Mateiu s-a luat la trântă cu emoția. Pierde în fiecare zi, la orice încercare. Piesele care nu se potrivesc îi umplu ochii cu lacrimi. Lucrurile refuzate îl enervează. Se aruncă pe jos. Trântește ușile. Țipă.

Mara s-a luat la trântă cu hormonii. Pierde și ea în fiecare zi. Nasul e plin de coșuri. Emoțiile o sufocă. Nu trântește ușile. Ridică tonul uneori pentru că eu o fac.

Oricât mă exasperează crizele lui Mateiu, nici nu se compară cu neliniștea provocată de vârsta Marei. O privesc minute în șir când doarme pentru a o regăsi pe bebelușa Mara. Mi-e frică de ceea ce urmează. Am reușit să cresc o fată responsabilă și cu bun simț. Cum să reușesc să cresc o tânără cu un sens? Cum să o învăț să se ajute singură? I-am cerut ieri să alcătuiască un plan pentru următorii trei ani. A avut nevoie de explicații și sunt sigură că vor urma alte explicații. Doresc să iau câte un zece la toate materiile. Am zâmbit. Bravo! Am felicitat-o. Nu despre școală e vorba aici. Dar despre ce, nu pricep?! Cred, Mara, nici eu nu am imaginea de ansamblu, că mă străduiesc să te provoc să tinzi către ceva. Un plan ajută. Un plan e întotdeauna mai bun ca nici un plan.

Îmi place viața mea. S-a așezat binișor. Mă întreb cum s-ar fi așezat cu îndrumare. Profesorul de psihologie din liceu a încercat să mă îndrepte spre o direcție. Mergi la facultatea de Psihologie, Dunia! A văzut potențial. Eu n-am văzut, dar s-a concretizat în zecile de cărți de psihologie citite și în căutări. Nu regret facultatea de Litere. Să scriu și să citesc înseamnă viață pentru mine. Puteam să împac iubirile astea. Le-am separat. Pentru că n-am avut îndrumare. Îndrumarea nu schimbă viața, ci îi dă direcție, sens și împlinire.

Dacă reușesc cu Mara, atunci poate o să povestim despre planul ei pe următorii trei ani.

Foto: Simona Nutu