Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "acțiune"

Socializare. La evenimente vreau să fiu văzută

De 26 nov., 2018 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Vineri am participat la November Notes, conferință dedicată persoanelor cu loc de muncă în online. Sâmbătă și duminică, cu o reprezentare îndoielnică de vânzătoare, am făcut parte din târgul Artisans Bazaar. O săptămână fără weekend pentru mine.

La Conferință am ascultat. Nu am pus nici o întrebare. Mereu am sentimente amestecate, dar în acest an s-au acutizat. Urmăresc la aceste întâlniri partea practică. Ce pot desprinde din discursul persoanelor din față pentru a aplica în afacerea mea. Mă interesează. De la început, cu ani în urmă, mi-a fost clar că vorba lungă constituie caracteristica adunării. De aici afirmația despre sentimentele confuze. Vorbele au valoarea lor, dar nevoia de acțiune ar trebui să reprezinte o frână. Stop! Suficient cu flecăreala, să ne suflecăm mânecile și să ne punem pe treabă!

O conferință nu-ți asigură pârghii. Un impuls există, dar nu e suficient. Punctul tare, subliniez și confirm, stă în SOCIALIZARE. Nu urlu cuvântul, dar. Ieșiți să purtați un dialog. Să zâmbiți. Să vă atingeți pe umăr. Să dați un check-in împreună. Ies la evenimente uneori să fiu. O stare pasivă, recunosc. Dar oricât de absente îmi sunt gândurile, persoana zâmbește, face poze, schimbă vorbe, provoacă simpatii sau antipatii.

Când revin la laptop, dacă am decis să dedic un articol unui eveniment, las gândurile să nască alte gânduri. Pândesc ideea. Notez percepții și senzații. Mă pun în slujba cuvintelor. La scris se schimbă comportamentul. La evenimente vreau să fiu văzută. Exist. Muncesc. Am un blog. Reprezint o unealtă. Într-un articol caut să exprim cu originalitate, demnitate și corectitudine singularitatea adevărului. Adevărul ar fi unul singur. Da, poate fi plăcut sau neplăcut. Aleg să spun Adevărul indiferent de consecințe.

Adevărul este că meritul unei conferințe stă în socializare.

Adevărul este că meritul unui târg stă în socializare. De trei ani de zile strig prezent, fix ca la catalog. Sunt aici, Tricoul Inteligent, haine modeste, cu mesaje prețioase, cu sprijin pentru femeile născute imperfecte, dar educate pentru a fi excepționale. Nu știu să creez cerere, dar adresez corect întrebările. Cum să aveți nevoie de haina mea? Cum mă diferențiez? Etc!
Mărturisesc că nu o să plec nicăieri. O să rămân pe piață. A durat 3 ani să-mi descopăr reprezentarea: femeia cu defecte. Nevoile redutabile ale omenirii sunt satisfăcute de Coca Cola, familia, de Disney, copilăria, dar am descoperit și eu o necesitate insuficient exploatată: nevoia de excepționalitate a femeii imperfecte. O să mă concentrez să storc tot ce pot din această idee. Să cresc. Să devin o dorință. Să mă includeți în obiceiurile de consum.

Târgurile, Artisans Bazaar de exemplu, îmi permite existența. Socializez. Zâmbesc. Citesc. Beau cafea. Cresc.

Concluzia textului: ieșiți din casă și socializați.

Crochiu: Radu Muj

Cum înfăptuiește primarul agenda lui de conducător al cetății.

De 12 nov., 2018 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Circumstanțele au făcut să repet. Sunt blogger de 11 ani. Scriu de atâția ani despre mine. Să nu cumva să înțelegeți greșit. Nu mă plâng. Îmi place prea mult de mine în prezent. Mă simt prea bine cu mine. Asta nu m-a oprit din a mă chestiona. Nu s-au săturat oamenii de mine? Nu i-am zăpăcit în felul cum mă contrazic? Nu s-au plictisit de o reprezentare a mea de căutătoare a unui sine interesant?

După primele întrebări, nu puteam să mă mai opresc. Gândeam interogativ. Uneori mă încearcă senzația că nu mai am nimic de zis. Am acceptat destul de repede și din prima tinerețe, că literatură voi face sau nu voi face. Dar nu o să mă opresc din scris. Așa îmi reprezint viața, prin cuvinte, prin povești, prin interpretări și căutări.

Felul aceasta de a fi nu mă face necesară. Dacă nu devin necesară, nu mă vând, iar dacă nu mă vând, înseamnă că eșuez în munca mea. Bloggerul are condiții de îndeplinit, iar una dintre ele ține de persuasiune. Fantazez intens. Mă închipui un fel de Socrate. Nu e delir, nu înlocuiesc realitatea și nici nu m-am întors cu spatele la ea. Pur și simplu îmi doresc cu febrilitate să am ceva de spus, ceva interesant, haios, util. Reușesc în unele articole. Primesc mailuri care îmi confirmă. Da, țin la unele confirmări.

Atenție însă cine vă confirmă. Ar fi de preferat să vină de la o persoană care vă ajută să creșteți, care vă împinge înainte. Sunt conștientă de raritatea acestor persoane. L-am pierdut pe Sorin Oncu și nimeni nu i-a luat locul de veritabil contribuitor la dezvoltarea mea. Persoana lui va rămâne de neînlocuit. Mă frământ de multe ori în felul acesta. Strâmb din nas când îmi identific nerăbdări, victimizări, grandori. Mă corectez cât de repede.

În societate, într-un grup sau altul, când simt că mă sufocă nimicurile grandioase ale oamenilor, locvacitatea pune stăpânire pe mine. Vorbesc ca să nu fiu obligată să ascult. Mă irită mirările teatrale ale adulților, nedumeririle timișorenilor despre felul cum înfăptuiește primarul agenda lui de conducător al cetății. Adulții nu se mai miră, adulții acționează. Interogațiile stupide le vin bine studenților și elevilor. Ei nu au aflat diferența dintre teorie și practică. Avântul tinereții le justifică mirările. Cred că pot corecta lumea. Nu greșesc. Unii chiar reușesc, dar nu ăia care se miră și bat obrazul. Rezultatele își au sursa în acțiune. Dacă cetățenii s-ar mira mai puțin și ar acționa mai mult, orașul ar avea alte șanse să se așeze în istorie și în imaginar.

E clar că mă enervează oamenii. Îi iubesc în același timp. Când întâlnesc caractere care mă împing înainte le sorb cuvintele. Ascult. Tac. Admir. Aveți pe cineva în cercul de apropiați cu o asemenea însușire? Să vă țină muți? Îmi exprim intenția de a-l cunoaște dacă este de acord. Exclam de acum, Ce om!

Vă încurajez să țineți aproape oamenii sinceri, oamenii care vă ajută să înaintați.

În absența unui asemenea om, eu citesc Noica și Freud. Mă țin o vreme cu ochii în tavan. Uite așa mi s-au mutat reprezentările în viață, privind tavanul.

A vorbi, a stabili, a acționa, Tricoul Inteligent

De 26 iun., 2017 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Pregătisem azi un articol despre Athos. Sunt curioasă: Unde v-a purtat gândul când ați citit Athos? La contele de la Fere? Mie contele îmi apare primul în minte când aud numele acesta. La munte? La o companie de servicii în tehnologia informației? Poate aveți un prieten sau o rudă care lucrează la Athos Timișoara? Eu cunosc mai multe persoane angajate de.

Orice v-ați reprezentat, nu e adevărat. Athos este un câine pe care l-am găsit într-o zi pe stradă și intenționam să scriu despre. Poate dorește cineva să-l adopte după ce cuvintele mele umblă la emoții. Doar că nu mai pot să mă concentrez la animalul ăla puternic și pupăcios ca orice câine vagabond.

Sunt surescitată. Eram în așteptare până azi de dimineață. O să aibă loc diseară o ședință foto pentru cea mai nouă colecție a Tricoului Inteligent. Mi-am dorit, și nu găsesc un adjectiv care să exprime forța năzuinței, să realizez ședința foto la Teatrul Național Timișoara.

Săptămâna trecută am contactat-o pe blânda Georgeta Petrovici. Mă ajută cu? Are bunăvoința să? Mă îndatorează la? Amabilitatea ei ajunge să potolească și agitația mea. Vocalele și consoanele cedează ușor când le rostește ea, iar eu simt cum dau înapoi. Mă opresc și trag aer în piept.

La 11 de dimineață am primit telefonul. Am permisiunea să realizez fotografii cu Tricoul la Teatru. Știți ce e Georgeta într-o reprezentare gramaticală? E verb. Pentru că Georgeta face acțiunea. Am întâlnit multe persoane adjective, grămezi de articole și adverbe, și nelimitate persoane prepoziții.

Cu Georgeta vorbești, stabilești, acționezi. E ca o lege universală. Așa că diseară o să am ședință foto la Teatru. În foaier, rochii, zâmbete, lumini, intenții, speranțe. În sală, repetiții pentru piesa De ce iubim femeile după Mircea Cărtărescu.

Mă tot izbește Raiul în ultimele săptămâni. Avantajul unui necredincios, nu așteaptă un Rai promis, îl apucă cu ambele mâini din reprezentările lumești. Un Rai am trăit în Thassos, un alt Rai o să am diseară la Teatru.

Înțelegeți acum de ce nu am reușit sub nici o formă să mă adun și să scriu despre pupăciosul Athos, câinele găsit pe stradă? O să revin cu un text separat despre el. Și ca fotografie la articolul de azi, o să caut adaug ceva din Manila, Philippines. Am un cititor acolo.

Te salut, dragă cititorule, de oriunde mă citești.

Foto: google

Zis și făcut

De 28 apr., 2016 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

IMG_8006Sunt o inteligență muncită. Am scris asta și am spus cu voce tare oriunde s-a ivit ocazia. M-aș avânta să afirm că niciodată nu m-am crezut mai bună ca ceilalți. Mai educată, da, mai politicoasă, da, mai prudentă, da. Nu mai bună.

Am avut în societatea mea prieteni cu o asemenea atitudine. Unul mai bun de la religie, altul că a terminat Facultatea de Medicină, oricare și fiecine că vorbesc calm, iar eu jignesc. Mereu i-am privit derutată în situații în care manifestau poziția celui mai bun. Superlativul mă rănea, simțeam o trădare de neiertat, iar la exterior, dacă nu afișam un zâmbet, treceam la atac de persoană. Cu alte cuvinte, îi strigam, îi aruncam în față cu fapte prea puțin onorabile unui om bun cum pretindea că e raportându-se la mine.

Când mă uit în urmă și îmi amintesc, râd sau mă strâmb. Am pierdut mult timp reacționând. Sunt o persoană plină de energie. Nu stau locului. Mi s-a spus de către părinți, bunici și profesori într-o notă critică.

Însușirile cu care m-am născut, situațiile trăite, întâmplările petrecute, prieteniile întreținute, m-au împins spre dezvoltarea unor deprinderi individuale. Am început prin a-mi respecta cuvântul. Am verbalizat ceva, mi-am asumat, am suportat consecințe, nu m-am lepădat de semnificații și date fixe. Aici este foarte mult vorba despre a face ceea ce ai promis. Zis și făcut e pentru unii prea mult o vorbă și deloc o desfășurare a unei acțiuni.

În cazul meu: a face texte pentru nunți și botezuri, a livra un Tricou Inteligent, a scrie un articol pe blog închipuie cuvântul.

Cuvântul meu asigură, afirmă, confirmă. Îmi place să mă țin de el. E o satisfacție. Lucrez cu prea puține persoane cu un cuvânt sobru. Să mă obișnuiesc cu e bine și așa. Nu o să fac asta. O să revin separat cu un articol despre apucătura asta românească sau umană de e bine și așa. Eu o detest.

Nu sunt mai bună ca ceilalți, oricine ar fi celălalt, rar mai practic atacul la persoană, mă străduiesc să gândesc când vibrez de la emoții și mi-am fixat un scop: să-mi respect cuvântul, să devin propriul cuvânt și să mă acopăr cu el.

Pentru că la început a fost cuvântul.