A-ți suporta părinții seamănă mult cu testarea curajului în triburile primitive. Cei puternici reușesc

Cumva le-a potrivit mintea mea. După ce mi-a combinat senzații și sentimente, noaptea trecută am visat-o pe bunica tatălui Marei. Pe marginea patului, dis de dimineață, nu m-am mirat. Am încercat să recuperez visul și m-am lăsat ușor pe pernă.

Bunica tatălui Marei a fost o femeie puternică, o femeie înfigăreață, o femeie care mereu mă chestiona despre scris. Ai mai scris? Scrii? Hai să-ți dau o floare s-o pui pe birou, poate te ajută. Mă bucur că am visat-o zâmbitoare și binevoitoare către mine. Bunăvoința femeii din vis m-a însoțit la ceai, la lecturarea unui capitol din De ce nu fac zebrele ulcer?, la cafea. Mereu m-am întrebat, după despărțirea de tatăl Marei, dacă buni s-ar fi lepădat de mine după ce am predat cheile de la casă. Fără posibilitatea de a obține vreodată un răspuns, buni a plecat de ani de zile dintre noi, prefer să creez un scenariu personal. Buni m-ar fi chemat în continuare la supă duminica, buni ar fi înțeles că o nouă parteneră nu exclude vechea parteneră.

Și pentru că am lăcrimat, m-am așezat pe canapea. Mi-am propus o oră de lene. Să privesc tavanul, să-mi studiez unghiile, să-mi cercetez aspectul pielii. Întotdeauna m-am gândit la mine ca la o persoană nefamilistă. Nu m-am căsătorit niciodată. Mi-a lipsit dorința. E tot lipsă. Am născut. Am crescut câțiva ani copilul împreună cu tatăl. Lângă noi au locuit bunicii tatălui Marei. Mamanu s-a mutat la Timișoara într-un apartament la două străzi distanță. Vara mergeam la mare în familie, mama mea, mama lui, uneori sora mea. Iarna procedam la fel. M-am despărțit de tatăl Marei și m-am îngrijit de fericirea personală. M-am îndrăgostit și am ales ca Mara să crească lângă părinți separați, dar fericiți. Ceea ce îi doresc și ei. Să aibă grijă de suflet, să cultive sinceritatea, să dea atenție sentimentelor celorlalți atunci când își formulează nemulțumirile.

Nu e greu de imaginat de ce am concluzionat că sunt mai mult individualistă și mai puțin familistă. Dar. Fără DAR nu aș scrie acest articol. M-am răzgândit. M-am sucit atât de tare că afirm. Sunt mai catolică decât papa. La mama și la tata acasă, în fiecare duminică mergeam la bunica mamei. Luam masa împreună. Cu tatăl Marei am locuit aproape de bunici, iar părinții au fost mereu prezenți în casa noastră. În ciuda tuturor certurilor, nu m-a deranjat prezența lor. E firească cearta! Bunicii, în funcție de educație și condițiile de viață, vin să te învețe despre creșterea nepoților. Că doar voi ați crescut numai bine! N-am crescut numai bine, iar eu verbalizez și am verbalizat. Mamanu își exprimă iubirea prin mâncare. Ce ai mâncat. Cât ai mâncat. Mama tatălui Marei își exprimă iubirea prin cadouri. Ce haine ai. Ce telefon ai. La ce hotel te-ai cazat. Mă irită ambele atitudini. Le fac cunoscute. Mă cert. Prezența nu m-a incomodat. Prezența nu mă incomodează.

Familia și situațiile din familie reprezintă o situație, nu un stil de viață. Prefer să-mi fac cunoscute nemulțumirile legate de părinți și să-i păstrez în viața mea. Iubesc mesele în familie cu supă, grătar și prăjituri cu care eu nu m-aș complica niciodată. A-ți suporta părinții seamănă mult cu testarea curajului în triburile primitive. Cei puternici reușesc. Sunt puternică. Am rămas în țară. Am păstrat vizitele și prezența din când în când. Am alungat și m-am împotrivit supunerii tatălui sau mamei.

Dar sunt o familistă. Viața mea o dovedește. N-am bravat cu familia, dar am rămas în. O suport. Uneori mi-o doresc. Râdem. Mâncăm supă duminica, iar când bugetul o permite, călătorim împreună la munte sau la mare. Poate cineva să mă contrazică?!

Foto: Simona Nutu

4 Comments
  • o femeie
    septembrie 7, 2020

    Mie mi se pare lipsa de respect sa treaca bunicii peste ce zic parintii in educatia copiilor. E drept ca eu consider ca am devenit om nu multumita strictetii lor ci in pofida strictetii lor 🙂

    • Dunia
      septembrie 7, 2020

      🙂 Înțeleg foarte bine ce zici. Fiecare casă are regulile ei. Fiecare familie își face regulile ei. Cine dorește să înțeleagă și să accepte, înțelege și acceptă. Cine nu, ei bine, ții distanța pentru sănătate și viață așa cum și-o croiește fiecare.

  • Ralu
    septembrie 13, 2020

    Un articol care m-a pus pe gânduri. Eu nu cred că sunt familistă. Am plecat când am avut prima ocazie de lângă ai mei – îi vizitez de câteva ori pe an, vorbim la telefon des. Prin căsătorie am intrat în altă familie din care încerc să evadez din nou. Mereu mi se spune ce să gătesc, cum să fac curățenie, cum să câștig bani etc. În meseria mea scrisul este esențial, iar toate aceste comentarii, chiar dacă lupt, mă apăr, explic ce nu-mi convine, mă prea distrag de la lucru. Nu mai vreau să rumeg inutil discuții. Deci prezența mă incomodează.
    Îți dau dreptate că trebuie să fii puternic pentru a suporta părinții/familia. Eu momentan nu am această tărie, răbdare. Poate că încă nu sunt mulțumită cu mine, sunt vulnerabilă și comentariile lor le simt ca o critică mult prea dură la adresa mea.

    • Dunia
      septembrie 15, 2020

      Ralu, te-aș întreba. O să te întreb. Ce se întâmplă dacă nu faci ce ți se spune?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
19 − 14 =