Curajul femeilor adulte salvează fetițele de la prostituție. Cefe late arestate la Timișoara

Mi-am petrecut dimineața de vineri complet inutilă prin casă. Pentru a nu știu câta oară, s-a stricat tronul casei. Dar de data aceasta am avut un instalator capabil, profesionist, de cuvânt. Am salvat numărul. Nu ezitați să mi-l cereți. În timp ce mă învârteam zadarnic prin baie, am citit un articol despre proxeneții de la Timișoara. Poliția a arestat niște cefe late.

Să vă explic ce semnificație au pentru mine cefele late. O ceafă lată aparține unui bărbat peste 30 de ani, gras, tuns chilug, lipsit de educație și periculos pentru societate.
Se pricep de minune să facă rău altor persoane aceste cefe late. Se pricep aproape de minune să facă bani de pe urma altor persoane. Uneori mai sunt arestați, iar eu mă bucur. Refuz să-mi folosesc judecata pentru a-i înțelege. Nu mă interesează copilăria lor. Nu țin cont de sărăcie. Alung orice gând mărinimos.

Cefele late arestate de agenți au prostituat minore. Conform articolului, s-au exploatat sexual mai multe tinere, două dintre ele fiind minore. Cea mai mică avea șapte ani. Ea și sora ei au devenit obiecte de comerț. Mama a fost negustorul. Pentru ea scriu acest articol. Ea m-a motivat.

Lumea își dă mult cu părerea într-un grup, între prieteni, pe facebook. Prea puțini acționează și un număr nesemnificativ ia măsuri. Dacă o femeie ca mine, ca oricare dintre noi, ar îndrăznit să ajute, să facă ceea ce este corect, atunci. Dacă imaginea socială și reputația de pe facebook nu ne-ar lega invizibil forța de a înfrunta primejdiile, atunci nu am mai permite cefelor late să se ridice, să prostitueze fetițe și adolescente pentru că nu e treaba noastră să intervenim. Oare când devin ororile treaba noastră?!

Mi-aș dori ca femeile să nu mai închidă ochii sau să privească în altă parte. Curajul femeilor adulte salvează fetițele de la prostituție. Asta e lumea în care trăim, dar fiecare dintre noi poate să facă ceva.
Ce?
Orice în afară de a-și da cu părerea pe facebook și de a închide ochii.

Foto: Bogdan Mosorescu

Propunere curajoasă

Azi vreau să înaintez o propunere, mai ales că la textul de ieri au existat păreri și dorința de a aprofunda abisal istoria românului.
Recent am achiziționat de la librărie două cărți de Lucian Boia. Propunerea mea e curajoasă, nu întrebarea adresată lui Dan Puric.

Vrea cineva să participe la un fel de curs practic în care fiecare e liber să-și exprime părerile despre o carte anume?
Eu aș alege Lucian Boia, Jocul cu trecutul, Istoria între adevăr și ficțiune. Cartea are 180 de pagini și a apărut la Humanitas. Nu am citit-o, deci startul s-ar da pentru toată lumea în același timp.

Asta este curaj. Mă sprijină cineva?

Prima impresie despre Irlanda

Am amânat să scriu despre Irlanda. În Irlanda am ajuns săptămâna trecută și am stat o săptămână. La întoarcere, pe drumul de la aeroport spre casă, îi povesteam surorii mele plină de emoții când m-a întrerupt.
Doar ce ajunseși din Irlanda și tu turui de atâta vreme despre ce ai citit.
Chiar asta am făcut, povesteam despre Kadare, treceam la Jung și mă răsfățam cu Mihail Sebastian. Pur și simplu nu mă puteam opri sau detașa de lecturile mele, dar atunci am tăcut.
Ca urmare a acelei observații, nu m-am putut așeza să scriu pe blog. Nu m-am așezat pe scaun, nu m-am așezat sentimental. Mă simțeam emoționată, plină de senzații care mă purtau dincolo de conștiință.
Azi sunt cumva liniștită, amintirile nu mă mai provoacă, pot scrie despre Irlanda, despre Dublin unde am stat.
Am ajuns în plin soare, iar de a doua zi a plouat în fiecare zi. Au fost zile când m-am închis în camera de hotel, dar au fost zile când am hoinărit pe străzile Dublinului. Am vizitat două muzee și galerii. Am străbătut străzile. Am ajuns într-un capăt de Irlanda ca să nu mai visez, Cliffs of Moher au devenit realitate pe căpruiul ochilor mei.
Am intrat în puburi sfioasă, dar cu capul sus. Am cerut mereu bere, iar din gura largă a paharului am observat oamenii, am savurat dansurile lor. La Temple Bar am ascultat muzică live. Ziua, pe la amiază, m-am cocoțat pe un scaun înalt de bar și am ascultat. M-am întrebat: mamă, sunt oare curajoasă?
Să fie curaj că plec în lume și mă zgâiesc la ea? Să fie curaj ăsta? O formă de curaj? Pentru mine înseamnă curaj.
M-am dus în Irlanda să îndeplinesc o dorință și o sarcină, dorința adolescentei care nu mai sunt și sarcina de a termina cartea din manuscris. Am îndeplinit și am terminat. Cartea e sfârșită.
Cel mai mult însă a contat călătoria în sine, drumul, hoinăreala pe străzi. Adun tot mai multă experiență de viața și de la Dublin simt că am pășit într-o nouă etapă. Mai mult ca niciodată încerc să înțeleg oamenii, să-i ascult, să fac din mintea mea cuibar de vultur și nu de găini.