Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "adolescenți"

Cătălina Bogdan, adolescenții au ceva de spus

De 24 sept., 2015 1 Colaborari , 0

12016731_1039123279505772_102365663_nÎn viața mea de elevă, am purtat în ghiozdan, pe lângă caiete, cărți și penar, un carnețel pe care scria vocabular. În el notam cuvintele necunoscute de la fiecare lecție nouă cu obligația de a le învăța. Inconștientul meu conține multe asemenea cuvinte.

Conștient nu am păstrat cât mi-aș fi dorit. Cu certitudine știu de unde mi-a revenit cuvântul locvace, La țigănci, Mircea Eliade.

Prietena mea mi-a atras și atenția. Cuvântul ăsta ți se potrivește, te descrie. A avut și are dreptate. Între timp m-am străduit să cultiv tăcerea. Să ascult.

Locvacitatea o port, o conțin, e un dat.

De-a lungul timpului, din cauza, dar și datorită limbuției, am atras atenția. O să povestesc un episod datorită limbuției, la pozitiv.

Într-o seară, la o oră târzie, am primit un mesaj. Am sunat înapoi, iar o mamă, o prietenă mamă, m-a întrebat dacă cunosc pe cineva care ar putea să vorbească a doua zi în deschiderea vernisajului fiicei ei de la Cărturești. Două secunde pentru două nume: Robert Șerban și Cosmin Haiaș. Am răspuns: da, știu, aș putea eu.

A doua zi am mers la Cărturești. La amiază când Cătălina, tânăra pictoriță, lucra la panotaj, și seara să discutăm despre persoană, operă, pasiune, debut, reprezentare, inspirație, spirit de femeie.

Expoziția a purtat numele de Spirit de femeie. Îmi atrăsese atenția înainte ca circumstanțele să mă ajute să prezint eu însămi artista și lucrările ei.

Eram clar curioasă. Cătălina Bogdan, pictorița, are 18 ani. Cu repeziciune primitivă mi-am zis: ce spirit de femeie la o adolescentă? La adolescent, sistemul limbic, care include centrii cerebrali ai plăcerii, este pe deplin dezvoltat, însă cortexul prefrontal rațional este doar în parte matur, oferind un control neural mai redus asupra comportamentului impulsiv de căutare a plăcerii.

Limbută, primitivă în reacție, dar am tăcut. Am răsturnat descrierea neurologică cu învățăturile lui Constantin Noica. Tinerii au și ei ceva de spus, iar când un adolescent are ceva de spus, o elevă cu preocupări multiple, pictează, frecventează un cenaclu de literatură SF, se pregătește pentru admitere la Arhitectură, asculți.

Asta am făcut seara la Cărturești. Mi-am spus numele, am povestit râzând despre cum am ajuns să prezint, am rostit o scurtă descriere a Cătălinei Bogdan, elevă, 18 ani, liceul Lenau, și am provocat-o să vorbească și dacă e posibil să se vorbească.

Într-un cadru simplu și prietenos, ceainăria de la Cărtureștiul de pe Mercy, Cătălina a debutat în lumea celor care aleg să se exprime prin culoare, iar eu am verificat prin experiență moștenirea lui Noica: școala în care nu se învață nimic și rolul de mijlocitor între adolescent și sine.

În acea oră, mi-am propus ca după campania #poartaocarte să lansez #adolescențiiaucevadespus.

Am răbdare.

Până atunci, Cătălina Bogdan, felicitări că ai ceva de spus.

O oră întreagă deasupra lumii reale

De 6 ian., 2015 6 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Am o prietenă foarte bună care are 25 de ani. Eu am 31 de ani. Într-una din serile speciale între fete, seri în care le dau tricourile mele, ne aşezăm în pat, bem şi vorbim despre orice, da, despre masculin, esenţa şi subiectul alcătuirii noastre în lume, am oprit orice activitate sau discuţie şi am fixat-o pe prietena de 25 de ani.
Tu, tu ai 25. E datoria ta să-ţi faci o prietenă de 18 ani, să ţinem pasul cu generaţiile. Eu te am pe tine, iar mie îmi place să fiu actuală, aproape de nevoile prezentului.
Presupun că nu am fost luată în serios, nu am descoperit în societatea ei nici o demoazelă de 18 ani. Între timp, prin împrejurări cu factor necunoscut, am avut parte de persoane cu vârsta dorită, sub 20 de ani.
Am avut dreptate, e nevoie de actualizare. La primul contact al meu cu ei nu pot decât să zâmbesc, să le zâmbesc. Ei ştiu atât de multe, formulează atât de clar, afirmă cu atâta convingere şi entuziasm postulate, iar eu le zâmbesc.
Sub zâmbetul afişat ştiu că este vorba despre un cortex prefrontal doar în parte matur. Raţionalul vine după comportamentul impulsiv.
Degeaba ştiu eu asta, căci ei recunosc criza unei femei de vârstă înaintată.
În acest punct am nevoie de reconciliere, de cuvinte şi gesturi care să mă îndepărteze pe mine de imaginea unei babe care face descântece, iar pe ei de imaginea adolescenţilor în căutarea plăcerii fără scop.
Se impune un control serios, al meu, de ton. Orice vorbă pe care o scot mi-ar plăcea s-o ştiu străină sau curăţată de critici. Adică sistemul meu limbic e complet dezvoltat, pot să aleg să tac când ascult adevărurile fundamentale ale adolescenţilor.
Am tăcut de câteva ori, dar sunt necesare multe exerciţii, căci tinereţea merită toate eforturile. Entuziasmul şi pasiunea din faza de nemurire a omenirii au puterea de a da stări transcedentale. Cu cei tineri te păstrezi deasupra lumii reale.
Cinci minute deasupra lumii reale, o oră întreagă deasupra lumii reale pot alunga pustiul şi inutilul existenţei.

Prietenă cu adolescenţii, deci exist.

Mi-ar plăcea nespus.

Dunia în redacție

De 10 iul., 2013 1 Trăiri afective ale mele , , , 0

M-am întors, excursia mea prin Europa s-a sfârșit. Ieri m-am așezat la calculator, am deschis blogul, și pentru prima dată am citit textele de pe blogul meu înaintea altor texte de pe blogurile prietene.
Recunosc, mă încearcă satisfacția, texte, fotografii, muzică. Blogul a continuat fără mine, iar boemul meu Silviu Pârjolea s-a descurcat foarte bine, de acolo, de la redacție. E puțin amuzant, poate chiar măgulitor într-o închipuire a blogului meu cu o redacție în spate.
Acum, revenită acasă, încerc, încă de ieri, să așez cele două săptămâni în minte pentru a le putea turna în povești scurte aici pe blog.
Ieri am ezitat toată ziua, nu am putut să mă ating de taste, o împotrivire totală, simțuri și rațiune, nu mi-a permis nici o poveste.
De fapt e grea introducerea.
Am urcat în tren la Timișoara în 25 iunie cu emoții, cu teamă. Am urcat în tren la Basel, în 8 iulie, fără emoții, fără teamă, doar plină de dor. O călătorie de felul acesta, cu trenul, este o alegere pentru foarte multe persoane, dar mai ales pentru adolescenți. Am avut prilejul să-i privesc mult și firesc, se aflau în față, în spate, în lateral în vagon. Gălăgioși, murdari, veseli, fumați, normali ca înfățișare, prea puțini din aceștia, oricum plin de adolescenți care hoinăresc cu trenul prin Europa. I-am privit și cu invidie, eu am plecat cu trenul la 30 de ani, ca după lectura unei cărți de Tehnică tibetană să încerc sentimentul unei femei trecute de 30, căci fiecare suntem mai mari cu câteva luni, mai exact nouă.
Mă îndepărtez de subiect, dar nici măcar nu are un subiect acest text. Vreau doar să anunț că am revenit, că am multe povești de scris, că mă simt extrem de bine după două săptămâni de hoinărit prin diverse orașe, vizitând muzee, citind prin tren, sorbind bere cu cireșe sau vin pe terase, privind uneori în mine.
M-am întors acasă cu hotărârea să schimb ceva pentru a obține o îmbunătățire a mea, dar am nevoie de ajutor. După aceste două săptămâni știu că nu mă pot ajuta singură, chiar dacă citesc Freud, Jung sau orice alt psihanalist, psiholog, maestru.
De mâine o să mă pun pe împletit impresii despre Cracovia, primul oraș pe care l-am vizitat.
Buziaki.