Ce a făcut domnul, mama?

Am ajuns la teatru de două ori. Am văzut Detalii naive, total lipsite de profunzime din viața și moartea unor spectatori, scris și regizat de Radu Afrim, și Scene dintr-o căsnicie în regia lui Radu Jude.

Mă consider datoare cu două cronici. Îmi crește datoria în fiecare zi, dar nu mă pot așeza la scris.

Mi-a trecut prin cap să fac un experiment.
Concentrată pe ordonanță și grațiere, să vin pe blog, în urma parcurgerii unor legi, cu un rezumat. Ce am înțeles eu. Fără explicații suplimentare. Doar un rezumat succint al unei persoane educate. Mi-am dorit și îmi doresc să înțeleg. Nu mă interesează surescitarea și patosul nici unui prieten.

M-am aplecat asupra celor publicate în Monitorul oficial și asupra articolului 183 din Codul Penal. Cum ar veni, îmi fac temele. Am renunțat la rezumat, au apărut multe articole pe internet, pe unele le-am parcurs cu atenție și interes.

Loc mai este de o părere, dar nu ajută pe nimeni și nu ăsta era scopul. Nu voiam să devin folositoare, ci să îmi demonstrez cât pot pricepe în urma lecturii. Așa și așa. Fix atât am priceput.

Am mers mai departe. Aseară am scos-o și pe Mara în piața Victoriei. Am vrut și am simțit. Tot o datorie și acțiunea asta. Să expun copilul la voința poporului și să-i explic pe înțelesul lui ce se întâmplă. A urmat un potop de întrebări. Mara se află la vârsta întrebărilor. Nu am stat mult. A privit în jur curioasă și a cerut acasă. Pe drum m-a întrebat ce a făcut domnul din desen de se afla la gunoi. Pe o pancartă, lângă noi, Liviu Dragnea era reprezentat la gunoi.

Înainte să-i răspund, am sărutat-o. Exprimarea ei, ce a făcut domnul, mama?, m-a umplut de mândrie. Așa mi-am confirmat că îmi educ copilul în bun simț. Jignirile nu-mi plac, iar cuvintele urâte în gurile unor copii semnifică un abuz, ca să folosesc sintagma actuală. Când vă învățați copiii neștiutori să înjure săvârșiți un abuz în serviciul de părinte.

Pe subiectul ăsta simt că o să mă pot înfuria. Dacă cineva găsește de cuviință să mă tragă de urechi sau să mă pună la punct.

Mulțumesc.

Foto: Bogdan Mosorescu

Lichea? Nu, lichele. Toți suntem vinovați

În programul zilei de azi, dacă nu ai ceva de comentat despre politică, pare că nu interesează pe nimeni. Mă întreb, gândul cafelei de dimineață a lipsit? Ceașca, ușoară și plăcută la atingere datorită căldurii și mirosului ademenitor, a fost înlocuită de vomă imaginară?

M-am așezat la masa de la bucătărie și am citit titlurile. Ne-am întors în 1990. Nu, ne-am întors în 1989. Lichea. Hoti. Liviu Dragnea. Înjurături, înjurături, înjurături, înjurături, înjurături, înjurături. Varianta online a Dicționarului explicativ român prezintă lichea ca fiind cuvântul zilei. Lângă, fotografia lui Sorin Grindeanu.

După jumătate de oră de belit ochii, am lăsat telefonul deoparte și m-am întrebat ce este în neregulă cu mine. Nu mă simt revoltată, nu mă simt trădată, nu mi-e frică de o prăbușire închipuită în primii ani după regimul Ceaușescu, nu vreau să părăsesc țara. Ce naiba am?

O să vă răspund și o să-mi răspund.

Nu descriu furia deoarece datoria mea față de țară am îndeplinit-o. Am mers la vot. Data trecută am votat Partidul ecologist. Nu cred în Klaus Iohannis, nu am crezut în Victor Ponta. Nu am nici o simpatie politică. Îmi lipsește noblețea omului politic, preocuparea prin excelență, după Aristotel, a individului.

Cred cu tărie în decență și bun simț. A înjura conducătorii politici, corupți sau nu, mă dezgustă. Copiii lui Ponta rămân niște copii, iar ura mă îndepărtează. Mă opun lui Freud. Nu cred că înjurăturile pun bazele civilizației. Cuvintele urâte ne reîntorc într-o stare primitivă. De asta îmi este frică, de o reluare a unui trai străvechi.

Textul meu vine cu o perspectivă umanistă. Nu renunț la a crede în rațiunea umană. Iar poporul, prin cetățean, să nu mai arate cu degetul conducătorii. Oamenii ăia sunt produsul educației românești. Aceia care se împotrivesc azi, dar înjură și atacă persoana sunt mai bine educați? Atacul la persoană reprezintă o strategie. Nu am știut, dar așa este, am mai citit o carte și am descoperit în paginile ei tehnici, metode și strategii de a avea mereu dreptate.

Căutăm vinovați? Conducătorii sunt vinovați? Liviu Dragnea? NU.

Toți suntem vinovați. Și oamenii din Teleorman, și aceia care au votat PSD, și aceia care nu au votat. În primul rând pentru că suntem niște needucați și pretindem de la alții ceea ce noi nu oferim.

Vrem o țară ca afară?

Începeți cu educația, iar educația începe în primii ani de viață, nu în școală. Ce îți înveți copilul în primii ani de viață?

Azi îi învățăm că Liviu Dragnea e vinovat. Noi suntem fără de pată.

Foto: Adrian Oncu