Dragi cititori, o să încerc un experiment. Pot sau nu pot să vă determin să citiți un articol despre un spectacol muzical?

Propun următorul scenariu. Iau patru cuvinte: dulce, amar, acru, sărat. Nu fac nici o presupunere despre pregătirea dumneavoastră muzicală. Las deoparte numele compozitorului, regizorului-coregraf, actorilor.

Ne imaginăm o sală de spectacol. Scaune. Ne așezăm și așteptăm. La un moment dat un sunet ușor perceptibil ne atrage atenția. E nevoie să ciulim urechea. Pe scenă se află un cort. Forma lui ne trimite gândurile spre indieni. Cele patru cuvinte, dulce, amar, acru, sărat sunt percepțiile noastre. Primele minute sunt dulci. Patru bărbați și trei femei în haine de stradă dansează. Oare ce vor să exprime prin limbajul corpului?! Se mișcă lasciv. Un sunet mai tare ne surprinde și tresărim. Dansul se execută cu repeziciune. Dansatorii mută cortul dintr-o parte în alta. Imită cumva un act sexual? Femeie cu bărbat, bărbat cu bărbat, ce transmit? Ritmurile alternează. Se împing, se agață unii de alții, se îmbrățișează. Gesturile sugerează violență. Femeia pare să fie maltratată. Despre asta să fie vorba? Diferența de forță dintre feminin și masculin? Parcă muzica se acrește. Te strâmbi la posibila agresiune. O femeie se îndepărtează. Dansează. Apare un gogoloi pe scenă. Reprezentarea pământului? Dar arată ca o lună. Are gropi, ca șvaițerul. Un bărbat în vârful pământului bară lunii. Omul a cucerit pământul? A triumfat? Dansul femeii singure e întrerupt pe rând de ceilalți. O apucă de obraz, de sân, o lovesc peste fund. O caută în gură ca vechii proprietari de sclavi. O iau de sân ca elevii obraznici. O lovesc peste fund ca un tată agresiv sau un iubit gelos.
Femeia continuă să danseze. Cade și se stinge lumina. Aplauze.

Descrierea de mai sus este spectacolul de aseară. Am fost la Sărbătoarea primăverii de Igor Stravinsky în regia Andrei Gavriliu.

Am încercat o zugrăvire prin cuvinte departe de orice pregătire. Numele unui compozitor îi atrage pe snobi și îi îndepărtează pe profani. Profanii sunt la mare căutare de managerii instituțiilor culturale. Dintr-un motiv neînțeles pentru unii, există persoane care nu renunță la a educa masa. În punctul acesta se pune întrebarea: cum atragem profanii?

Eu reprezint o unealtă. Vă povestesc acum despre, iar o persoană sau mai multe vor trece pragul teatrului datorită textului. Pentru a vă convinge, am găsit ca mijloc de expresie să relatez din papucii unui primitiv. Sau lipsa lor, nu cred că se născuse încă strămoșul Mihaelei Glăvan, de exemplu.

Intoxicați cu informații despre Igor Stravinsky sau Andrea Gavriliu, percepțiile s-ar fi modificat. Dacă e Igor, snobul acceptă pentru nume, nu neapărat de plăcere. Profanul refuză pentru că un rus poate să ne transmită doar ceva tragic. Cine mai are nevoie de tragedii când omul actual are target pe lună?

E un punct de vedere și au dreptate. Teatrul, opera, baletul reprezintă un moft. Cred că și preferatul meu, Marius Manole, spune asta într-un interviu. Dar cum ar fi viața fără mofturi? O să îndrăznesc. Ar fi ca în spectacolul de aseară de la Teatrul Național Csiky Gergely. O lume păgână, plină de superstiții. Revenirea la superstiții este de nesuportat. Societățile au plătit deja pentru neștiința omului.

Sărbătoarea primăverii este numele spectacolului de aseară și aduce în față misterul și puterea creativă a primăverii. Iar femeia de care am menționat mai sus reprezintă autosacrificarea, dansează până la epuizare. Da, în trecut, nu chiar atât de îndepărtat, societățile funcționau cu sacrificii umane.

Două lucruri mai spun și pun punct. Igor Stravinsky a produs scandal acum 100 de ani cu această lucrare muzical coreografică. Și ultima informație cu iz de bârfă, Igor a avut o aventură cu minunata și adorata Coco Chanel. Fashionistele ce părere au? Oare Coco a avut ca subiect de discuție cu Igor doar trendul?

Ha! Ha!