14 martie. E puțin mai întuneric azi

A murit Stephen Hawking. Simt nevoia să las pe blog o notă despre. Niciodata ca până acum nu mi-a fost așa evidentă funcția de jurnal. Doresc să mă aplec asupra informației. Prin scris, cu reprezentarea lui de leac, să eternizez această zi de 14 martie 2018.

În 14 martie, prin moartea unui geniu, am scormonit în memorie. Mi-am amintit amintirile. Am avut mulți profesori de fizică și chimie. Găsesc interesant faptul că le-am pierdut chipul unora dintre ei. Ce a rămas viu este sentimentul de groază căpătat la clasele unora.

Prin clasa a VII-a sau chiar a VIII-a, rubrica de chimie din catalog cuprindea notele de 4 și 7. La o nouă ascultare, m-am potcovit. Asta era expresia pentru notele mici. M-am potcovit cu încă o notă de 4. Îngrozită, am mers în bancă și mi-am calculat media. Corigența reprezenta o rușine prea mare pentru vremurile mele. M-a salvat de corigența media 5 pe care am acceptat-o fără nici un sentiment penibil de sfială.

Fizica, matematica și chimia nu erau îndeletnicirile mele. Cifrele și simbolurile mă plictiseau în timpul lecțiilor și mă înspăimântau la ascultare. Am promovat din mila și bunăvoința profesorilor în primul rând. În al doilea rând am depus eforturi epuizante să memorez niște formule.

Am exultat în facultate doar că am scăpat de hidoasele cifre. Am iubit și iubesc literele. Doar că între timp m-au sedus și cifrele. Am citit cărți pe înțelesul tuturor; Einstein, Hawking, Richard Feynman. Ce furie m-a năpădit din cauza limitării intelectuale! De multe ori m-am întrebat de ce nu m-am născut și eu un geniu. De multe ori mi-am dorit să fi fost unul dintre. Mi-am zis și îmi zic că lumea aș fi înțeles-o altfel. Nu m-ar mai fi consumat nimicurile. Cinismul nu l-aș mai fi cultivat, m-aș fi născut cu. Aș fi câștigat bani cu ușurință.

Privesc în prezent tabelul lui Mendeleev cu drag. Mi se scurg ochii la simboluri. Văd acolo viața, lumea, minunea existenței. Nici un profesor nu a manifestat încântare pentru viață, pasiune pentru elementele alcăturii umane. Toți au găsit de cuviință să ne terorizeze cu note mici pentru că greșeam numărul de protoni. Am părăsit școala cu îndoieli matematice. Nu dau vina pe profesori, nu caut să arăt cu degetul. Știu sigur că fizica și chimia au puterea să fascineze, să atragă, să însemne mai mult pentru elev.

E doliu în lumea oamenilor de știință. Au suferit ditamai pierderea. Planeta a rămas fără una dintre puținele persoane care o văd, o observă, o dezvăluie cu dovezi. E puțin mai întuneric azi. Așteptăm sau cel puțin eu aștept să se mai nască sau să crească geniile care au capacitatea să mai facă un pas în cunoașterea universului urmărind dovezile.

Stephen Hawking, îți mulțumesc că ne-ai apropiat de univers.

Curs de filozofie povestită VII

Azi o să plictisesc sau o să încânt publicul acestui blog. Aveam de gând să scriu despre tocuri, care au stricat, prin centimetri, eleganța feminină și despre telefoanele mobile care au mătrășit magia iubirii.
Mă răzgândii.
O să reiau cursul de filozofie povestită, deoarece a trecut ceva vreme de la ultimul.
Am pus un punct Evului Mediu și am rămas în promisiunea Renașterii.

Renașterea

A adus o nouă imagine a omului, s-a dezvoltat o credință în valoarea omului, în Evul Mediu s-a subliniat natura păcătoasă a omului.

O personalitatea a Renașterii este Marsilio Ficino (1433-1499)
Cine nu cunoaște următoarea frază?
Cunoaște-te pe tine însăți, o, stirpe divină în veșminte omenești.

Un alt nume important, Giovanni Pico della Mirandola (1463-1494) care este autorul operei Panegiric la demnitate omului.

panegiric= laudă, elogiu

Dacă în Evul Mediu punctul de pornire era Dumnezeu, în Renaștere punctul de pornire a devenit omul.

O nouă renaștere după filozofii greci. (mergeți la cursurile despre Antichitate și reluați cele câteva rânduri despre Socrate, Platon și Aristotel)

Umanismul Renașterii a fost pătruns de spiritul individualismului, o venerare a geniului. Omul a îndrăznit să fie din nou el însușiși să nu se rușineze de nimic. Dumnezeu l-a creat pe om și de dragul omului însuși.

Țelul omului- să depășească toate granițele.

În Antichitate omul trebuia să dea dovadă de liniște sufletească, de măsură, de stăpânire de sine. În Evul Mediu, Roma a decăzut și la 1417 vechiul oraș cu o populație de 1 milion de oameni mai avea doar 17 000 de locuitori.

Umanismul renascentist și-a propus să reconstruiască Roma. S-a ridicat Catedrala Sfântul Petru peste mormântul Apostolului Petru.
În timpul Renașterii a înflorit însă și antiumanismul ( procese ale vrăjitoarelor, ruguri pe care erau arși de vii oamenii).

Renașterea a dezvoltat și o nouă metodă științifică, cercetarea Naturii prin simțurile proprii ale omului.
Cercetarea Naturii trebuie să se întemeieze pe observație, pe trăire, pe experiență (metoda empirică).

Măsoară ceea ce este măsurabil, iar ceea ce nu este măsurabil, fă în așa fel ca să poată fi măsurat. Galileo Galilei

Natura a devenit ceva ce poate fi exploatat.

Știința este puterea. Bacon.

În Evul Mediu nimeni nu a pus la îndoială că pământul era centrul universului, concepția geocentrică despre lume (totul se învârte în jurul pământului).

În 1543 apare Despre mișcarea corpurilor cerești a lui Copernic.

Aici întrerup acest curs, începe să devină foarte greu, mai ales pentru filologii mei.

Va urma…