Am terminat de citit romanul Abatorul cinci de Kurt Vonnegut. Am început cartea în malul mării, imediat după ora 5:21.

Dacă momentul a fost anume structurat, înțeleg de ce nu a ieșit soarele din nori. Cunoștea tristețea, cinismul, umorul subiectului. Războiul.

Primul scriitor care mi-a luat un văl de pe ochi a fost Roland Dorgeles. În cartea lui abia am descoperit că soldatul își face nevoile. Victor Hugo sau Balzac nu au descris acțiunea de a urina și am crescut în universurile lor.

Primele pagini ale romanului te subjugă. Uitasem acest aspect al literaturii. M-am concentrat pe literatura de specialitate și am pierdut simplitatea cititorului.

Am sfârșit cartea și am așezat-o pe piept. La răsărit, Mara mi-a adormit pe piept, iar cu bărbia sprijinită pe capul ei mă afundam în subiect. Am vizualizat întâmplările descrise, iar când eram întreruptă simțeam că sunt smulsă din marginea de unde particip pasiv la ororile minții umane. La început am purtat o greutate pe piept prin corpul Marei adormit, la final am rămas cu o greutate imaterială în piept.

Am privit azi în jur la semenii mei cu stupoare. Cineva striga la altcineva să nu-și mai îndoape copilul cu dulciuri. Da, zahărul nu e bun, dar eu derulam în minte episodul în care prizonierii americani au devastat latrinele lagărului din cauza unei mese frugale, dar de nesuportat pentru stomac. M-am încordat.

De câteva zile mă aflu cazată la un complex în regim all inclusive, găselnița turcilor mi-a trecut pe la ureche. Ce risipă de mâncare! În tot festinul, oamenii aleargă și se împig după mâncare. Mamele se isterizează de la ciocolată și prepară în cameră înghețată naturală.

Ne păzim pruncii ca leoaicele în junglă. Ne mai rămâne să-i învățăm să vâneze. Am rostit ieri că nu e firesc să ne păzim între oameni. Să nu ne fure geanta, să nu ne fie răpiți copiii, să nu ne scape gesturile pedofililor.

E o nebunie să aducem copii pe lume când cunoaștem aceste aspecte.

Așa merg lucrurile. Încontinuu, și încontinuu, de la facere, de la Adam și Eva, de la organizarea în ginți și de la cea mai evoluată civilizație.

Așa merg lucrurile, zice Billy Pilgrim, zice Kurt Vonnegut, zice soția lui Billy Pilgrim, zic eu.

Așa merg lucrurile.