O oră întreagă deasupra lumii reale

Am o prietenă foarte bună care are 25 de ani. Eu am 31 de ani. Într-una din serile speciale între fete, seri în care le dau tricourile mele, ne aşezăm în pat, bem şi vorbim despre orice, da, despre masculin, esenţa şi subiectul alcătuirii noastre în lume, am oprit orice activitate sau discuţie şi am fixat-o pe prietena de 25 de ani.
Tu, tu ai 25. E datoria ta să-ţi faci o prietenă de 18 ani, să ţinem pasul cu generaţiile. Eu te am pe tine, iar mie îmi place să fiu actuală, aproape de nevoile prezentului.
Presupun că nu am fost luată în serios, nu am descoperit în societatea ei nici o demoazelă de 18 ani. Între timp, prin împrejurări cu factor necunoscut, am avut parte de persoane cu vârsta dorită, sub 20 de ani.
Am avut dreptate, e nevoie de actualizare. La primul contact al meu cu ei nu pot decât să zâmbesc, să le zâmbesc. Ei ştiu atât de multe, formulează atât de clar, afirmă cu atâta convingere şi entuziasm postulate, iar eu le zâmbesc.
Sub zâmbetul afişat ştiu că este vorba despre un cortex prefrontal doar în parte matur. Raţionalul vine după comportamentul impulsiv.
Degeaba ştiu eu asta, căci ei recunosc criza unei femei de vârstă înaintată.
În acest punct am nevoie de reconciliere, de cuvinte şi gesturi care să mă îndepărteze pe mine de imaginea unei babe care face descântece, iar pe ei de imaginea adolescenţilor în căutarea plăcerii fără scop.
Se impune un control serios, al meu, de ton. Orice vorbă pe care o scot mi-ar plăcea s-o ştiu străină sau curăţată de critici. Adică sistemul meu limbic e complet dezvoltat, pot să aleg să tac când ascult adevărurile fundamentale ale adolescenţilor.
Am tăcut de câteva ori, dar sunt necesare multe exerciţii, căci tinereţea merită toate eforturile. Entuziasmul şi pasiunea din faza de nemurire a omenirii au puterea de a da stări transcedentale. Cu cei tineri te păstrezi deasupra lumii reale.
Cinci minute deasupra lumii reale, o oră întreagă deasupra lumii reale pot alunga pustiul şi inutilul existenţei.

Prietenă cu adolescenţii, deci exist.

Mi-ar plăcea nespus.

6 Comments
  • Claudia
    ianuarie 6, 2015

    Până prin clasa a zecea am avut o prietenă cu patru ani mai mare. De pe la douăzeci și doi de ani am avut pentru doi-trei ani o prietenă cu patru ani mai mică. Mi-e dor de acele amiciții. De când sunt „mare” și prietenii mei sunt mari…

    • dunia
      ianuarie 12, 2015

      Claudia, creează ocazii pentru prietenii. 🙂

  • arakelian
    ianuarie 12, 2015

    pentru articolul asta am gasit cantecul potrivit:

    https://www.youtube.com/watch?v=ID1ZTMq0ITg

  • Alex
    ianuarie 15, 2015

    Interesant, am tot văzut pe Reddit repetată ideea că „ce ai avea de discutat cu cineva mult mai tânăr ca tine? O asa prietenie este creepy.”. Ce-i drept, n-aş avea încredere în redditorul mediu să aibă vreo părere utilă asupra relaţiilor interumane, dar mi-a rămas cumva întrebarea în minte.

    Cum construieşti puntea între generaţii? Vorba ta, eşti o doamnă coaptă, cu dorinţe, vise şi aspiraţii de om matur. Ce are un tânăr să-ţi ofere, în afară de entuziasmele specifice vârstei, şi care-s (sincer să fim) repetate de către fiecare generaţie nouă de tineri? Poate că au o bună funcţie anti-uitare. E o idee.

    Totuşi, fix procesul maturizării implică să alegi, să culegi, să retezi ce nu-i întreg. E o retezare fix în locurile unde tinerii excelează, şi o creştere în locuri spre care ei n-au încă nici poduri create.

    Mărturisesc că e o chestiune interesantă de cugetat.

  • dunia
    ianuarie 15, 2015

    Alex, bucuroasă de comentariu.

    Acum să văd ce punte găsesc cu tine, nu cu întreaga generație.
    Doamnă coptă este vorba ta, nu este vorba mea. Explică-mi, te rog, această funcție anti-uitare. Îmi vine oarecum greu să-i stabilesc sensul exact. Uitare ca lipsă a oricărei amintiri, uitare ca rătăcire morală sau ca neant?

    Asta ca să stabilim ideea.

    Maturizarea implică tot ce ai scris tu, dar și în copilărie, adolescență și tinerețe alegi și cugeți.

    Și din nou, să fixăm sensul acelui neîntreg retezat.

    Acum hai să cugetăm împreună.

  • Alex
    februarie 11, 2015

    Mda, a trecut o lună, am uitat c-am fost pe-aici.

    Zic uitare în sensul de pierdere al punctelor comune. Se spune despre adulţi că nu-i mai pot înţelege pe copii, deşi au fost şi ei cândva la vârsta respectivă. Eu duc vorba mai departe, şi cred că uneori suntem în stare să uităm cum a fost viaţa acum 5 sau 10 ani. Problemele unei proaspete mămici sunt dintr-o lume complet diferită de problemele unei femei singure de 20 de ani, ca să dau un exemplu facil.

    De asta întrebam, o fi contactul cu d-ăştia mai tineri o punte anti-uitare? Să nu uiţi cum era pe vremea când erai mai tânără? E simplu să crezi că încă mai ştii, dar până nu le vezi problemele şi nu acorzi atenţie unui tânăr concret, sunt mai mult vorbe goale. Eu unul spun sincer că am cam uitat cum e să fii liceean, de-un alt exemplu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
5 × 18 =