Cine nu se obișnuiește cu viața ușoară?!

Ca orice femeie modernă, am zile când îmi pun mănușile de latex și intru la curățenie. Nu sunt prea bucuroasă atunci! Mă consolez cu ordinea de după, cu senzația de curat. Seara mă bag în așternutul alb și mă zvârcolesc în tot patul. Ca Motan, dacă ar fi ajuns înaintea mea! Se dă o luptă între mine și el. Cine ocupă primul patul proaspăt schimbat?!

Uneori, atenția acordată unor locuri pentru a îndepărta praful, spoturilor de pe hol sau marginilor întrerupătoarelor, ba chiar mânerelor de la uși, mă ține departe de telefon. Inactivitatea de pe platformele de socializare mă dă de gol. Uneori sună telefonul, iar Făt Frumos deja îmi apreciază calitățile de gospodină. Ah, dai cu aspiratorul, ce femeie! Auzi, tu să nu mă lauzi pentru ordine și curățenie. Este ceva ce trebuie făcut. De ce nu mă apreciezi pentru tot ce ți-am citit din Russell seara trecută? Ce femeie nebună! Cum să transformi ASTA în cearta? Cele mai multe. N-am mai ascultat. Am aruncat șervețele pe jos cu ciudă. Am descoperit șervețelele de la dm și abuzez de ele.

Detest zilele de ordine și curățenie. Mă țin departe de citit, de scris, de lenea sebastiană. Chiar am specificat în dialogul cu Făt Frumos. Tu știi ce puțin am citit săptămâna asta, știi?!

Când am fost mică, am dormit cu pisici, câini, iezi, miei și purceluși în pat. Uneori găseam căpușe pe mine, alteori pureci. Îndepărtam paraziții și adormeam la loc. Nu-mi păsa de lenjerie, de culoarea ei. Nu mă interesa când a fost schimbată ultima dată. În prezent, oriunde călătoresc, prima condiție pentru a accepta camera are legătură cu albeața cearșafurilor.

Mofturi, mofturi! Maică mea în urma mea așa zice.

Mofturi, se prea poate! După ce am plecat de acasă, după ce am terminat facultatea, l-am cunoscut pe tatăl Marei. Cu el am trecut de la mirosul de cimbru de pe câmp la miros de Chanel în mașină. Domnul, după obiceiul mamei sale, obișnuia să toarne o sticlă de parfum în portbagaj. Și eu fac asta în zilele noastre. Firește că nu torn Chanel!

După ce am născut-o pe Mara, o minunată doamnă a venit să mă ajute la ordine și curățenie în casă. I-am cerut doar să aspire, să spelele podelele și să curețe ușile. Știți, Mara se târăște pe jos! Mi-am justificat cererea și poziția superioară cu mâinile transpirate. O senzație de rușine mă trimitea să mă îngrop undeva. M-am obinuit. Cine nu se obișnuiește cu viața ușoară?! Doamna minunată a avut grijă de mine în toate felurile și chipurile. Treceau elfii prin casă, prin dulap, prin coșul de rufe, pe la mașina de spălat. Uneori mă aștepta și cu ceaiul după ce o lăsam pe Mara la grădiniță.

După despărțire, nu am predat numai cheile de la casă, ci și pe minunata doamnă. Destul de repede am descoperit că WC-ul meu se murdărește. Ciudat! Mi-am zis asta cu nasul aplecat în toaletă. N-am mai văzut așa ceva! Înainte de Mara, chiar dacă văzusem, nu mă interesa. După Mara, totul era curat ca prin magie.

Magia am recuperat-o cu Domestos și cu Denkmit. Mănușile de latex, galbene, de ce nu?!, au ajuns un produs achiziționat la fiecare vizită în drogherie.

Îmi lipsește minunata doamnă? În fiecare zi în care îmi pun mănușile, în fiecare dimineață friguroasă când o las pe Mara la școală, iar acasă mă așteaptă doar Motan ca să se așeze lângă mine și să doarmă.

Cresc eu mare, promit, iar atunci o să revină magia în casa mea. Până atunci mă urc pe mătură, pun mănușile, frec nervoasă toaleta și șterg capacul cu șervețelele biodegradabile de la dm.

Firește că aceasta este o reclamă pentru dm. Sunt un ambasador redutabil.

Denkmit și să fie curat!

Foto: Bogdan Mosorescu

Nu o să fiu vreodată descrisă ca o femeie serioasă

De jumătate de an sunt ambasador dm. Aproape le-am testat toate produsele, în special cele de curățenie. Când am început, s-a potrivit cu o schimbare din viața Marei. Am introdus deodorantul în igiena ei zilnică. Am avut despre ce să scriu. A urmat un articol despre scutece, apoi s-a lăsat tăcerea. Nici un produs nu s-a mai legat de vreo întâmplare cotidiană. Eu n-am știut să introduc.

Citesc tot ce-mi pică în mână de Virginia Woolf. Viitoarea colecție a Tricoului îi este dedicată scriitoarei. Aseară parcurgeam paginile romanului Între acte și am încremenit pe canapea cu ochii pe muget de vacă. Memoria, într-un efort nesusținut de teorie, mi-a servit două elemente de înțelegere ale autoarei: trivialul și poezia. Se împletesc ingenios în orice carte a Virginiei Woolf.

Așa se face că am rememorat ultima săptămână. Într-o zi spălam capacul de toaletă cu șervețele de la dm când mi-am zis. Nu-mi place de mine. În timpul ăsta m-am ridicat în picioare și mi-am așezat o șuviță care îmi gâdila nasul. După naștere m-am concentrat intens pe persoana mea, alcătuire și convingeri. Probabil aducerea pe lume a unei ființe m-a șocat. O glorie indelebilă a intelectului care a provocat autodidacticismul. Atunci l-am apucat pe Freud și nu l-am mai lăsat. Azi recitesc Opere Esențiale.

Nu-mi place de mine deoarece uneori mă pun în situații despre care știu sigur că în timp nu aș face nici un efort să le întrețin. Mă refer la conversații cu anumite persoane, pe anumite subiecte. Totuși vorbesc și țin să mă fac auzită. De ce?

Cum nu am un răspuns, simt că nu-mi place de mine. Mă dezamăgesc pe mine, lupt împotriva mea, iar eu asta am decis să nu mai fac. În vârtejul de gânduri, am lăsat vreo două șervețele în chiuvetă. Am uitat de ele, le-am acoperit cu sticle de produse, am dat drumul la apă. La un moment dat le-am apucat, le-am stors și bucăți din șervețele și-au făcut loc printre degete.

Nu sunt o persoană matură. Am doze de maturitate. Cât pot aprecia, nu o să fiu vreodată descrisă ca o femeie serioasă. Dezvoltată intelectual, fizic, prin înfățișarea mignonă, nu impun. Încă mă confundă lumea cu o fată derutată care nu stăpânește reprezentările lumii.

Reprezentările lumii le stăpânesc. Atunci am strâns puternic șervețelele. E atât de greu să fii interesant în ziua de azi. Mi-e atât de greu să fiu luată în serios. N-am răbdare, iar răbdarea e uneori supraevaluată, consider eu. Am zâmbit la pumnul strâns, indicator de furie. Câteva gospodine mi-au replicat că au renunțat la șervețele. Nu sunt biodegradabile. M-am obișnuit cu reprezentarea de gospodină ratată. Ba chiar îmi face plăcere. În casa mea țin să mă simt bine, insist să-i fiu stăpână, nu să îngenunchez după reprezentări trecute și patriarhale ale rolului femeii.

Șervețelele de curățare de la dm pentru capacul de toaletă sunt biodegradabile. Puteți să ștergeți și să le aruncați în WC. Am verificat.

Dozele mele de maturitate sunt în proporție justă cu dozele de imaturitate. Așa am descoperit părți care nu-mi plac la mine într-un stil de viață onest cu mine însămi.

Nu vreau să supăr pe nimeni, dar mai ales nu vreau să mă supăr pe mine.

Acesta este un articol reclamă la șervețelele biodegradabile de la drogheria dm.

Foto: Bogdan Mosorescu

Satul românesc moare a doua oară

Bunicul meu și-a luat nevasta și a plecat de la sat. Și-a ridicat casă la marginea orașului. A părăsit veșnicia satului pentru foburgul detestat și admirat deopotrivă.

Bunicul meu a părăsit satul. Mulți tineri au făcut-o în vremea aceea. Redau din povești. Nu m-am documentat, nu m-am aplecat asupra statisticilor. O carte de istorie tot am citit. Bunicul are 90 de ani.

În acești ani satul românesc a fost părăsit, și-a revenit, a înflorit, iar acum moare a doua oară. Satul românesc moare. Tinerii l-au părăsit din nou. Casele stau gazdă pentru păianjeni. Lumina intră prin crăpături cum pătrunde prin ferestre. Bătrânii, atunci când mor, trag cu ei în groapă o lume cu reprezentări uitate.

Când traversezi un sat românesc te duci cu gândul la Miss Havisham. Timpul s-a oprit în loc. Totul a încremenit în acel moment, cu singura diferență că satului îi lipsește momentul. Nu l-au părăsit oamenii dintr-o dată, ci în timp.

Gospodarii poartă ultima bătălie. Gospodarii sunt bătrâni. Pe tineri nu-i cuprinzi în acest cuvânt. Pe vremea bunicilor mei sărăcia era ordonată. Pe vremea mea, sărăcia pute. Mediul în care trăiește omul actual răspândește un miros greu.

Ceea ce vreau să spun clar este că omul vremurilor noastre este leneș, lipsit de igienă și educație. Așteaptă totul de la stat. Generalizarea nu exclude românii măieștri. Aceștia încă mătură în fața casei, vopsesc pomii, smulg iarba, apretează albiturile, spală geamurile la sărbători.

Ne împărțim în leneși și harnici. Ca întotdeauna aș putea adăuga chiar eu. Nu sunt așa sigură. Bunicii noștri nu au așteptat să vină totul de la stat. Bunicul meu și-a luat nevasta și a plecat la oraș. Și-a ridicat o casă, a făcut trei copii.

Orice are o soluție. La sate, ar putea să revină cooperativele. Să se asocieze țăranii pentru producerea, cumpărarea și desfacerea în comun a produselor pentru acordarea de credite și prestarea unor servicii. De câțiva ani mă gândesc la asta. Nu am nici o calificare, doar nostalgii pentru satul românesc curat, ordonat, cu câmpurile cultivate.

Nu găsesc nici o soluție la lene. Aici sunt blocată. O să pun punct. Poate o să revin.

Foto: Bogdan Mosorescu