Recent au intrat în viața mea youtuberii. Tineri de 15 ani, cu atitudine lejeră, de nemuritori, vorbesc mai bine ca mine limba Marei. Firește că nu mă refer la gramatică. Fac trimitere spre felul lor particular de a-și reprezenta lumea.

Am privit-o într-o zi din ușă fără să știe. Mara stătea lungită pe canapea, albumele cu Mucha, Kandinsky și Klee în jurul ei. Cu piciorul se juca închizând și deschizând Alice în Țara Minunilor. Zâmbea într-un fel încântător. Din telefon auzeam: Salut! Eu sunt Vlad și bine v-am găsit la un nou episod astăzi facem un challenge cu… Cu nu contează cine.

De fiecare dată reacționez. O reped să dea mai încet la sonor și îi reamintesc de timpul recomandat pentru vârsta ei de a sta pe telefon. Dacă povestesc despre o zi anume, deduceți că s-a modificat ceva. În primul rând mi-a atras atenția starea ei, absorbită complet de: Salut! Eu sunt Vlad și bine v-am găsit la un nou episod astăzi facem un challenge. Nu există virgule pentru că nu le-am sesizat. Expresia ei m-a pus pe gânduri. Mara mea se simțea bine, savura un videoclip din care primeam informația că nimeni din România nu a mai făcut yoga challenge. Iar challenge revenea și revenea într-o degringoladă iritantă pentru mine și captivant pentru ea. M-am așezat lângă, iar ea greu mi-a sesizat prezența. Atingerea mea i-a luat zâmbetul de pe buze. S-a ridicat, a dat sonorul încet înainte să-i cer și m-a asigurat:

Am citit două pagini, am răsfoit albumele, am scris în caiet, am ascultat Vivaldi. Am făcut tot ce mi-ai cerut. Da, da, văd. (O privire distrată am aruncat pe albume). Deschide telefonul, vreau să mă uit și eu. (Sprâncene ridicate la Mara. O expresie de jenă și neîncredere pe chipul ei de femeiușcă). Dar ție nu-ți plac!

Are dreptate. Nu-mi plac. Înjură. Neglijează gramatica. Combină limba română cu limba engleză. Nu reușesc să găsesc utilitatea activităților lor. Dar Mara mea e fascinată. Stă cu gura căscată. Suficient pentru a demara un proces de cultivare. Mă grădinăresc de câteva săptămâni întru cultivarea capacității de simpatie și sensibilitate pentru youtuberi.

Mara și mulți copii de vârsta ei trăiesc impresionați de acest val de youtuberi. Ca părinte, am ales să nu-i interzic Marei accesul la orice înseamnă youtuberi și am conceput niște reguli separate. M-am autoeducat ca persoană darwinistă. Cred în adaptabilitate și actualizare. Mara a declanșat o mișcare pentru care nu sunt neapărat pregătită, dar țin mai mult să-mi cresc copilul echipat pentru vremurile lui, nu cu nostalgii ale unei epoci străine.

Oamenii doresc efectiv fericirea. Bunicii și-au dorit, părinții, noi, copiii noștri. Instrumentele diferă. Nu o să mă încăpățânez în relația cu Mara. O să încerc, după putințele mele, să-i permit să mă îndrume în lumea ei. Rostul meu a fost și va rămâne de a-i arăta diferența dintre bine și rău, de a-i lăsa indicații folositoare despre dorință și voință, despre a dori și a vrea.

Vrem pentru că ne dorim, dar de prea multe ori ne dorim pentru că vrem. O întrebare importantă se impune: Ce vrem?

Preiau un răspuns din cartea lui John Stuart Mill.

Vrem surse de satisfacție accesibile.

Pentru Mara, youtuberii au devenit o asemenea sursă.

Cum ne facem copiii să-și dorească efectiv valorile speciei?
Salut! Eu sunt Dunia și bine v-am găsit la un nou episod astăzi facem un challenge.
Challenge: valorile rasei umane.

Foto: Simona Nuțu