Pomană sau celebrarea vieții

Mă pregătesc de o pomană. Citiți pomană și gândiți-vă la parastas. Parastasul este o slujbă religioasă făcută pentru pomenirea morților. Sâmbătă, familia mea o să-l pomenească pe bunicul meu. Rudele din toate colțurile țării se adună la masă. Morții prilejuiesc întâlnirile de familie.

Când m-a anunțat mamanu că a trecut un an de la moartea lui tataie și că urmează pomana, m-am împotmolit semantic în cuvântul pomană. M-am întrebat: De ce pomană? Pomana te duce cu gândul la ceva gratuit, primit de nevoiași de la privilegiați. Masa care urmează să fie servită în familie o consider o celebrare a vieții lui bunică miu. A avut, din punctul meu de vedere, o viață împlinită. A supraviețuit războiului. Era doar un copil atunci. A suportat foamea de după. S-a însurat. Și-a construit o casă cu nevasta lui. Au avut împreună trei copii. Au ajutat la creșterea nepoților, iar tătaie și-a cunoscut, atât cât i-au mai permis mințile, și strănepoții.

Mi-l amintesc într-un pardesiu de culoarea castanei coapte. Mă lua uneori de la școală. Mi-l amintesc pe motor cu bunică mea. Priveam în urma lor, iar imaginea spatelui lui bunică mea mă va face mereu să zâmbesc cu bucurie. Mi-l amintesc calm, muncitor, plecând la muncă cu un sufertaș gri. Mi-l amintesc o figură autoritară fără să folosească vreodată forța asupra lui bunică mea sau a copiilor. E firesc, așa-i? Nu neapărat. Violența domestică există. Nu și în familia Mosorescu. Constantin Mosorescu, împreună cu Afrodita Mosorescu au reprezentat reperele mele morale. Cu ei am luat masa în fiecare duminică. Cu ei am mers la circ, la doctor, la piață, la prieteni. Cu ei am râs și m-am simțit în siguranță.

Cum să-l asociez pe Constantin Mosorescu cu pomana? Sâmbătă o să mă bucur pentru viața pe care a trăit-o, pentru că-i duc moștenirea mai departe, pentru bucățica de normalitate oferită mie ca lăstar. Modelele din familie modelează caracterul și dau o direcție personalității. Mi-ar plăcea să-i știu mândri de mine. Vieții mele îi lipsesc punctele comune cu viața bunicilor. Învățăturile lor și felul lor de a fi au ajuns însă la mine. Le-am turnat într-un fel de a fi personal, dar ei sunt în mine. Eu sunt mândră de moștenirea lor. Au fost oameni, iar omenia lor merge mai departe.

La mulți ani, Constantin Mosorescu, oriunde te-ai afla! Să te iubim a fost atât de ușor.

Foto: Bogdan Mosorescu

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
18 × 17 =