O transformare, un spectacol

Am lăsat deoparte textele despre călătorii și despre teatru. Există un motiv întemeiat pentru o absență. După colaborarea cu Teatrul Maghiar din mai, pentru TESZT, m-am blocat.
Am scris întotdeauna cu plăcere despre spectacolele la care am participat. Tudor Gheorghe mi-a devenit un fel de carte de vizită.
Am exprimat, prin intermediul blogului, feluritele emoții pe care le-am trăit la teatru, la operă, la balet sau la concert.
Niciodată nu am simțit că aș profita de o bună credință a unui iubitor de teatru cu impresiile mele. Formulările mele căutau să transmită, dar nu mă simțeam responsabilă de ceea ce ajungea la cititor. Din mai, în urma colaborării, m-am simțit responsabilă.
O colaborare presupune încredere. Am primit încredere. Încrederea a declașant, prin puterea impresionabilității, simțul datoriei.
Mi-am achiziționat cele două volume ale lui Camil Petrescu despre teatru, Comentarii si delimitări în teatru. Nu constituie o lectură ușoară, cunosc foarte puțin despre istoria teatrului, iar din paginile pe care le-am citit am reținut că metoda istorică, prin o urmărire cronologică, nu este esențială. Se ivesc cazuri de degenerare, succesiunea istorică nu e întotdeauna cauzală, iar actul observației nu lămurește motivul fundamental al teatrului. Aproximativ cuvintele lui Camil Petrescu.
Sugerez o tehnică de lectură: dacă întregul frazei de mai sus vă sperie, lucrați cu părți din frază.
Cazuri de degenerare.
Succesiunea nu e cauzală.
Etc.
Ce este teatrul?
Aceasta este o întrebare, o preocupare, un subiect pe care s-a scris mult sau prea puțin. Eu mai adaug doar atât, teatrul nu este o artă transmisibilă, iar creația actorilor se pierde chiar atunci când se produce.
Nu scriu mai mult pe blog despre teatru, explic doar, dând câteva detalii din lectura personală, absența textelor despre piesele de teatru pe care le-am văzut. În prezent fac cercetare despre această artă pentru a mai putea scrie despre ceea ce văd pe scenă.
Intenția mea nu stă în a educa cititorul prin informații despre apariția artei dramatice, ci de a mă educa pe mine, în a perfecționa munca mea depusă în acestă direcție.
Mă simt datoare. Sunt datoare față de cei de citesc și în fața celor care mi-au acordat încredere. Acesta este motivul pentru care nu am mai scris despre piesele de teatru, deși am continuat să merg la teatru.
Am primit emoții, am experimentat diferite stări, am cercetat literatura de specialitate. În viitor revin doar cu texte îmbunătățite prin puterea de seducție a omului care-și cunoaște obiectul prezentat.

Tot în viitor nu o să mai recomand, o să las deoparte și puterea exemplului, o să încerc uimirea, uimirea cititorilor de a desprinde dintre rânduri transformările, iar orice transformare poate fi socotită spectacol.
O să dau singură spectacole plecând de la spectacole.

Vespasiană-Vespasian

Cuvântul vespasiană mi-a revenit dintre paginile cărții lui Joyce, Ulise. Dacă automat vă poartă gândul la împăratul Vespasian sunteți îndreptățiți, chiar dacă vespasiană înseamnă pisoar public.
El, Vespasian, a ordonat să fie construite la Roma sute de latrine pentru care a perceput taxe de folosire.
Expresia banii nu au miros sau în latină pecunia non olet i-o datorăm tot lui Vespasian.
Păstrând paradigma vespasiană-Vespasian, facem un salt flexionar în semnificații. Mersul la toaletă, ce este, ce semnifică, ce a devenit?
Este nevoie.
Semnifică intimitate.
A devenit timp cu tine însuți.
O să aleg două exemple: muncitorii de pe un șantier și mamele.
Pe un șantier, unde muncitorii împart dormitorul, bucătăria, spațiul de muncă, closetul a devenit unicul loc unde dețin un moment numai al lor.
Mamele, care pentru o perioadă sunt percepute ca prelungire a bebelușului, ajung să aibă un moment numai al lor la toaletă.
Closetul, spațiul acestui obiect perceput și ca artă în viziunea lui Duchamp, obține importanță și valoare. Orice obiect sau spațiu investite cu valoare de către om mută sfera de interes. Interesul omului creează funcții esențiale pentru a trăi.
Minutele petrecute la toaletă descriu esențialul vieții.
Înțeleg perfect, oricine are nevoi fiziologice și nu pot fi refuzate. Naziștii au făcut asta, la Auschwitz-Birkenau deținuții stăteau și trei pe un closet. Acțiunea aceasta urmărește umilirirea, dezumanizarea. Naziștii au avut un real succes o perioadă de timp, ce ironie nătângă!
Așadar, closetul, mersul la toaletă este și semnifică, iar semnificațiile ne ajută uneori să nu ne pierdem mințile. Intimitatea conține o secundă de luciditate, o imagine sinceră a noastră, o pauză în care stimulii și reacțiile se suspendă.
La toaletă omul dă curs unei nevoi fiziologice, dar satisface și o nevoie de sublimare, luăm aminte de noi nu în datorii și responsabilități, ci de noi ca ființe.