Mateiu doarme. Mănâncă, elimină, doarme. O ia de la capăt. Vreau să cred că e generos cu mama lui. Până la urmă s-a grăbit să mă cunoască. A venit la fix 37 de săptămâni.
Am născut la un spital de stat și asta o să povestesc azi. Pregătiți-vă de o odisee cu tot cu eroi și antieroi.
Cum alegem unde naștem?
Firește, prima dată este vorba despre bani. Iți permiți cei 10.800 pentru a naște la privat în condiții decente cu un personal plătit corespunzător?
A doua oară este vorba despre doctor. Urmezi doctorul sau doctorul te urmează pe tine. Contează să naști în niște condiții sau cu doctorul tău? Eu am mers întotdeauna pe factorul uman. M-am însoțit cu oamenii. Am lăsat deoparte clădirile.
La ultimul consult cu doctorul meu am stabilit împreună că o să nasc la Odobescu. Mi-a dat să efectuez niște analize și să mă testez de covid. Pentru nașterea naturală, începi testarea din săptămâna 36 și o ții așa până la marea dezumflare. La mine s-a întâmplat să nasc în perioada de valabilitate a testului. Ce se întâmplă dacă nu ai testul?
Dacă nu ai testul, maternitatea Odobescu și-a împărțit pe culori sălile. Undeva naști cu test. Altundeva naști fără test. Copilul ajunge la mamă după ce se află rezultatul testului. Ai acces la copil tot timpul dacă nici o problemă de sănătate nu împiedică acest lucru. Dacă rezultatul e pozitiv, mama este mutată la spitalul Bega.
La Timișoara, cele două maternități de stat, Obobescu și Bega, funcționează fără un echilibru cuvenit. La Odobescu nasc toate femeile neinfectate, inclusiv pacientele doctorilor de la Bega. La Bega nasc doar mamele infectate. Personalul de la Odobescu lucrează intens în acele condiții detestate de cetățeni. Aici voiam să ajung. Nu pot să laud personalul. Nu pot să critic personalul. O să consemnez.
La o maternitate de stat contează, desigur, și doctorul pe care-l ai. Dacă naști cu un profesor, cum am născut eu, simpla lui prezență în spital electrizează personalul. La vizita lui mă înconjurau cel puțin două asistente și doi rezidenți. Ca prin minune apărea o aleză curată sub mine. La stat vii cu aleza de acasă. Dar stau aici. Câteva rânduri mai încolo o să notez despre bagajul la stat.
La internare, după controlul efectuat de medicul de gardă, am avut parte de o doamnă blândă, l-am sunat pe doctor să vină. Doar că titlul a luat-o înaintea telefonului meu, iar asistenta mă zorea spre sala de travaliu. Urcați în fața mea, eu urc mai greu. Nu pot. Trebuie să stau în spatele dumneavoastră, dar ne grăbim. Să nu ajungă domn`profesor și să nu vă găsească în sală. M-a găsit în sală. M-a părăsit urându-mi noapte bună cinci ore mai târziu.
Și abia acum începe odiseea. Doctorul a plecat și ai rămas la mâna personalului. La sala de travaliu a avut grijă de mine doamna Luci. O pomenesc. Îi mulțumesc. I-aș săruta mâinile. A avut grijă de mine ca mama sau ca un angajat exemplar. Alegeți. M-a ținut curată toată noaptea. Aleze schimbate. Pansamente pentru lohii. Mers la baie cu mine. Mi-a administrat calmante. Mi-a făcut igiena. Mi-a fost rușine și doar neputința m-a păstrat moale în mâinile ei. Doamna Luci e un erou.
Dimineață devreme, la cinci mai exact, m-a mutat pe salon ca să alăptez copilul. De la doamna Luci, am avut parte de toate felurile de asistente. Asistente care îți împing șoldul cu buzunarul, asistente care nu concep sub nici o formă atenții de la paciente, asistente grețoase, asistente blânde, asistente care te strâng de sâni ca măcelarii. Feriți-vă de aceste războinice fără un crez. Ele provoaca durere de plăcerea durerii.

Condițiile stau pe buza decenței. Doru repară dușul la femeile proaspăt născute dacă domn`profesor întreabă cum este cu putință așa ceva. Prin spitalul de stat trec elfii care repară după vizita unui profesor. In cinci minute apare instalatorul, iar asistentele zumzăie ca albinele. Băile întrețin o atmosferă înăbușitoare. Caloriferul e ruginit, curățenia e de mântuială. La duș, în timp ce mă fixasem cu privirea pe un punct de rugină, m-am gândit la întreg personalul, de la director la portar. Portarul, în pandemie, a avansat în grad. E un fel de rege al mamelor. El reprezintă legătura dintre mamă și tată, dintre mamă și oricine din lumea de afară. Personalul lucrează zi de zi în aceste condiții. Doctorul, asistenta, oricare alt angajat nu privesc o pată de rugină și încep să-și imagineze articole pe blog. Rugina e parte din ei. Curățenia, mirosul, mâncarea, lipsurile s-au lipit de ei. Le admir capacitatea de detașare. Să pleci și să te întorci. O admir și pe războinica fără crez care strânge sânii femeilor.

Să meargă să lucreze în altă parte! Mulți o gândiți, câțiva verbalizați. Și eu am rostit replica de prea multe ori de-a lungul vieții. Nu știu ce să zic acum. Condițiile de viață și de muncă ne marchează comportamentul. Pe unii condițiile ajung să ne definească. Le purtăm pe noi ca uniformele. Nu te mai recunoști fără. Cine ești dacă nu mulgi cu dușmănie sânul unei femei născute cu o seară înainte?

Bagajul pentru spitalul de stat semnifică un necesar: haine pentru mamă, pijama, halat, aleze, tampoane pentru lohii, periuță de dinți, pastă de dinți, prosop, gel de duș, cremă de corp, cremă pentru sân, șervețele umede; haine pentru bebe, patru schimburi, păturică, șervețele umede, pamperși. Pentru orice altceva, există un rege la poartă. Portarul este cordonul ombilical. Nu aveți griji, orice nevoie, la fel ca aparița lui Doru, se îndeplinește în funcție de rapiditatea și disponibilitatea tatălui.

O să pun punct, dar mai revin cu povești. Dacă vă interesează ceva anume, lăsați un comentariu.