Am o prietenă foarte bună care are 25 de ani. Eu am 31 de ani. Într-una din serile speciale între fete, seri în care le dau tricourile mele, ne aşezăm în pat, bem şi vorbim despre orice, da, despre masculin, esenţa şi subiectul alcătuirii noastre în lume, am oprit orice activitate sau discuţie şi am fixat-o pe prietena de 25 de ani.
Tu, tu ai 25. E datoria ta să-ţi faci o prietenă de 18 ani, să ţinem pasul cu generaţiile. Eu te am pe tine, iar mie îmi place să fiu actuală, aproape de nevoile prezentului.
Presupun că nu am fost luată în serios, nu am descoperit în societatea ei nici o demoazelă de 18 ani. Între timp, prin împrejurări cu factor necunoscut, am avut parte de persoane cu vârsta dorită, sub 20 de ani.
Am avut dreptate, e nevoie de actualizare. La primul contact al meu cu ei nu pot decât să zâmbesc, să le zâmbesc. Ei ştiu atât de multe, formulează atât de clar, afirmă cu atâta convingere şi entuziasm postulate, iar eu le zâmbesc.
Sub zâmbetul afişat ştiu că este vorba despre un cortex prefrontal doar în parte matur. Raţionalul vine după comportamentul impulsiv.
Degeaba ştiu eu asta, căci ei recunosc criza unei femei de vârstă înaintată.
În acest punct am nevoie de reconciliere, de cuvinte şi gesturi care să mă îndepărteze pe mine de imaginea unei babe care face descântece, iar pe ei de imaginea adolescenţilor în căutarea plăcerii fără scop.
Se impune un control serios, al meu, de ton. Orice vorbă pe care o scot mi-ar plăcea s-o ştiu străină sau curăţată de critici. Adică sistemul meu limbic e complet dezvoltat, pot să aleg să tac când ascult adevărurile fundamentale ale adolescenţilor.
Am tăcut de câteva ori, dar sunt necesare multe exerciţii, căci tinereţea merită toate eforturile. Entuziasmul şi pasiunea din faza de nemurire a omenirii au puterea de a da stări transcedentale. Cu cei tineri te păstrezi deasupra lumii reale.
Cinci minute deasupra lumii reale, o oră întreagă deasupra lumii reale pot alunga pustiul şi inutilul existenţei.

Prietenă cu adolescenţii, deci exist.

Mi-ar plăcea nespus.