E sigur acum, imediat blogul o să mai aibă un text despre Turcia.Când am scris data trecută, nu eram sigură dacă o să mai revin asupra experienței mele din această țară.
Totuși, revin.
Din cele câteva zile petrecute acolo, mi-e imposibil să scriu despre turci, dar trăirile mele numără impresii destul de puternice. Am privit fizionomia turcilor, dar am meditat la opulență. Comportamentul omului turc mi-a rămas necunoscut, la hotel am avut parte de angajat care zâmbește, nu de etnie, nu de cultură sau fel de a fi.
Hotelul meu, ca multe altele de pe litoralul turcesc, numără o mână de stele, iar construcția lui aducea foarte bine cu un mic orășel, nu-ți lipsea nimic sau venea în întâmpinarea nevoilor tale. În prima seară, am ajuns seara la hotel, știu că m-am oprit în apropiere de recepție, am dat capul pe spate și am privit. Bineînțeles că am scos onomatopee, dar am și rostit: parcă am fi, iar propoziția mi-a fost completată de un angajat român care tocmai trecea pe lângă mine, eu, parcă am fi, el, în Turcia.
Parcă am fi în Turcia.
Asta a ieșit. Eu voiam să spun că parcă am fi pe un vapor de croazieră. Construcția hotelului te trimitea puțin cu imaginația în direcția apelor și a vapoarelor.
Angajatul acela avea și el dreptate. În jur, lux. După două zile, am schimbat cuvântul. Nu de lux am avut parte, ci de opulența, diferența există în cuvânt, dar mai ales în experiență. În Turcia nu experimentezi splendoarea și eleganța hotelurilor, ci abundența și prisosul. Fără absolut nici o plângere despre hotel, afirm că am petrecut câteva zile în belșug. Toate obiectele, toate decorurile, toate decorațiile nu se îmbinau pentru eleganță, toate se potriveau unei așteptări ale omului bogat. Să mai amintesc și aici diferența dintre bogat și aristocrat? Nu e necesar. Constatarea asta a mea m-a întristat. Exact, cam asta fac eu, caut cusururi într-o viață îmbelșugată, dar forma fără fond, personalitatea fără caracter îmi provoacă năsucul să fie ghiduș. Se strâmbă după niște comenzi ale creierului care nu poate să împace contrariile. De fapt, toate împotrivirile mele sunt cauzate de aceste contrarii.
În ora aceasta de viață caut să mă împac, și nu știu cum și de ce, dar Turcia a adus o oră importantă în ceasul vieții mele.
Să râdem înainte de toate
Dunia
flori de camp, curcubee, oameni si carti
Buy me a coffee
Ambasador pentru
Preferința vestimentară a blogului, Atelier Bobar
Partener mieros/sănătos al blogului
Partener prețios al blogului
Acum citesc…
octombrie 3, 2013
Mie mi se pare că amesteci niște lucruri aici. Luxul nu înseamnă abundență, sau cel puțin nu asta e principala caracteristică a luxului când vorbim de turism. E normal ca la un hotel de lux să ai de toate, iar diversitatea dă impresia de abundență. Un hotel de lux are extravaganță, iar angajații săi sunt cu o treaptă mai jos decât tine. Într-un hotel de lux trebuie să ai impresia că acei angajați sunt acolo să-ți facă ție pe plac, tu trebuie doar să ceri. E un loc unde nu ți se va spune ”dacă nu-ți convine, du-te-n altă parte!”. De asemenea, prețurile sunt mari și ascunse. E simplu, dacă vrei, ceri, pentru că îți permiți.
Mie nu-mi place ideea de hotel sau restaurant de lux. Îmi plac oamenii calzi, veseli/triști, după cum le-a fost ziua. Nu trebuie să fie îmbrăcați impecabil, nu trebuie să fie rigizi, nu trebuie să meargă și să se miște în general ca niște pisici. În 2008, cazat fiind la un spa de 5* în Spania, am preferat să-mi iau cina la o pizzerie din apropiere, deși cu o seară înainte gustasem niște medalioane divine la restaurantul hotelului.
Într-un fel mă întristează (nu știu de ce) faptul că legi conceptul de all inclusive de turci. El este peste tot în lume și e preferat de un anume gen de turiști. Nu are legătură cu cultura sau stilul de viață al celor ce-l propun.
octombrie 3, 2013
Aha! Tu deșteptule, eu confund luxul cu abundența? Vezi, nu citești cu atenție. Luxul înseamnă eleganță, abundența înseamnă opulență. Am atras atenția asupra opulenței, oarecum legata de ruși.
Nu leg all inclusive de Turcia, să știi, îmi place Turcia. Vreau să merg la Istanbul.
Poate dacă citești cu mai mare atenție, revenim asupra textului.
octombrie 4, 2013
Ai zis că inițial era lux, că te așteptai la lux. Toată lumea când aude de all inclusive se gândește la lux – asta era de fapt problema.
”Toate obiectele, toate decorurile, toate decorațiile nu se îmbinau pentru eleganță, toate se potriveau unei așteptări ale omului bogat.” – asta sună pur și simplu ciudat, având în vedere că în condițiile astea nu merg oameni bogați.
octombrie 4, 2013
Da măi Dam, prima impresie, lux. După două zile am privit mai mult, mai atent. Am trecut de la lux la opulență fără nici un fel de judecată deformată despre turci.
Opulența asta e doar o nevoie pe care ei și-au achitat-o. Cerere fiind, au ridicat hoteluri după nevoile celor care sunt dispuși să plătească. Iar rușii sunt bogați, dar rafinamentul nu-i prea descrie. Am scris descrie, nu caracterizează. Nu judec un popor după o mână de ruși.