tu ai cumpărat-o pentru mine. Etc!
A ascultat bosumflată, dar a cucerit-o povestea campioanei paraplegice la schi. A doua seară a ascultat ușor bosumflată. A treia seară mi-a cerut să citească ea o poveste.
Vedeți?! Eu am un copil care prima dată spune nu. Refuză. Alege calea ușoară. Iar eu insist. Ea plânge de cele mai multe ori. Nu! Nu! Nu! Gestionez greu aceste situații, dar îmi ascult mintea. Trec peste mâhnirea provocată de lacrimile ei de crocodil. O las baltă după ce am încercat ceea ce i-am propus, apoi o chestionez despre. Mai dorești sau nu? În zece ani, am avut parte din un singur nu real, regândit și acela după un timp.

N-am ajuns la Gaudeamus anul acesta. A venit Gaudeamus-ul la noi. Continuăm cu poveștile din Nesupusele.