Diminețile sunt deja reci. Noaptea am început să mă acopăr cu cearșaful. Se instalează toamna și asta mă bucură. Dacă ești atent, începi să adulmeci toamna de prin august. O adiere. Frunze dansante. Gospodine care-și coc vinetele și ardeii cu geamurile deschise.

Toamna trebuie să fie tare iubită de mame. Pruncii încep școala. Azi e prima mea zi liberă: cea mare la școală, cel mic la grădiniță. M-am întrebat, firește: Ce să fac prima dată? Să mă prăbușesc din nou în pat? Să citesc? Să scriu? Să ies la plimbare? Să merg la supermarket? Să-mi ascult gândurile de peste vară? Ce-am gândit? Ce-am observat? Ce-am decis?

M-am așezat în fotoliu. Mi-am tras pătura peste picioarele goale. Mi-am savurat ceaiul verde cu iasomie. Am citit un capitol din Carl Sagan, Lumea și demonii ei.

Am și eu demonii mei, dar potoliți, fără chef de luptă. Pentru că în continuare sunt chemată la război. Să fiu. Să fiu eu, liberă să spun cum gândesc și cum simt. La 20 de ani m-am înarmat. La 43 de ani m-am trezit general rus care așteaptă gerul să-i nimicească armata franceză. Îmi văd de citit, de scris, de familie. Nutresc în continuare speranța că nu mă va ocoli inspirația.

La sfârșitul lunii iulie am însoțit-o pe cea mare la un concert la Frankfurt. Cele două zile petrecute împreună — o fațadă de casă suprarealistă, un minut în care am admirat biroul lui Goethe cu statuia lui Laocoon, plimbări haotice pe străzi și străduțe — mi-au arătat că rătăcesc.

Ce vreau de la mine? Ce vrea o mamă de 43 de ani? Ce vrea orice mamă?
Să fie relevantă. Să fiu.
Să fie utilă. Să fiu.
Să fie bucurie. Să fiu.

Să fii pur și simplu nu ne vine natural, mai ales pentru că naturalul presupune luptă, competiție, selecție, supraviețuire. Nici să fii liber de dorințe nu ne vine natural. Dorești ce vezi la altă femeie: o geantă, o bluză, un pantof. Înainte să ne uniformizăm chipurile, ne-am uniformizat îmbrăcămintea. În societatea românească, poate chiar timișoreană, recunoști anumite haine. Trendul se răspândește ca un virus.

Dobândirea unui echilibru spiritual și material mă interesează. Să-mi doresc intens să fiu, să-mi doresc mai puțin să am. Cărțile mă ajută să țin în frâu stimulii de pe social media. Nu rătăcesc datorită cărților, poveștilor și povețelor desprinse din ele.

Cum ating echilibrul? Cei care îl ating.

Cum rămân în echilibru? Atât de ușor pierdem din vedere ceea ce este esențial. Asta ar putea fi concluzia de după vară. Am luat parte sau doar am privit din margine zdruncinături sufletești. Am fost dezamăgită. Așa am crezut. Visul unei nopți de vară m-a corectat. Dacă sunt dezamăgită de cineva, poate că dezamăgirea spune, înainte de toate, ceva despre mine.

Dezamăgită de mine, aleg cărțile și scrisul ca tratament.

Foto: Flavius Neamciuc