Mimica omului distrus

Ieri am fost pe drum. Am tras ușa casei după mine la opt. Am schimbat două avioane. Am băut o cafea jalnică pe avion. Am mâncat cel mai bun panini în aeroport la Bergamo. Am citit peste o sută de pagini. Adler e terminat.

Întâlnind o altă situație din viața de toate zilele descrisă pe pagini de carte, am oftat. Acum câțiva ani simțeam o ușurare. Cunoașteți expresia: Mi s-a luat o piatră de pe inimă. Multe pietre am aruncat. În prezent mă amuză evidențele. Admir sintaxa și contextul în care o evidență devine o observație psihologică.

...el este umil, anticipează o situație de cea mai profundă mizerie și, din transpunerea în aceasta, creează afectul doliului și mimica omului distrus. Aceasta pare a fi în opoziție cu afirmarea idealului său de grandoare. În realitate însă, slăbiciunea lui, care merge până la distrugere, devine o armă de temut, pentru a-și procura recunoașterea și a se sustrage de la răspundere. Alfred Adler, Practica și teoria psihologiei individuale, p.291.

Așa cum v-am anunțat, am venit în Ibiza pentru a face fotografii cu Diana Bodea. Ședința este programată la finalul săptămânii. Până atunci mă plimb, citesc, scriu, încerc să recuperez din amintire unde anume se află magazinul Havaianas și mă las răsfățată. Mama Bodea și tata Bodea m-au primit cu brațele deschise. E plăcut pentru mine să mă simt binevenită. Sunt absolut convinsă că în următoarele zile nu o să duc nici o luptă de afirmare de sine. Mă aflu printre oameni care îmi acceptă existența.

O să vă las o fotografie de aseară. Curioșii de peisaje de pe insulă pot să-mi verifice pagina de facebook. O să postez nelimitat.

Zanzibar

De la umbra gândului, asta zice Pavic că este cuvântul, o să mă pornesc și eu acum să povestesc despre Zanzibar.
O săptămână între două vineri am privit apusul pe această insulă. Pentru descrierea Zanzibarului nu ma pot sluji de adjectivul frumos, în momentul în care aș scrie frumos m-ați putea considera fără tăgadă mincinoasă.
Frumos a fost valabil două zile, apoi natura și oamenii locului s-au așezat firesc în simțurile mele. Oamenii de aici nu trăiesc în natură, ci cu natura.
Când am traversat prima dată insula, iar de pe un geam murdar de mașină retina mea forma niște imagini cu case de chirpici răsărite parcă în marginea pădurii de palmieri, în gând, într-o tăcere ascunsă în tăcere am cerut să mă înapoiez acasă.
Ce am căutat în sărăcia aceea? Oamenii pe care îi priveam s-au născut doar ca să trăiască o viață, nu viața. Care o fi rostul lor?
Și care să fie rostul nostru? Sau al francezilor care ciripesc întruna, iar în momentul în care cineva îi întreabă de unde sunt muțesc pentru prima dată într-o oră în care nu și-au amintit să tacă?
Sau italienii aferați doar datorită unei naționalități din amintire de imperiu?
Care o fi rostul oamenilor?
Cu această întrebare chinuitoare care aproape mi-a îngreunat genele sau doar un colț de geană am ajuns pe plajă.
Tăcere.
Apa, culoarea, plaja, cerul care în Zanzibar te înconjoară ca o fustă cu crinolină picioarele femeii ajung să alunge din amintire sărăcia, iar după 3 zile de umblat pe insulă, prin sate de chirpici, printr-un oraș cu clădiri negre de timp și de mizerie, sărăcia nu mai este o realitate pe care dorești s-o alungi din amintire. În câteva zile un firesc al insularilor te cuprinde și pe tine.
Da, există sărăcie și oricât de pregătit te crezi pentru ea o să te izbească de pământ la prima întâlnire, dar într-un timp prezent, susținut cumva cu povești despre sultani, oamenii din Zanzibar trăiesc fără ziua de mâine.
Iar azi e suficient să-i facă să cânte, să zâmbească, să-și continue orele dimineții, prânzului și amurgului.
În Zanzibar, Dumnezeu nu a fost generos când a creat, Dumnezeu a eșuat lingvistic, căci eu scriu cu avânt emoțional, dar nu găsesc un cuvânt potrivit care să descrie insula, dar nu mă las și îmi permit, risc o comparație, Zanzibarul este prima contopire a îndrăgostiților, e ca atunci când totul pare o unică îmbrățișare, un unic sărut, iar apoi, sleit de puteri, te ridici în cot și privești chipul iubit sorbindu-i trăsăturile în ființa ta.
Zanzibar, Zanzibar…
Poate ar trebui să mergeți să vă convingeți singuri.

Cu steluță:
Am fotografii multe, dar o să pun imagini pe blog abia după ce mi-am terminat emoțiile de turnat în cuvinte.